Înfrângerea de la Staningrad a convins opoziția din România că războiul este pierdut de Germania. La inițiativa liderilor opoziției (Iuliu Maniu și Gheorghe Brătianu), la Cairo, Stockholm, Lisabona au fost trimiși emisari pentru a ajunge la un acord cu aliații, în vederea încheierii unui armistițiu. Anglo–americanii au transmis că, din cauza participării la războiul antisovietic, România trebuie să ajungă la o înțelegere cu URSS. Iar rușii au fost categorici: “România trebuie să capituleze necondițioanat”. În această situație, în grupul care urmărea răsturnarea mareșalului Ion Antonescu au fost incluși și doi reprezentanți ai comuniștilor români: Lucretiu Pătrășcanu și Emil Bodnăraș. Eșecul pe plan diplomatic și apropierea Armatei Roșii de România i-au determinat pe complotiști să-și grăbească pregătirile. Pentru o bună coordonare, s-au întâlnit, de mai multe ori, într-o vilă de pe Șoseaua Kiseleff. Aici s-au hotărât detaliile acțiunilor care au dus la arestarea mareșalului Antonescu. Din grupul de complotiști care s-a întâlnit pe Șoseaua Kiseleff a făcut parte și generalul Constantin Vasiliu Rășcanu – comandantul Corpului 5 Teritorial.
„Conform înştiinţării primite în dimineaţa de 27 iunie 1944, la orele 22:00 am ajuns la casa de pe strada Kisseleff nr. 51, unde s-a ţinut a treia şedinţă a Comitetului Politic. În salonul în care se ţinea ședința, am găsit pe Emil Bodnăraş, Lucreţiu Pătrăşcanu, Niculescu Buzeşti, care discutau împreună. După mine a sosit colonelul Dămăceanu, apoi generalul Sănătescu. Şedinţa s-a deschis şi generalul Sănătescu a dat cuvântul lui Niculescu Buzeşti. Niculescu Buzeşti, susţinut de Mocsony Stârcea, a susţinut ca cererea de armistiţiu adresată la cei trei – Anglia, SUA şi URSS – să se facă la Cairo prin cei doi delegaţi ai PNL şi PNŢ, Ştirbey şi Vişoianu, apoi să se ceară ca ajutor unităţi aeropurtate. Lucreţiu Pătrăşcanu a răspuns că cererea de armistiţiu să se facă către URSS, nicidecum la Cairo, căci noi cu Rusia suntem în război şi nu cu anglo-americanii, cărora noi nu le-am provocat nici un fel de pagube în război. Să ne adresăm URSS. Cu Rusia să stabilim condiţiunile armistiţiului, data când se va începe executarea lui, delegaţii care se vor duce la tratative. Apoi s-a ridicat Bodnăraş care a spus: “Să nu se mai tărăgăneze lucrurile! Soluţia cea mai bună este cea pe care a spus-o tovarăşul Pătrăşcanu. Să cerem armistiţiu URSS cu care suntem în război! Să nu mai lungim cu tratative la Cairo, că pot dura luni de zile”. Eu am fost de partea lor. S-a hotărât să cerem armistiţiul URSS, să trimitem delegaţi la Moscova ca să încheiem armistiţiul. Cine să se ducă? S-a emis părerea – şi s-a aprobat – ca să se trimită doi delegaţi, unul din partea Armatei şi unul din partea regelui. Numele delegaţilor se va hotărî în şedinţa următoare, când se va lua şi avizul regelui. Trecerea delegaţiei în URSS se va face sau cu avionul sau chiar pe linia frontului. În caz că trecerea se face pe linia frontului, să se facă în sectorul comandat de generalul [Atanase] Petculescu – Detaşamentul 103. În privinţa datei când să se facă trecerea, s-a emis ideea de către reprezentanţii Partidului Comunist să fie înainte de 1 august. M-am ridicat şi am spus că unităţile de sub comanda mea nu vor putea să fie toate gata înainte de 1 august. În cursul săptămânii voi inspecta o parte din unităţile de recruţi şi atunci voi cunoaşte stadiul pregătirii lor. S-a hotărât ca şedinţa viitoare, la 16 iulie, să se țină tot aci.
