Calendarul evenimentelor, 14 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Președinție

* Președintele Klaus Iohannis primește vizita unei delegații a companiei Enel, condusă de Francesco Starace, CEO Enel Group – ora 12:00, la Palatul Cotroceni

– Senat

* ora 12:00 – Ședinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 13:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 15:00 – Lucrări în plen (la sediul Senatului și online)

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 16:00 – vot final

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 9:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, Sala 3047 și online
  • ora 9:00 – Comisia pentru constituţionalitate – etaj 6, sala 6057 și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru sănătate – online și la sediul Senatului (etaj 5, cam. 5043)
  • ora 12:00 – Comisia pentru cultură şi media – etaj 6, online/sediul Senatului

– Camera Deputaților

* ora 13.30 – (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor – prezență fizică și online

  • ora 16:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice
  • Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului

– Guvern

* Programul premierului Florin Cîțu:

  • ora 10:45 – Întâlnire de lucru cu reprezentanții ENEL – la Palatul Victoria
  • ora 12:00 – Participare la evenimentul de prezentare a proiectului de act normativ pentru implementarea Programului Național de Suport pentru Copii „Din grijă pentru copii”, împreună cu consilierul de stat Mădălina Turza – la Centrul de presă, Palatul Victoria. Proiectul a fost finalizat ca urmare a consultărilor desfășurate cu reprezentanți ai mai multor ministere, ai societății civile și cu specialiști în domeniul psihologiei și psihiatriei. Evenimentul va fi transmis live pe conturile de Facebook și Youtube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

* Conferință de presă susținută de Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), și Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, vicepreședinte al CNCAV – ora 15:00. Conferința va fi transmisă live pe paginile de Facebook și de YouTube ale Guvernului și prin sistemul unic de distribuție al Palatului Victoria

– Ministere

* Conferinţă de presă susţinută de ministrul Agriculturii, Adrian Oros – ora 11:00

* Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în parteneriat cu Administraţia Fondului pentru Mediu, va organiza, începând cu ora 11:00, evenimentul Financing info Monday, în format videoconferință. La eveniment sunt invitați Paul Șerbănescu – Șef Birou Strategii Programe – Direcţia Generală Proiecte din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu, care va prezenta oportunitățile oferite de programele Administraţiei Fondului pentru Mediu, alături de beneficiari care vor oferi exemple de bune practici. Participarea la videoconferință se poate face accesând următorul link: https://mfe.webex.com/mfe/j.php?MTID=m1716b841a97a771c1264cec6259897d8 (Meeting number (access code): 174 059 2939, Meeting password: Minister2021)

* Secretarul de stat pentru afaceri europene Iulia Matei va avea consultări politice cu secretarul de stat pentru afaceri europene al Republicii Franceze, Clément Beaune, cu prilejul vizitei oficiale pe care demnitarul francez o efectuează în România, la invitația omologului român – ora 15:50. Cei doi secretari de stat vor susține declarații de presă

* Ambasada Franței în România și Ministerul Afacerilor Externe organizează o dezbatere în contextul Conferinței privind viitorul Europei. Secretarul de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei, și secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Clément Beaune, vor avea un dialog  cu studenți și tineri francofoni cu privire la principalele provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană, dar și despre așteptările și aspirațiile tinerilor cu privire la viitorul Europei. Dezbaterea, care se va desfășura în limba franceză, va avea loc la Biblioteca Centrală Universitară Carol I, cu începere de la ora 17:15

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 45 milioane lei

* Bucov, jud. Prahova: Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, efectuează o vizită la Şcoala Gimnazială „Constantin Stere” din Bucov, unde a fost inaugurat primul laborator cu tehnologie de ultimă generaţie într-o şcoală rurală – SmartLab Bucov – ora 8:00

– Apărare, Interne

* Jud. Prahova: Ministerul Apărării Naționale organizează, de la ora 12:00, de Ziua Înălțării Sfintei Cruci, un ceremonial militar și religios pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munții Bucegi, la Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial. La manifestare sunt invitați să participe reprezentanți ai autorităților județene și locale, precum și iubitori ai muntelui și ai istoriei neamului românesc. Cu această ocazie, Ministerul Apărării Naționale lansează un concurs de fotografie cu imagini surprinse cu Monumentul Crucea Caraiman. Fotografiile pot fi trimise pe adresa de e-mail: finantare_externa@mapn.ro și prin etichetare pot fi postate pe pagina de facebook Crucea Caraiman Reabilitare, link: http://www.facebook.com/CruceaCaraimanReabilitare/, până la data de 30 septembrie. Realizatorii celor mai reușite fotografii vor primi câte un volum al monografiei Crucea Eroilor Români de pe muntele Caraiman – Istoric, restaurare, reabilitare, conservare, publicat în anul 2021 la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei

– Juridic

* Şedinţa publică a Curții Constituționale a României – ora 9:00

* Ședința Secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00

– Economic

* Eveniment pentru omagierea breslei constructorilor, cu prilejul Zilei Naţionale a Constructorului (14 sep.), organizat de Federaţia Patronatelor din Construcţii în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române – ora 12:00, la Biblioteca Academiei Române

* Compania 2Performant Network SA publică rezultatele financiare aferente primului semestru din 2021

* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind indicii valorici ai comenzilor noi din industrie, în iulie 2021, indicii producţiei industriale (IPI), în iulie 2021 și indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie, în iulie 2021

– Mediu

* Tulcea: Deschiderea oficială a simpozionului internaţional „Delte şi zone umede”, organizat de Institutul Naţional Delta Dunării și ajuns la cea de-a 28-a ediție – ora 10:00, la Sala de festivităţi M. Kogălniceanu a Consiliului Judeţean Tulcea (13 – 18 sep.)

