Începerea noului an școlar va fi tema videoconferinței organizate mâine la Palatul Victoria. Premierul Florin Cîțu va discuta cu prefecții și cu reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică despre stadiul pregătirii lor în vederea începerii cursurilor, pe fondul pandemiei de coronavirus. Noul an școlar începe luni cu prezența fizică la cursuri, în cea mai mare parte a unităților de învățământ din România. Un ordin comun al miniștrilor educației și sănătății prevede în continuare asigurarea distanțării fizice, purtarea măștii de protecție, dezinfectarea mâinilor și circuite clare de acces în sălile de clasă./gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 septembrie