EURACTIV: Parlamentului român îi vine greu să programeze o moțiune de cenzură contra guvernului

 

EURACTIV (Belgia), 9 septembrie 2021 – Parlamentul român ar putea găsi o ocazie pentru a programa o moțiune de cenzură contra guvernului condus de Florin Cîțu, după ce birourile permanente ale ambelor camere nu au reuși în cinci rânduri să adopte programul dezbaterilor și votului moțiunii depuse de două partide, USR PLUS și AUR.

Atât reprezentanții PNL – partidul conservator care-l susține pe Florin Cîțu – cât și socialiștii din opoziție de la PSD au absentat de la acele ședințe pentru a se asigura că, din lipsă de cvorum, programul nu va putea fi stabilit.

Însă președinții Camerei Deputaților și Senatului au convocat o ședință plenară a ambelor camere pentru citirea moțiunii, iar la acea ședință parlamentarii vor putea adopta programul dezbaterii și votului.

Între timp, guvernul a cerut Curții Constituționale să analizeze un potențial conflict între legislativ și executiv, întrucât parlamentul nu a informat cabinetul despre moțiune în ziua depunerii ei.

Curtea a solicitat opinia ambelor partide până pe 15 septembrie, urmând ca mai apoi să stabilească o dată pentru judecarea disputei.

Articol de Bogdan Neagu (EURACTIV.ro)

https://www.euractiv.com/section/politics/short_news/romanian-parliament-finding-it-hard-to-schedule-government-censure-motion/

Traducere: Andrei Suba/asuba/czaharia