– Medicină, Sănătate

* Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România – COPAC organizează o conferință de presă prilejuită de Ziua Internațională a Dermatitei Atopice (14 sep.) – ora 11:00, la Hotel Hilton Garden Inn, Sala Cișmigiu. În cadrul conferinței va fi lansată campania de informare „Tu ce știi despre dermatita atopică?” și rezultatele unei cercetări online cu privire la problemele cu care se confruntă pacienții cu dermatită atopică în România. Participă: Carmen Curea – medic dermatolog, Bianca Bătușariu – pacient cu dermatită atopică, Cătălina Constantin – psiholog și director al Centrului de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog și Radu Gănescu  – președinte COPAC

* Asociația Română de Cancere Rare organizează online, de la ora 11:00, al treilea webinar din seria Share Experience cu tema: Tratamentul la domiciliu. Speakeri vor fi: Mihaela Dan, pacientă cu boala Gaucher și medic pneumolog în Franța, Lut de Baere – pacientă cu boala Fabry și președinta Fabry International Network. Moderatoare: Dorica Dan. Linkul de conectare: https://us02web.zoom.us/j/82193936160. Webinarul va fi transmis și live pe: https://www.facebook.com/events/881046379474308/?ref=newsfeed

– Cultură

* Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră, de la ora 22:00, la Radio România Cultural, spectacolul „Divina Commedia”, o biografie poetică prilejuită de împlinirea a 700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri – după un recital alcătuit de Emil Boroghină și Alina Hiristea, rostit de Emil Boroghină. Traducerea: Eta Boeriu. Scenariul radiofonic: Felicia Pinte. Regia artistică: Gavriil Pinte. În distribuție: Emil Boroghină, Felicia Pinte, Marius Bodochi. Regia de montaj: Robert Vasiliță și Bogdan Golovei. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu

* De Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, de la ora 14:00, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, sala Henri H. Stahl, va avea loc deschiderea expoziției „Icoana ortodoxă – lumina credinței”, eveniment programat în cadrul Concursului Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinței”, ediția a X-a. Expoziția va rămâne deschisă publicului în perioada 14 septembrie – 31 octombrie

* Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” se desfășoară în perioada 28 august – 26 septembrie și aduce la București cele mai importante orchestre și cei mai valoroși muzicieni ai momentului. Organizatorii dedică această ediție aniversării a 140 de ani de la nașterea marelui compozitor român. Peste 3500 de artiști străini și români vor participa la Festival, în condițiile în care evenimentul va avea o durată record de 4 săptămâni. Evenimentul se desfășoară cu stricta respectare a regulilor sanitare. Cele 78 de concerte sunt organizate în patru serii: Mari Orchestre ale Lumii (concerte desfășurate la Sala Palatului), Concerte și Recitaluri (la Ateneul Român, după amiaza), Muzica Secolului XXI (la Sala Radio) și Enescu și Contemporanii (concerte de dimineață, la Sala Auditorium). Pe lângă concertele în sală, Festivalul Enescu 2021 va oferi acces la concertele sale și în varianta online, pentru publicul din întreaga lume, în sistem pay-per-view, fiind pentru prima oară când Festivalul recurge la acest sistem. Eveniment desfășurat sub înaltul patronaj al Președintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. Co-producători: Primăria București, TVR și Radio România. Din programul zilei:

  • ora 16:30 – Recital Joyce DiDonato and Il Pomo d’Oro – Ateneul Român/ Secțiune: Concerte și recitaluri
  • ora 19:30 – Orchestra Națională a Franței – Sala Palatului/ Secțiune: Mari orchestre ale lumii. Corul Filarmonicii George Enescu. Cristian Măcelaru – dirijor; Iosif Ion Prunner – dirijorul Corului; Denis Matsuev pian
  • Sibiu: Orchestra de Cameră Mahler – ora 18:00, Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia/ Secțiune: Festivalul în țară. Yuja Wang – dirijor și solist, Matthew Truscott – concertmaestru și lider

* Muzeul Naţional al Ţăranului Român întâmpină anotimpul cu expoziţii noi, târg de icoane şi târg cu meşteri, ateliere de creativitate, lansări de carte, concerte şi multe filme, în perioada 9 – 19 septembrie, la cea de-a noua ediţie a Zilelor Muzeului Ţăranului. Parteneri media ai MNŢR: TVR, Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional. Programul zilei:

  • ora 10:00 – 18:00 – expoziţia „Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaş” – la Sala Acvariu
  • ora 19:00 – „Three Dances/ Trei Dansuri”, în cadrul expoziţiei „Ballad of Escape” – la sala MNŢRplusC
  • ora 18:00 – „Un loc ca oricare altul (Nowhere Special)” – premieră – Regia: Uberto Pasolini, 2020, Marea Britanie, Italia, dramă 100 min. Distribuitor: Independenţa Film
  • ora 20:15 – „Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată” – premieră – Regia: Lili Horvath, 2020, Ungaria, dramă, romantic, dragoste. Distribuitor: Asociaţia Filmtett

* Muzeul Naţional al Literaturii Române găzduiește, de la ora 17:00, în Grădina MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, evenimentul de lansare a antologiei bilingve româno-engleze „Caligrafia destinului/ Calligraphy of Destiny”, Editura Neuma 2021, autoare Evelyne Maria Croitoru. Participă: Ioan Cristescu, Dan Cristea, Horia Gârbea, Ana Gârbea, Toma Roman, Emil Lungeanu, Camelia Baiculescu. Moment muzical: Nicolae Maxim, Silviu Geamănu, Camerata București. Moderator: Loreta Popa. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Evenimentul se va derula cu respectarea normelor şi măsurilor de protecţie în vigoare

* Muzeul Național Cotroceni vernisează, de la ora 18:00, în Spațiile Medievale, expoziția „Predicțiile Pământului. Despre gândirea și practica ecologică”, un proiect desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Expoziția „Predicțiile Pământului. Despre gândirea și practica ecologică”, curatoriată de Mihai Zgondoiu, reunește 16 artiști români consacrați care abordează tema proiectului prin lucrări de artă în medii vizuale diferite – de la desen, colaj, fotografie, ilustrație, obiect, sculptură, video-art, instalații media, artă cinetică, la intervenții site-specific. Expoziția va include și o serie de lucrări realizate din materiale reciclabile. Expoziția „Predicțiile Pământului. Despre gândirea și practica ecologică” va putea fi vizitată în cadrul Muzeului Național Cotroceni în perioada 15 septembrie – 24 octombrie și ulterior va fi itinerată în țară și în străinătate. Proiect realizat în parteneriat cu Facultatea de Arte şi Design, Universitatea de Vest din Timișoara şi Facultatea de Arte Decorative şi Design, Universitatea Națională de Arte din București. Printre partenerii media: TVR, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București FM, Agenția de Presă Rador

* Expoziția personală a lui Liviu Nedelcu „Image on the Edge”, curatoriată de Magda Cârneci, istoric și critic de artă, se deschide, de la la 18:30 la Galeria Senat a Uniunii Artiștilor Plastici din România din cadrul Combinatului Fondului Plastic din București – Str. Băiculești nr. 29

