Papa Francisc a început o vizită de patru zile în Slovacia, după o escală de şapte ore în Ungaria, în cursul căreia s-au evidenţiat tensiunile referitoare la migraţie. Papa le-a spus romano-catolicilor maghiari că îi doreşte „deschişi spre umanitate”. Mesajul a fost interpretat ca un reproş la adresa premierului de dreapta Viktor Orban, care a declarat că l-a implorat pe Suveranul Pontif să nu lase ca Ungaria creştină să piară din cauza unui influx musulman. Papa a ajuns pe aeroportul din Bratislava la ora 15:00 şi la scurt timp după aceea, a coborât din avion în faţa unei mulţimi mici, dar entuziaste de oameni. Lidera delegaţiei oficiale a fost preşedintele ţării, dna Zuzana Čaputová, ale cărei atitudini liberale faţă de chestiuni precum refugiaţii şi minorităţile sunt mult mai aproape de ale Papei decât ale bărbatului pe care acesta îl întâlnise cu puţin timp înainte, premierul ungar Viktor Orban. Diferenţa dintre cele şapte ore în Ungaria şi cele 70 de ore pe care urmează să le petreacă în Slovacia este considerabilă, iar surse de la Vatican afirmă că este intenţionată.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 septembrie)/opopescu/dsirbu