Preşedintele Klaus Iohannis consideră că noua alianţă creată în aceste zile între USR-PLUS şi AUR este un afront adus românilor

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că noua alianţă creată în aceste zile între USR-PLUS şi AUR este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie sa mearga ţara noastră. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, şeful statului mai precizează că, prin decizia de a semna şi a depune o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern, USR PLUS s-a discreditat iremediabil în faţa românilor şi a propriului electorat. Potrivit preşedintelui României, dinamitarea Coaliţiei şi compromiterea iremediabilă aîntregului pachet de reforme asumat prin programul de guvernare riscă sa arunce România într-o profundă criză economică şi socială. În acest context, Klaus Iohannis solicită USR-PLUS să analizeze foarte bine implicaţiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR, să puna punct acestor gesturi politice pe care preşedintele le consideră „iresponsabile” şi să găsească împreună cu partenerii din Coaliţie o soluţie viabila şi raţională de a debloca actuala situaţie./lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 septembrie