Primul din cele patru mari transporturi umanitare planificate de Elveția a trecut linia de contact din Donbas în direcţia Doneţk, a anunţat, duminică, pe Twitter, Ambasada Elveției la Kiev. „Astăzi, primul din cele patru mari convoaie elvețiene – 130 de camioane cu ajutoare umanitare – însoțit de un grup elvețian de ajutor umanitar, a trecut linia de contact (din Donbas) în direcţia Doneţk” – se afirmă în comunicat. Se subliniază că acesta este cel de-al 13-lea şi cel mai mare transport cu ajutoare umanitare trimis de Elveția în zona de est a Ucrainei. „Transportul va livra substanțe chimice pentru tratarea apei, 1,5 milioane de teste antigen pentru COVID și 30 de ventilatoare” – a precizat misiunea diplomatică elveţiană./ssirbu/schelaru
www.tass.ru – 5 septembrie