Celebrul dirijor Vasily Petrenko prezintă două lucrări de Enescu în Festival

.

Publicul Festivalului Enescu se va întâlni astăzi și mâine cu celebrul dirijor Vasily Petrenko și Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, singurii artiști din această ediție a Festivalului care au ales să interpreteze două lucrări de George Enescu, câte una în fiecare zi de concert.

La Ateneul Român, la ora 16.30, Orchestra Filarmonicii Regale din Londra va interpreta sub bagheta lui Vasily Petrenko un repertoriu din creația romantică, alături de o lucrare enesciană. Concertul se deshide cu Suita a II-a op. 20 de George Enescu, o lucrare inspirată și îndrăgită de public, al cărei manuscris a fost trimis de Guvern împreună cu tezaurul țării și alte manuscrise enesciene la Moscova, și recuperate în 1925. Enescu a compus-o în patru luni, în ultima parte a anului 1915. Această lucrare de inspirație neoclasică este structurată pe tiparul unei suite de dansProgramul este completat de faimosul Concert in mi minor op. 64 de Felix Mendelssohn Bartoldy (1844) și Simfonia nr. 4 în mi minor op. 98  de Brahms, o lucrare amplă, ultima simfonie pe care a compus-o (1884).

Pe scena Sălii Palatului, de la ora 19.30, vom asculta un program divers cu muzică contemporană, românească și romantică. Vor interpreta Orchestra Filarmonică din Londra, sub bagheta dirijorului Edward Gardner, împreună cu celebra violionistă solistă Patricia Kopatchinskaja, considerată una dintre cele mai cunoscute ambasadoare ale muzicii lui Enescu. Prima lucrare, a compozitorului contemporan Michael Tippett se intitulează Dansuri ritual și fac parte din opera Căsătoria de vară. Este urmată de o capodopera enesciană, Sonata nr. 3 pentru pian și vioară op. 25, „în caracter popular românesc” (1926), cu un aranjamentul pentru vioară și orchestră realizat de compozitorul român Valentin Doni în 2008 special pentru solistă. Programul serii se încheie cu Variațiunile Enigma de Edward Elgar, o lucrare structurată pe o temă cu 14 variațiuni compusă în anul 1899. Lucrarea este învăluită într-o aura de mister, fiind considerată codificată cu mesaje ascunse. Deși nu există o dovadă certă care să ateste aceste mesaje, compozitorul  a dedicat lucarea ,,prietenilor săi ilustrați în conținutul piesei’’. Temele piesei sunt construite ca personaje, unele dintre ele fiind soția sa Alice, un prieten apropiat și compozitorul însuși.

Ambele concerte vor putea ascultate și online, gratuit, pe www.festivalenescu.ro.