* Începe „New Regional Cultural Cooperation 2021 (NRCC): Together, we matter”, un program destinat sectorului cultural lansat de EUNIC Romania, în parteneriat cu EUNIC Serbia şi EUNIC Moldova, cu sprijinul EUNIC Global. New Regional Cultural Cooperation (NRCC) 2021 este un program profesional destinat dezvoltării competenţelor şi soluţiilor pentru sectorul cultural, prin stimularea schimbului şi cooperării regionale în Europa Centrală şi de Sud-Est. Principalul său obiectiv este consolidarea sectorului cultural şi creşterea competenţelor operatorilor culturali din Republica Moldova, România şi Serbia. Ca urmare a apelului de înscriere, lansat în luna august, au fost selectaţi 16 participanţi din peste 50 de candidaturi depuse. În perioada 14 septembrie – 19 septembrie, aceştia vor avea parte de un program intensiv de ateliere, networking, schimb de experienţă şi bune practici, alături de traineri cu experienţă în domeniu din România, Republica Moldova, Austria, Polonia, Republica Cehă, Serbia și Belgia. Focusul tematic al New Regional Cultural Cooperation 2021 este solidaritatea: Together we matter/ Împreună contăm. Publicul este invitat să participe la conferinţele publice din cadrul programului, care vor avea loc în datele de 14, 16 şi 17 septembrie. Din programul zilei:

  • Unul dintre cei mai buni artişti şi experţi multimedia din Europa, austriacul Klaus Obermaier, va susţine la Bucureşti conferinţa extraordinară „Interactive space” (Spaţiul interactiv), despre modul în care noile tehnologii schimbă practica artistică şi modul în care publicul are acces şi receptează artele vizuale şi performative. Realizat cu sprijinul Forumului Cultural Austriac, evenimentul va deschide programele „New Regional Cultural Cooperation” (EUNIC România, Goethe-Institut) şi „Where ART Though” (Rezidenţa BRD Scena9). Conferinţa va avea loc de la ora 19:00, la Rezidenţa BRD Scena9, de unde va fi transmis pe paginile de Facebook ale Forumului Cultural Austriac, Cultural Management Academy şi Rezidenţa BRD Scena9

* Cea de-a III-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru pentru Tineret „Ştefan Iordache”, organizat de Primăria Sectorului 5, în parteneriat cu Teatrul Municipal Lucia Sturdza Bulandra, va începe pe 14 septembrie şi se va încheia pe 17 septembrie. Zece trupe, opt studenţi, trei piese de teatru, un recital de muzică şi poezie, un workshop de teatru – dans şi nu în ultimul rând filmul biografic „Regele Scamator. Ştefan Iordache” vor compune programul festivalului. În deschidere, de la ora 19:00, în Recitalul de poezie şi muzică „De la Eminescu la Nichita”, vor fi pe scena sălii „Liviu Ciulei” a Teatrului Municipal Lucia Sturdza Bulandra: Maia Morgenstern, Anca Sigartău, Marius Bodochi şi Mircea Rusu, acompaniaţi instrumental de Mihai Murariu la pian şi Mihai Pintenaru la clarinet

* Seria tematică „Filme de limba spaniolă – Portrete de regizori”, reluată la finalul lunii august cu un eveniment dedicat lui David Trueba, continuă în luna septembrie, primul focus fiind pe Patricia Ferreira, cu „Se quien eres” şi „El alquimista impaciente”. Din programul zilei:

  • „El alquimista impaciente” (2002) este un thriller, în care sergenţii Ruben Bevilacqua şi Virginia Chamorro trebuie să investigheze cazul morţii unui inginer de la o centrală nucleară. Deşi este declarant accident, câteva luni mai târziu, investigaţia se reia după ce apare o nouă victimă. Filmul, care a fost nominalizat la două Premii Goya, va putea fi văzut, de la ora 20:00, în El Patio, curtea interioară a Institutului Cervantes. Filmul va rula în versiunea originală, cu subtitrare în limba română, şi vor avea loc cu respectarea tuturor măsurilor de proiecţie privind sănătatea în contextul actual

* Proiecțiile Cinema sub clar de lună continuă în această săptămână, din 14 şi până în 19 septembrie, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8), cu trei filme care au adunat numeroase premii și un public fidel. Astfel, de la ora 20:00, în centrul Bucureștiului, vor putea fi văzute o distopie mexicană de Michel Franco, (New Order), o dramă pe teme LGBTQ+ filmată în România, cu Vanessa Kirby și Cassey Afleck (The World to Come) și filmul românesc care a câștigat Ursul de Aur la Berlinale 2021 (Babardeală cu bucluc sau porno balamuc). Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:

  • ora 20:00 – Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, r. Radu Jude | România-Luxemburg-Cehia-Croaţia, 2021. Cu: Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai

* Are loc deschiderea oficială a „Jazz Club Emil Bizga” – ora 20:00, în incinta The Pub – Universității, Bd. Regina Elisabeta nr. 9. Cunoscutul trompetist american de origine română deschide propriul club de jazz în București, concertul extraordinar de inaugurare fiind susținut de muzicieni de top ai momentului

* În luna septembrie, Teatrul Dramaturgilor Români aduce în atenţia publicului comedii inteligente şi spectacole cu teme sensibile, despre problematici cotidiene. Spectatorii bucureşteni vor putea alege din cele peste 20 de evenimente propuse la sediul TDR din Calea Griviţei nr. 64-66 şi la Amfiteatrul TNB. Programul variat va cuprinde şi noua producţie – „Cine sapă groapa altuia”, de Ion Băieşu, regia Felix Alexa, cu Răzvan Vasilescu, Gabriel Răuţă, Amelia Ursu. Programul zilei:

  • ora 20:30 – Amfiteatrul TNB găzduiește „Jungla Teve”, un spectacol de Gigi Căciuleanu

* În perioada 14 – 19 septembrie, Muzeul Culturii Queer organizează Festivalul de teatru queer Perle, Paradoxuri și Extaz, la Centrul de Teatru Educațional Replika și la Centrul Național al Dansului București (CNDB). Evenimentul include șase spectacole queer: „Corp Fluid” (în premieră), „The Protocols”, „Bucurie și fericire”, „Negreșită”, „APR – Adorație Performance-ului Radical” și „Open”, dar și spectacolul „Trepidații/ Antigen/ Ora perfectă”. Acesta din urmă este realizat de dramaturgul și regizorul Bogdan Georgescu și de persoanele participante la atelierul de autoreprezentare pentru persoane trans și non-binare organizat de Triumf Amiria

* Botoșani: Filmul „Mia își ratează răzbunarea” va fi proiectat în premieră, de la ora 18:30, la Happy Cinema Botoșani, unde va fi urmat de o întâlnire a publicului cu echipa. „Mia își ratează răzbunarea” este al doilea lungmetraj de Bogdan Theodor Olteanu, după pelicula „Conversații cu o fată foarte înaltă” (2018)

* Câmpina, jud. Prahova: Expoziția comemorativă „Omagiu lui Aurel Vlaicu” va fi deschisă la Casa Tineretului Câmpina din Bd. Nicolae Bălcescu nr. 50, în perioada 14-19 septembrie, zilnic între orele 9:00-17:00. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Câmpina, în colaborare cu Comandor prof.ing. Gheorghe Coman, cu ocazia împlinirii a 108 ani de când Aurel Vlaicu se stingea din viață, la 13 septembrie 1913

