România rămâne un pol de stabilitate în regiunea Mării Negre şi a Balcanilor de Vest, iar una dintre priorităţi este apărarea intereselor strategice comune – a transmis preşedintele Klaus Iohannis, la deschiderea Forumului de Securitate la Marea Neagră şi în Balcani. Referindu-se la provocarea pe care criza COVID-19 a adus-o în domeniul informaţiilor, şi la modul în care publicul poate cu uşurinţă să ajungă la o interpretare greşită a evenimentelor, Klaus Iohannis le-a transmis participanţilor că susţine platformele care-şi propun să ofere cadrul pentru un dialog informat, argumentat şi deschis, bazat pe informaţii corecte, inclusiv în domeniile apărării şi securităţii naţionale. Cea de-a cincea ediţie a Forumului de Securitate la Marea Neagră şi în Balcani are loc astăzi şi mâine la Bucureşti şi reuneşte experţi din regiune, din Statele Unite şi Uniunea Europeană şi oficiali ai Alianţei Nord – Atlantice. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 septembrie)/ilixandru/sdm2
Acasă ROMANIA Relatii internationale Cea de-a cincea ediţie a Forumului de Securitate la Marea Neagră şi...