Joi, 9 septembrie 2021, începând de la ora 11.00, un nou eveniment marca Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România va avea loc în aula Universității Ecologice din București (care este și partener al evenimentului): conferința specială a savantului de talie mondială Denis Buican, însoțită de lansarea volumului său antologic de poezie, „Seceriș târziu” (apărut la Editura UZP).
Denis Buican este autorul unei noi teorii evoluționiste „Teoria sinergică a evoluției” și al unei noi teorii a cunoașterii – „Biognoseologia”.
Doctor în genetică (pionier al radiogeneticii din România), istoric și filosof al științelor, a fost naturalizat francez în 1972, consacrându-se unor ample studii în calitate de istoric și de filosof al științelor. Acestea s-au materializat în primul rând într-o teză de doctorat de Stat (1983), intitulată „Istoria geneticii și evoluționismului în Franța”, teză ce reprezintă o premieră absolută în materie de istorie veritabilă a acestei științe, realizată în Franța. A predat, ca profesor, timp de 20 de ani (1983-2003), Istoria Științelor la Universitatea Paris X Nanterre din Franța.
În 1989, cartea lui Denis Buican intitulată „Revoluția evoluției” a obținut Marele Premiu al Academiei Franceze. În 1997, el a prezidat secția Biologie și științe medicale a celui de-al XX-lea Congres internațional de Istorie a Științelor (Liège).
În domeniul educației, Denis Buican este adeptul meritocrației, bazată pe selecționarea selecționatorilor, respectarea valorii individuale și egalitatea șanselor.
Scriitor de limbă română și franceză, Denis Buican a publicat și câteva volume de poezii, toate demonstrând o sensibilitate originală, apropiată de cea a lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi și Lucian Blaga.
Cenzurat în țara sa, a debutat în Franța cu poeme publicate de Maurice Nadeau în Lettres nouvelles. I-au apărut până în prezent șase culegeri de versuri, dintre care două în limba franceză: Arbre seul (Pierre-Jean Oswald, 1974), volum distins cu premiul literar Del Duca (1973) și Lumière aveugle (Saint-Germain-des-Prés, 1976), ambele traduse în românește (Demiurg, 1993).
În limba română a publicat volumele: Mamura (Demiurg, 1993), Spice (CD Press, 2006), Mărgăritare negre, (CD Press, 2008). A editat și volumul bilingv Roue de torture, roue de lumière/Roată de chin, roată de lumină (CD Press, 2009).
Deși o celebritate științifică mondială, în țara natală marele savant Denis Buican (pe numele românesc Dumitru Buican-Peligrad) era cvasinecunoscut până în 2018, când Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, prin Miron Manega, a început o campanie intensă și continuă de promovare a personalității sale în spațiul public românesc. În 2020, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România i-a acordat distincția „Român Universal”, prima de acest gen inițiată de UZPR. Cu acest prilej, deși condițiile restrictive de pandemie au împiedicat desfășurarea la o anvergură normală a evenimentului, marele savant s-a adresat în mod direct publicului românesc, prin două conferințe susținute la Palatul Suțu, respectiv Muzeul Literaturii Române.
În 9 septembrie, într-un cadru festiv și mult mai generos, cu sprijinul Universității Ecologice din București, Denis Buican / Dumitru Buican-Peligrad se va adresa din nou românilor, printr-o conferință organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Evenimentul va fi găzduit în Aula Universității, ocazie cu care va avea loc și lansarea volumului antologic de poezie al lui Denis Buican, „Seceriș târziu”, apărut la Editura UZP a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.