* Cluj-Napoca / Brașov / Focșani / București: În perioada 14 – 22 septembrie, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Radio România Cluj, Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, Vibrate Festival Brașov, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, Asociația Culturală „Paul Constantinescu” din Ploiești, Libris Brașov, Classic for Teens Festival Focșani, Hubart Agency Focșani, Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani, Asociația ABCDown din Focșani, Muzeul Municipiului București și Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București, organizează turneul național „Impressions de voyage en jazz: Enescu, Ellington, Ravel”, turneu susținut de pianista de jazz Ramona Horvath și contrabasistul francez Nicolas Rageau. Turneul național este desfășurat sub patronajul Festivalului Internațional „George Enescu” și co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național. Printre parteneri: Radio România Cluj. Printre parteneri media naționali: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Printre parteneri media Brașov: Radio România Brașov. Din programul zilei:

  • Cluj-Napoca: Concertul de deschidere a turneului național „Impressions de voyage en jazz: Enescu, Ellington, Ravel”, eveniment desfășurat sub patronajul Primăriei Cluj-Napoca – ora 19:00, la Sala Radio Cluj, Str. Donath nr. 160. Participarea la eveniment se va realiza în limita locurilor disponibile și cu respectarea normelor sanitare în vigoare

* Iași: Complexul Muzeal Național „Moldova” propune publicului, în perioada 14 – 16 septembrie, noi evenimente desfășurate la Palatul Culturii din Iași, în cadrul programului de educație muzeală Atelierele DICE – D(istractiv)-I(nteractiv)-C(reativ)-E(ducativ):

  • ora 10:00 – Atelier de pictură „Tainele ceramicii Cucuteni”, recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani – https://fb.me/e/2qStLOes1

* Oradea: Conferinţă de presă organizată la Teatrul de stat „Regina Maria” – ora 10:00, în foaier

* Londra: România va participa la Frieze Sculpture London 2021 cu sculptura artistului Stoyan Dechev, Event Horizon. Vernisajul va avea loc la ora 17:00, iar evenimentul se va desfășura în perioada 14 septembrie – 31 octombrie, în Grădinile englezești din Regent’s Park. Ediția din acest an este curatoriată de Clare Lilley, istoric de artă britanic recunoscut pentru programul expozițional din Yorkshire Sculpture Park. Frieze London prezintă peste 160 de galerii de top din lume, expunând lucrări cu peste 1.000 de artiști de vârf din zilele noastre. Deschiderea oficială, Frieze Sculpture va avea loc începând cu ora 18:00, alături de Clare Lilley, curatorul Frieze Sculpture 2021 & Director of Programme, Yorkshire Sculpture Park, Eva Langret, Artistic Director, Frieze London, și invitatul special, Dr Gus Casely-Hayford, OBE, Directorul, V&A East

– Sport

* Târgu-Jiu: Are loc un meci în etapa a şasea a Ligii a II-a de fotbal: ACS Viitorul Târgu Jiu – FC Hermannstadt – ora 17:00

* Geneva, Elveţia: Echipa masculină de curling a României participă la Campionatul European, Divizia C (11-18 sep.)

* Malta: Selecţionata României evoluează la Campionatului European de polo pe apă Under-17 (12-19 sep.)

  • ora 11:20 – România – Croaţia

– Diverse

* Sibiu: Muzeul ASTRA organizează un atelier gastronomic de modelare a colacilor rituali, o reconstituire a obiceiului Pomul vieţii şi evenimentul Târgul de toamnă – ora 10:00, la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Locul de desfăşurare va fi gospodăria de oier transhumant, provenită din Răşinari şi gospodăria de boştinar din Sebeşu de Jos. Evenimentele fac parte din programul cultural de punere în valoare a noului circuit expoziţional dezvoltat în cadrul proiectului Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generaţie în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul ASTRA, finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, APELUL Susţinerea expoziţiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate. Din program:

  • Începând cu ora 10:00, gospodinele din Sebeşu de Jos vor frământa aluat şi vor modela colacii specifici Pomului vieţii, povestind tradiţia pregătirii colacilor, dar şi a folosirii lor. Colacii, prin forma şi denumirea lor, sunt meniţi să ajute sufletul celui plecat dintre noi să se despartă de viaţa aceasta şi să aibă ajutor în ascensiunea către cer
  • Începând cu ora 13:00, tot în gospodăria din Sebeşu de Jos, participanții vor putea lua parte la reconstituirea obiceiului de a face pomul vieţii, împodobit cu colacii rituali făcuţi în localitate: soarele, scara, maţul oii sau mielul cel blând şi foarfecele, toţi având semnificaţii adânc creştine
  • Târg de toamnă – în Gospodăria de boştinar din Sebeşu de Jos şi gospodăria de oier transhumant, provenită din Răşinari, între orele 10:00-16:00

– S-a întâmplat într-o zi de 14 septembrie

* În urmă cu 126 de ani (1895) avea loc inaugurarea oficială a Podului Carol I, prima legătură feroviară directă peste Dunăre, între Dobrogea şi Regatul României, la vremea respectivă fiind declarat cel mai lung pod din Europa deasupra unei ape curgătoare şi al treilea ca lungime din întreaga lume (4087,95 metri). Inginerul Anghel Saligny a fost numit de Guvernul Regatului României, pe 18 noiembrie 1887 şeful proiectului pentru construirea căii ferate între localităţile Feteşti şi Cernavodă. Lucrările au început oficial în 9 octombrie 1890, atunci când piatra de temelie a fost pusă în prezenţa regelui Carol I. La construcţia podului Saligny au fost utilizate, în premieră mondială, grinzi cu console pentru suprastructura podului şi oţelul moale la tabliere. Cel mai important moment al zilei de inaugurare a fost testarea rezistenţei podului cu un convoi de 15 locomotive grele, inginerul Saligny îmbarcându-se împreună cu alţi muncitori într-o şalupă, pe care a ancorat-o chiar sub pod, prin gestul său garantând cu propria viaţă calitatea lucrărilor (14/26)

* Se împlinesc 115 ani (1906) de când se înfiinţa „Federaţia Societăţilor de Gimnastică din România” (F.S.G.R.), în urma Congresului Societăţilor de Gimnastică care a avut loc la Bucureşti, între 11-12 septembrie 1906, considerată data de naştere a „Federaţiei Române de Gimnastică”. De fapt, Federația fusese constituită, în mod provizoriu, încă din 8 noiembrie 1905, la 14 septembrie 1906, cu prilejul Congresului, venind și oficializarea. La înfiinţare, F.S.G.R. reunea 18 societăţi de gimnastică, la care ulterior s-au mai adăugat şi altele. Iniţiatorul şi animatorul Federaţiei a fost profesorul D. Ionescu, care a reuşit să atragă în Comitetul de conducere o serie de personalităţi ale vremii, dintre care: generalul Petre Năsturel (preşedinte), ministrul învăţământului Spiru C. Haret (vice-preşedinte) şi lt. col. Th. Petrescu (vice-preşedinte)

