Autorităţile din Rusia au raportat, în ultimele 24 de ore, 17.856 de cazuri noi de îmbolnăviri COVID-19, în 85 de regiuni ale ţării; în scădere faţă de ziua precedentă duminică, când s-au înregistrat 18.645 de noi cazuri, în timp ce 1.251 (7,0%) de pacienţi din totalul de 17.856 de cazuri noi nu au forme clinice ale bolii, fiind asimptomatici, potrivit unui bilanţ de luni al Comandamentului operativ de combatere COVID-19, confirmat de Rospotrebnadzor şi citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI.
„Numărul total al cazurilor depistate şi confirmate de COVID-19 în Rusia, de la debutul pandemiei până la data de 6 septembrie, a crescut, ajungând astfel la şapte milioane de cazuri, mai exact 7.030.455”, anunţă luni Comandamentul operativ de combatere a pandemiei de coronavirus din Rusia. Rata incidenţei de astăzi a cazurilor noi este de 0,25%, în Rusia.
790 de pacienţi au decedat, din cauza COVID-19, în ultimele 24 de ore, în Rusia, faţă de 793 – în ziua precedentă, iar numărul total al deceselor înregistrate, de la debutul pandemiei până la data de 6 septembrie, a crescut, ajungând astfel la 187.990 de decese. La Moscova s-au înregistrat, în ultimele 24 de ore – 46 de decese, la Sankt Petersburg – 40, în regiunea Sverdlovsk – 41.
În ultimele 24 de ore, în Rusia, 14.276 de pacienţi bolnavi de COVID-19 s-au vindecat şi externat, faţă de 15.256 în ziua precedentă. Numărul total al persoanelor vindecate de COVID-19, în Rusia, de la debutul pandemiei până la data de 6 septembrie, a crescut la 6.285.007. Cele mai multe cazuri noi de îmbolnăviri COVID s-au înregistrat: la Moscova (1.463), la Sankt Petersburg (690), în regiunea Moscova (891). Cele mai puţine cazuri noi de îmbolnăviri COVID au fost raportate în regiunea Magadan (26), în Districtul Autonom Neneţk (12) şi în Districtul Autonom Ciukotka (3)./vdraguta
www.ria.ru – 6 septembrie