Data alegerilor parlamentare a fost stabilită a treia oară anul acesta, pentru dată de 14 noiembrie – a anunţat sâmbătă Rumen Radev, preşedintele Bulgariei, după ce parlamentul a adoptat rectificarea bugetului de stat. Tot la aceeași dată va avea loc şi primul tur al alegerilor prezidenţiale – a scris MTI.
În luna aprilie au avut loc în Bulgaria alegeri legislative la termen, însă niciun partid nu a reuşit să formeze guvernul. Din acest motiv alegerile au fost repetate în luna iulie. Atunci cele mai multe voturi le-a adunat partidul Există un Astfel de Popor (ITN) considerat antisistem de analiştii politici şi condus de moderatorul de televiziune şi cântăreţul Slavi Trifonov (un fel de Partidul Poporului Dan Diaconescu în varianta bulgărească). Acest partid însă nu a găsit parteneri pentru un guvern de coaliţie, astfel că Trifonov a trebuit să dea mandatul înapoi preşedintelui Radev.
La alegerile din aprilie, partidul de centru-dreapta Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB) care a condus ţara timp de 10 ani, a pierdut majoritatea. Conform sondajelor, acum sprijinul electoral al GERB şi ITN este aproximativ egal. Conform aceloraşi studii, dacă acum ar avea loc alegerile, atunci pe lângă GERB şi ITN ar mai intra în parlament patru formaţiuni politice: Partidul Socialist, partidul minorităţii turce şi două partide considerate mai degrabă reprezentanţii protestatarilor: Bulgaria Democrată de orientare ecologistă şi Sus BG! Venim! Parlamentul din Bulgaria are 240 de membri, ceea ce înseamnă că legislativul va fi din nou fragmentat din punct de vedere politic și în consecință crearea unui guvern de coaliţie va fi foarte dificilă.
Székely Ervin, RADOR