* Se împlinesc 115 ani (1906) de când a fost înfiinţată Loteria Română, actul de naştere fiind Legea pentru constituirea unui fond al asistenţei sanitare a sătenilor, care a fost promulgată în 29 mai 1906 de regele Carol I. Această lege a fost modificată în anul 1931 prin Legea pentru înfiinţarea şi organizarea Loteriei de Stat pe clase. În anul 1934 ia naştere Regia Loteriei de Stat, care organiza loteriile în colaborare cu instituţiile culturale. În 1950 au fost lansate emisiunile „Lozuri în plic”. Iniţial, jocurile erau organizate de biserici, iar banii nu mergeau la un singur câştigător, ci erau donaţi oamenilor în nevoie

* Cu 101 ani în urmă (1920) România a ratificat Tratatul de la Versailles (Franţa), între Puterile Aliate şi Germania, document ce punea capăt, din punct de vedere diplomatic, primei conflagraţii mondiale: 28.VII.1914-11.XI.1918. Tratatul a fost semnat la 28.VI.1919

* Acum 97 de ani (1924) a apărut primul număr al „Gazetei Sporturilor”. La momentul apariţiei, era prima publicaţie de sport care circula în spaţiul românesc şi a treia din Europa, după „La Gazzetta dello Sport” (Italia) şi „Nemzeti Sport” (Ungaria)

* Se împlinesc 95 de ani (1926), de când, la Reşiţa, se producea locomotiva cu abur 50.243 „Regele Ferdinand”, prima de acest fel construită în România în perioada interbelică. Datorită succesului în construcţia de locomotive la Reşiţa și Malaxa, începând cu anul 1930, în România nu s-a mai importat nicio locomotivă. Între anii 1926-1960 în România s-au construit 1207 locomotive cu abur, reprezentând 10 tipuri pentru cale normală și trei tipuri pentru cale îngustă. În anul 1960 producţia de locomotive cu abur s-a sistat, industria românească profilându-se pe producţia de locomotive diesel şi electrice. Locomotivele cu abur au funcţionat în exploatarea C.F.R. până în anul 1980. În perioada 1980-1998 locomotivele cu abur au fost casate în proporţie de 98%

* Acum 93 de ani (1928) era inaugurată şi sfinţită Crucea Eroilor Neamului de pe Muntele Caraiman, monument istoric, construit între anii 1926-1928, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor ceferişti căzuţi la datorie în Primul Război Mondial

* Printr-un decret regal, emis acum 81 de ani (1940), România era proclamată „stat naţional-legionar”. Generalul Ion Antonescu a devenit „conducător al statului”, iar Horia Sima, căpitanul Legiunii, a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. A fost interzisă orice activitate politică în afară de cea a Mişcării legionare şi a grupului etnic german. La 14 februarie 1941 „statul naţional-legionar” a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Ion Antonescu

* Acum 61 de ani (1960) era constituită, la Bagdad (Irak), Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC). Organizaţia a fost creată în cadrul Conferinţei de la Bagdad, desfăşurată în perioada 10-14 septembrie, având cinci state membre fondatoare: Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudită şi Venezuela. Celor cinci state fondatoare li s-au adăugat ulterior şi alte ţări: Qatar (1961; a părăsit OPEC în ian. 2019); Indonezia (1962; şi-a suspendat apartenenţa în 2019, a revenit în 2016 şi a suspendat-o din nou în 2016); Libia (1962); Emiratele Arabe Unite (1967); Algeria (1969); Nigeria (1971); Ecuador (1973; a părăsit definitiv OPEC la 1 ian. 2020); Angola (2007); Gabon (1975; s-a retras în 1995 şi a revenit în 2016); Guineea Ecuatorială (2017); Congo (2018). În primii ani de existenţă, OPEC a avut sediul la Geneva, iar în 1965 Organizaţia s-a mutat la Viena (Austria)

* Cu 27 de ani în urmă (1994) ministrul israelian de externe, Shimon Peres, și liderul OEP, Yasser Arafat, au semnat „Declarația de la Oslo”, document care prevedea ca „problemele politice” să fie discutate între cele două părți în cadrul Acordului de la Cairo, încheiat la 4 mai 1994, care specifica instituirea autonomiei palestiniene în cea mai mare parte a Fâșiei Gaza și orașul Ierihon din Cisiordania

Aniversări – Comemorări

 – Înălţarea Sfintei Cruci (Post) (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Romano-Catolic 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

– „Ziua Națională a Constructorului”, marcată din 2019; această zi a fost aleasă ca fiind data la care a fost inaugurat, în 1895, cel mai mare pod din Europa continentală și al treilea ca lungime din lume (4087,95 m) la acea vreme, Podul Fetești – Cernavodă, cunoscut sub numele de Podul Anghel Saligny sau Podul Carol I

– „Ziua Inginerului Român”, instituită în anul 2000 prin Hotărârea de Guvern 525/2000, la propunerea Asociaţiei Generale a Inginerilor din România – AGIR

– „Ziua Muntelui”; marcată, anual, din 2002, la data tradiţională a încheierii păşunatului în Carpaţii României

– 1778: S-a născut Costache Conachi, unul dintre cei mai reprezentativi poeţi lirici ai perioadei de început a literaturii române (m. 1849)

– 1853: S-a născut Radu Rosetti, istoric, genealog, scriitor şi om politic (prefect al mai multor judeţe – Roman, Bacău, Brăila, deputat, director al departamentului „Lucrări speciale şi cercetări istorice”, în Ministerul de Externe) (m. 1926)

– 1856: S-a născut Sofia Nădejde, romancieră, autoare dramatică, traducătoare şi publicistă; a fost prima fată din România căreia i s-a permis să susţină bacalaureatul într-un liceu de băieţi; alături de soţul ei, a editat reviste culturale şi manuale şcolare, a susţinut campanii pentru recunoaşterea drepturilor femeilor, a tradus texte ştiinţifice şi literare, a scris proză (romanul „Patimi” este primul din literatura română scris de o femeie), poezie, teatru; soţia publicistului şi omului politic Ioan Nădejde, sora pictorului Octav Băncilă (m. 1946) – 165 de ani