Pe 16 iulie 1944, la orele 22.00, m-am dus spre locul unde se ţinea şedinţa. Am lăsat maşina pe Bulevardul Mareşal Averescu, la intrarea în Piaţa Arcului de Triumf. De acolo am mers pe jos, uitându-mă în dreapta şi-n stânga şi uneori şi înapoi, până am ajuns în curtea clădirii numărul 51. Am intrat în salonul unde se ţineau şedinţele. Acolo am găsit pe Emil Bodnăraş, Lucreţiu Pătrăşcanu, Mocsony Stârcea, Niculescu Buzeşti. După puţin timp a sosit generalul Sănătescu, însoţit de colonelul Dămăceanu. Generalul Mihail nu a venit nici de data aceasta. Şedinţa a început la orele 22.15, ca la orele 22.45 să se întrerupă în urma unei alarme care semnala zboruri de avion asupra Capitalei. Parte din cei prezenţi au ieşit afară, parte au rămas în casă, printre care eram şi eu. Şedinţa a continuat la orele 23.15. I s-a dat cuvântul lui Niculescu Buzeşti, care a spus că s-a reuşit a se lua legătura cu dna Kollontay, ambasadoarea sovietică la Stocholm. Aceasta s-ar fi exprimat că vede o măsură bună luată de noi şi se va putea discuta despre cele ce vrem noi. De la Cairo nimic! Speră să aibă ştiri cât de curând. În privinţa celor ce urmează să fie trimişi pentru armistiţiu, generalul Sănătescu spune că în asentimentul regelui au fost propuşi generalul Aldea şi colonelul Ionescu Emilian. Nu a fost nici o obiecţiune. Toţi au fost de acord. După aceasta eu mă ridic şi spun că, în urma inspecţiilor făcute, începând de la 1 august pot conta pe trupele de sub comanda mea, deci se va putea începe. Atunci Mocsony Stârcea, adresându-se către mine, mă întrabă: „La 15 august se poate începe?” Eu spun „Da”. Emil Bodnăraş a spus: “15 august e prea târziu, însă fie şi aşa. Până atunci toate să fie puse la punct”. Ședinţa a ţinut până la ora 1.00.
Pe 9 august 1944, la orele 21:10, după ce mi-am lăsat maşina pe Bd. Averescu în dreptul Așezământului Sfânta Ecaterina, m-am dus pe jos până la casa din Şoseaua Kisseleff nr. 51. Am găsit în curte pe Ionescu–Bălăceanu, cu care m-am întreţinut câteva minute, deoarece nu sosise încă nimeni. Curând au sosit Emil Bodnăraş cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi am intrat în salonul unde ţineam şedinţele. Lucreţiu Pătrăşcanu mă felicită că m-am ţinut tare [refuzând varianta unui guvern Gigurtu]. În același timp, Emil Bodnăraş mi-a spus: „Ai încredere în noi!” Imediat soseşte colonelul Dămăceanu, Ion Mocsony Stârcea, [Mircea] Ionniţiu, Niculescu Buzeşti şi la orele 22:00 generalul Sănătescu cu generalul de jandarmi [Constantin ] Anton [Șeful de Stat Major al Inspecoratului General al Jandarmeriei]. După ce este prezentat generalul Anton celor prezenţi, ia cuvântul Niculescu Buzeşti care ne spune că domnul Maniu nu mai poate pune la dispoziţie un avion pentru ducerea delegaţiei noastre în URSS din cauza măsurilor severe luate de mareşalul Antonescu după fuga avionului pilotat de Ghica, care îl avea la bord pe Max Auschnit. Cât priveşte trecerea în sectorul condus de generalul Creţulescu, nu mai este sigură deoarece acesta este în concediu. El însă îmi spune adevărul: că generalul [Ilie] Creţulescu a refuzat să organizeze trecerea. (..) Generalul Sănătescu s-a ridicat şi a spus că împrejurări neprevăzute au dus la această situaţie şi că e bine să mai amânăm cu 15 zile. După aceasta, s-a sculat Emil Bodnăraş şi a spus „Domnilor, deşi este destul de greu, fie şi aşa! Însă să ştiţi că este ultima amânare!” După aceasta s-a hotărât ca Comitetul Militar să se întrunească pe ziua de 24 august cu planurile de acţiune contra trupelor germane pentru stabilirea zilei, orei, locului când va fi demis Guvernul Antonescu, însă în nici un caz mai târziu de 26 august 1944. S-a hotărât ca aceasta să fie ultima şedinţă. Astfel s-a terminat şedinţa Comitetului Politic din 9 august 1944”.
[Interviu realizat de Eleonora Cofas, Muzeul de Istorie București, 1975]