– 1876: S-a născut Alexandru I. Lapedatu (frate geamăn cu economistul Ion I. Lapedatu), istoric şi om politic liberal; specialist în istoria Evului Mediu; împreună cu Ioan Lupaş a fondat (1920) Institutul de Istorie Naţională din Cluj; ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918, vicepreşedinte (1934-1935; 1938-1939) şi preşedinte al acestui for (1935-1938) (m. 1950, în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, ca deţinut politic) – 145 de ani

– 1876: S-a născut Ion I. Lapedatu (frate geamăn cu istoricul Alexandru I. Lapedatu), economist şi om politic liberal; a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1.XII.1918 şi la alcătuirea Consiliului Dirigent ca secretar al Resortului Financiar; rol important în unificarea monetară şi reorganizarea sistemului bancar românesc; ministru de finanţe (1926-1927); guvernator al Băncii Naţionale a României (1944-1945); membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1951, în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, ca deţinut politic) – 145 de ani

– 1882, 14/25: S-a născut Wilhelm Filderman, jurist, publicist, lider necontestat al populaţiei evreieşti din România după primul război mondial; preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1921-1941; 1944-1946); în anii celui de-Al Doilea Război Mondial a iniţiat demersuri energice pentru împiedicarea trimiterii evreilor în lagărele de exterminare naziste; în exil din 1948 (m. 1963, la Paris). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 14 noiembrie 1882

– 1887: S-a născut George Breazul, muzicolog, pedagog şi folclorist (m. 1961)

– 1887: A murit compozitorul, pianistul, profesorul şi publicistul Gheorghe Scheletti (n. 1836)

– 1900, 14/27: S-a născut medicul Ion Făgărăşanu; contribuţii teoretice şi practice în domeniul anatomiei şi chirurgiei vasculare şi abdominale; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1987)

– 1906: S-a născut poetul Emil Vora (m. 1979) – 115 ani

– 1924: S-a născut dirijorul şi profesorul Iosif Conta; dirijor şi prim-dirijor al Orchestrei Naţionale Radio între anii 1954 şi 1988 (m. 2006)

– 1924: S-a născut pianistul, profesorul și compozitorul Corneliu Gheorghiu; stabilit în capitala Belgiei din 1978 (m. 2019)

– 1928: S-a născut Puiu Manu (nume real: Vasile Baciu), grafician, unul dintre cei mai prolifici autori benzi desenate din Europa

– 1930: S-a născut Mihai Mihăiţă, inginer transporturi căi ferate și profesor; președintele Academiei de Științe Tehnice din România și președintele Asociației Generale a Inginerilor din România; membru în Comitetul executiv al Federației Mondiale a Organizațiilor Inginerești

– 1930: S-a născut actorul de teatru, film şi televiziune Mihai Fotino (m. 2014)

– 1931: S-a născut criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil; a fondat (în 1962) primul cinematograf de arhivă din Bucureşti, „Seara prietenilor filmului”, pe baza căruia a fost creată, doi ani mai tîrziu, Cinemateca Română; realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile; tatăl regizorului de film și scenaristului Nae Caranfil (m. 2019) – 90 de ani

– 1934: S-a născut Lascăr Pană, fost handbalist şi antrenor al echipei Minaur Baia Mare, dar şi al echipei naţionale masculine; a înființat primul club exclusiv de handbal din România, Minaur Baia Mare (m. 2017)

– 1935: S-a născut basul și profesorul Pompei Hărăşteanu, artist de talie şi vocaţie internaţională (m. 2016)

– 1936: S-a născut actriţa Ileana Stana Ionescu; cu o carieră ce se întinde pe parcursul a peste 60 de ani, actriţa a interpretat sute de roluri în teatru, film sau scenete de televiziune – 85 de ani

– 1938: S-a născut artistul plastic Horia Bernea, fost director al Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti (1990-2000) (m. 2000)

– 1940: S-a născut ierarhul Damaschin Coravul (prenumele la botez: Dimitrie), episcop al Sloboziei şi Călăraşilor între anii 2000 şi 2009; autor a numeroase cărţi şi studii pe teme teologice; profesor de teologie – decan al Facultăţii de Teologie din Craiova în perioada 1992-2000 (m. 2009)

– 1945: S-a născut dirijorul și compozitorul Marian Didu (m. 2004)

– 1945: A murit Dumitru Drăghicescu, filosof, sociolog şi om politic liberal; după terminarea primului război mondial s-a aflat alături de Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor Unite; ambasador al României în Mexic (1934-1936), a fost primul trimis român într-o ţară latino-americană (n. 1875)

– 1947: S-a născut interpreta de muzică uşoară Dida Drăgan

– 1948: A murit Constantin I. Angelescu, medic şi om politic liberal; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), prim-ministru (1933-1934), ministru în mai multe rânduri; ca ministru al educaţiei, a avut o reală contribuţie la reorganizarea învăţământului românesc de toate gradele; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (n. 1869)

– 1951: S-a născut compozitoarea şi profesoara Doina Rotaru – 70 de ani

– 1975: S-a născut Corneliu Porumboiu, regizor de film, scenarist și producător

– 1993: A murit Geo Bogza, scriitor şi ziarist; considerat părinte al reportajului românesc modern, a creat o formulă unică de reportaj, reportajul poematic; membru titular al Academiei Române din 1955; frate cu scriitorul Radu Tudoran (n. 1908)

– 2002: A murit arhimandritul Sofian Boghiu, stareţul Mănăstirii Antim din Bucureşti (din 1950); cunoscut duhovnic şi pictor bisericesc; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării „Rugul Aprins”, grupare spirituală neagreată de regimul comunist, ce reunea toate marile personalităţi ale intelectualităţii creştin-ortodoxe din acea vreme; deţinut politic între anii 1958 şi 1964 (n. 1912, Cuconeştii Vechi, jud. Bălţi, azi în R. Moldova)

– 2006: A murit politologul Silviu Brucan (nume real: Saul Bruckner) (n. 1916) – 15 ani

– 2008: A murit actorul Ştefan Iordache (n. 1941)

– 2011: A murit Teodor Moraru, pictor şi profesor (n. 1938) – 10 ani

– 2012: A murit pictorul şi graficianul George Pătru (n. 1946)

– 2013: A murit jurnalista de radio şi profesoara Eugenia Grosu Popescu; a creat şi realizat numeroase emisiuni medicale şi educaţionale la Radio România; a avut colaborări de lungă durată cu revistele „Viaţa medicală” şi „Revista Radio”; în perioada 1990-1996, a fost redactor-şef adjunct la Redacţia Ştiinţă a Radiodifuziunii Române; co-fondator şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Creatorilor de Radio; a fost preşedinte fondator al Asociaţiei „Mesagerii sănătăţii”, premiată de ONU (n. 1936)

– 2015: A murit Corneliu Vadim Tudor, scriitor şi publicist; om politic, fondator al Partidului România Mare (1991); senator din 1992 până în 2008; europarlamentar (2009-2014) (n. 1949)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Comisia Europeană propune înființarea unei noi agenții de sănătate, în vederea combaterii crizelor de sănătate

– Strasbourg: Eurodeputații vor dezbate modalitățile de răspuns la criza din Afganistan cu Josep Borrell, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, o rezoluție urmând să fie supusă la vot joi, 16 septembrie. Eurodeputații vor discuta cu Josep Borrell despre modalitățile de a reacționa la criza umanitară și migratorie, de a ajuta persoanele aflate în dificultate și de a-i proteja pe cei aflați în pericol din Afganistan, în special femeile și copiii. De asemenea, este probabil ca aceștia să examineze sprijinul pe care UE l-ar putea oferi refugiaților afgani, precum și persoanelor care încearcă încă să părăsească țara, precum și modalitățile de a colabora cu autoritățile talibane din Kabul

– Strasbourg: Comitetul împotriva rasismului (ECRI) al Consiliului Europei va publica recomandarea sa revizuită de politică generală nr. 9 privind prevenirea și combaterea antisemitismului. Recomandarea revizuită ia în considerare tendințele observate în ultimii 15 ani. Acestea includ provocarea și denaturarea Holocaustului, răspândirea continuă a urii împotriva evreilor de către o gamă largă de indivizi și grupuri (cum ar fi neo-naziști, extremiști de dreapta, extremiști religioși, precum și unii extremiști de stânga), stereotipurile vechi și teoriile conspirației reapărând în contextul pandemiei Covid-19

– Strasbourg: Grupul de experți al Consiliului Europei pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (GREVIO) va publica rapoarte despre San Marino (14 septembrie) și Polonia (16 septembrie) (14-16 sep.)

– Belgrad: Reprezentantul special al secretarului general pentru migrație și refugiați (SRSG), Drahoslav Štefánek, va participa la două evenimente (14 – 15 sep.):

  • 14 septembrie – va participa la o sesiune de informare cu privire la pașaportul european de calificare pentru refugiați alături de Fedor Rosocha, ambasadorul Republicii Slovace în Serbia, Tobias Flessenkemper, șeful Biroului Consiliului Europei de la Belgrad și Francesca Bonelli, reprezentantul UNHCR în Serbia. Evenimentul, care va avea loc la Ambasada Republicii Slovace (Bulevar umetnosti 18), va începe la ora 10 dimineața și va fi deschis media printr-o înregistrare prealabilă

– Strasbourg: Comitetul de Miniștri al CoE va avea ședința trimestrială pentru a supraveghea executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (14 – 16 sep.). Cazurile propuse pentru examinarea detaliată privesc Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Franța, Georgia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, România, Federația Rusă, Turcia și Ucraina. Deciziile adoptate de Comitetul Miniștrilor în timpul ședinței vor fi publicate pe site-ul Consiliului Europei vineri, 17 septembrie

– Luxemburg: Forum spațial, conferință privind tehnologiile spațiale

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 11 hotărâri referitoare la Belgia, Danemarca, Spania, Republica Moldova, Rusia, Slovenia și Turcia

– Berlin: Președintele german, Frank Walter Steinmeier îl primește pe președintele Kosovo, Vjosa Osmani

– Denver, SUA: Președintele Joe Biden susține un discurs despre reformele sale în infrastructură și criza climatică

– Long Beach, SUA: Discurs al președintelui american, Joe Biden în timpul unui miting de campanie cu guvernatorul de California, Gavin Newsom

– Tirana: Vizita cancelarului german Angela Merkel, în Albania

– Londra: Președintele Zambiei, Hakainde Hichilema, președintele Ghana, Nana Akufo-Addo, directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus și directorul FMI al Africii, Abebe Aemro Selassie, susțin discursuri la conferința – dezbatere privind Africa (14 – 16 sep.)

– Doha, Qatar: Conferință de presă a miniștrilor de externe din Qatar și Spania

– Haga, Olanda: Anunț al prim-ministrului Mark Rutte privind restricțiile împotriva răspândirii Covid-19

– Seul, Coreea de Sud: Vizita ministrului chinez de externe, Wang Yi (14 – 15 sep.)

– Tokyo, Japonia: Întâlnire tripartită Japonia, Statele Unite, Coreea de Sud despre situația din Coreea de Nord

– Geneva, Elveția: Conferință de presă a Organizației Mondiale a Sănătății privind epidemia de Covid-19, axată pe inegalitatea în procesul vaccinării și pe situația din Africa

– Geneva: Reuniune a Organizației Mondiale a Comerțului privind drepturile de proprietate intelectuală legate de comerț, inclusiv brevete pentru vaccinuri împotriva Covid-19

– Londra: Conferință de presă a guvernului cu privire la planul din sezonul de iarnă pentru lupta împotriva Covid-19

– Washington: Audiere, asupra Afganistanului, a secretarului american de stat, Antony Blinken, de către Comisia pentru afaceri externe a Senatului

– Los Angeles: Referendum privind demiterea guvernatorului Californiei, democratul Gavin Newsom

– Teheran, Iran: Conferință de presă a purtătorului de cuvânt al Autorității naţionale Judiciare, Zabihollah Khodayan

– Conakry, Guineea: Seria de întâlniri ale puciștilor cu reprezentanți politici și civili pentru a pregăti formarea unui guvern (14 – 17 sep.)

– Beijing, China: A doua audiere în cazul unui prezentator de televiziune acuzat de hărțuire sexuală

– Moscova: Reprezentanți ai Twitter, Telegram și Facebook se vor prezenta în fața justiției, pentru nerespectarea unei cereri de retragere a unei publicații de către autoritățile de monitorizare a mass-media

– Londra: Este anunţată lista scurtă a nominalizărilor pentru Premiul Booker pentru ficţiune

– Paris: Publicarea sondajului economic OCDE privind Australia 2021

– San Francisco: Apple prezintă, online, o nouă generaţie de telefoane mobile iPhone

– Kiev, Ucraina: Marcarea a 110 ani de la atacul asupra președintelui Consiliului de Miniștri al guvernului țarului Nicolae al II-lea din 1906 până în 1911, Pyotr Stolîpin, care a murit patru zile mai târziu

– Baikonur, Kazahstan: Lansarea a 34 de sateliți OneWeb

– Paris: Agenția Internațională pentru Energie publică raportul lunar privind petrolul

– Roma: Sunt marcați 700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri

– New York: Deschiderea teatrelor de pe Broadway, închise din cauza epidemiei Covid-19

– Rennes, Franța: A 35-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de produse de origine animală (14 – 17 sep.)

– Au loc meciuri în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor la fotbal

  • Grupa E (ora 22:00): FC Barcelona – Bayern Munchen, Dinamo Kiev – Benfica
  • Grupa F: Young Boys Berna – Manchester United (ora 19:45), Villarreal – Atalanta (ora 22:00)
  • Grupa G: Sevilla – RB Salzburg (ora 19:45), Lille – Wolfsburg (ora 22:00)
  • Grupa H (ora 22:00): Chelsea – Zenit St. Petersburg, Malmoe FF – Juventus

– Se dispută partide în prima etapă a grupelor Europa Conference League la fotbal

  • Grupa A: Maccabi Tel Aviv – Alaşkert FC (ora 17:30)
  • Grupa E: Maccabi Haifa – Feyenoord (ora 17:30)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Dermatitei Atopice”, inițiativă lansată în anul 2018, pentru a crește gradul de conștientizare, la nivel global și în întreaga Europă printr-o inițiativă coordonată de GlobalSkin și Federația Europeană a Asociațiilor Pacienților cu Alergii și Boli Aeriene (EFA)

– 1321: A murit poetul, filosoful şi omul politic italian Dante Alighieri; considerat părintele limbii italiene; autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale (n. 1265) – 700 de ani

– 1737: S-a născut compozitorul austriac Michael Haydn, fratele mai mic al lui Joseph Haydn (m. 1806)

– 1760: S-a născut Luigi Cherubini, compozitor francez de origine italiană (m. 1842)

– 1769: S-a născut Alexander von Humboldt, naturalist şi geograf german; a contribuit la dezvoltarea multor ramuri ale ştiinţelor naturii şi a pus bazele geografiei moderne (m. 1859)

– 1817: S-a născut scriitorul german Theodor Storm (m. 1888)

– 1849, 14/26: S-a născut fiziologul rus Ivan Pavlov; unul dintre fondatorii psihofiziologiei experimentale; a descoperit „reflexul condiţionat”; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1904 (m. 1936)

– 1851: A murit scriitorul american James Fenimore Cooper (n. 1789) – 170 de ani

– 1862: S-a născut (la Cernăuţi) Eugen Ehrlich, romanist, jurist, sociolog al dreptului şi profesor german; fondator al sociologiei juridice (m. 1922)

– 1864: S-a născut Robert Cecil (Edgar Algernon Robert Cecil), avocat om politic și diplomat britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1937 (m. 1958)

– 1891: A murit Johannes Bosboom, pictor şi acuarelist belgian (n. 1817) – 130 de ani

– 1910: S-a născut actorul britanic de film Jack Hawkins (m. 1973)

– 1910: S-a născut compozitorul elveţian Rolf Liebermann (m. 1999)

– 1916: A murit José Echegaray, dramaturg, om politic, matematician şi economist spaniol; fondator al Băncii Spaniei; Premiul Nobel pentru literatură pe 1904, împreună cu francezul Frédéric Mistral; primul scriitor spaniol laureat al acestui premiu (n. 1832) – 105 ani

– 1920: S-a născut Mario Benedetti, eseist, jurnalist, nuvelist, romancier și poet uruguayan (m. 2009)

– 1920: S-a născut economistul american Lawrence R. Klein; cercetări şi lucrări în domeniul modelării economice (dezvoltarea macro-economică a modelelor regionale, naţionale, internaţionale); Premiul Nobel pentru economie pe 1980; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1999) (m. 2013)

– 1926: S-a născut scriitorul, poetul şi eseistul francez Michel Butor, reprezentant al „noului roman” (m. 2016) – 95 de ani

– 1927: S-a născut scriitorul, traducătorul şi scenaristul francez Maurice Ponce (m. 2016)

– 1927: A murit Isadora Duncan, dansatoare americană de origine irlandeză; una dintre creatoarele dansului modern (n. 1877)

– 1929: S-a născut actorul german Hans Clarin (m. 2005)

– 1934: S-a născut Kate Millett (nume complet: Katherine Murray Millett), scriitoare, sculptoriță şi militantă feministă americană; autoare a celebrului volum „Sexual Politics” (m. 2017)

– 1937: A murit Tomáš G. Masaryk, filosof, sociolog şi om politic ceh (lider al Partidului Popular Ceh); primul preşedinte al Republicii Cehoslovace (1918-1935); membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (n. 1850)

– 1938: S-a născut Tiziano Terziani, scriitor şi jurnalist italian, specialist în problemele Asiei (m. 2004)

– 1947: S-a născut preotul catolic polonez Jerzy Popieluszko, unul dintre cei mai cunoscuţi dizidenţi anticomunişti polonezi, susţinător al mişcării sindicale „Solidaritatea”, a devenit unul dintre simbolurile luptei anticomuniste din ţara sa (m. 1984, răpit, torturat şi apoi asasinat de membri ai poliţiei politice din Polonia). NOTĂ: După ce Vaticanul a aprobat beatificarea preotului Jerzy Popiełuszko, procesiunea de beatificare a avut loc la Varşovia, la 6 iunie 2010, el fiind sărbătorit în Calendarul Romano-Catolic la 19 octombrie

– 1949: S-a născut chitaristul american Ed King (nume complet: Edward Calhoun King), fost membru al trupei de rock „Lynyrd Skynyrd” şi unul din compozitorii celebrei piese „Sweet Home Alabama” (m. 2018)

– 1951: S-a născut Duncan Haldane, fizician și profesor britanic; Premiul Nobel pentru fizică pe 2016, împreună cu cercetătorii britanici David Thouless și Michael Kosterlitz, pentru studierea stărilor neobișnuite ale materiei, cum sunt cele din superconductor – 70 de ani

– 1960: S-a născut actorul american Anthony Addabbo (m. 2016)

– 1966: A murit actorul rus de film Nikolai Cerkasov (n. 1903) – 55 de ani

– 1970: A murit Rudolf Carnap, filosof şi logician american de origine austriacă (n. 1891)

– 1982: A murit actriţa americană de film Grace Kelly, devenită prinţesă de Monaco prin căsătoria sa, în anul 1956, cu prinţul Rainier al III-lea de Monaco (n. 1929)

– 1982: A murit violonistul francez Christian Ferras (n. 1933)

– 1983: S-a născut cântăreaţa şi compozitoarea britanică Amy Winehouse (m. 2011)

– 2009: A murit actorul de film și dansatorul american Patrick Swayze (n. 1952)

– 2012: A murit Louis Simpson, poet, editor, traducător şi critic literar american de origine jamaicană (n. 1923). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 18 septembrie 2012

– 2020: A murit compozitorul american Al Kasha (n. 1937) – 1 an