Creştinii sărbătoresc, astăzi, Înălţarea Sfintei Cruci, o zi care aminteşte de găsirea lemnului crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Credincioşii respectă această sărbătoare prin post şi rugăciune. Despre semnificaţia zilei, redactorul RRA, Remus Radulescu.
Reporter: Sărbătoarea crucii de la 14 septembrie se leagă de un eveniment din secolul al IV-lea, după ce împărăteasa Elena a găsit la Ierusalim, în anul 326 lemnul crucii pe care fuseseră răstignit Mântuitorul Hristos, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a înălțat crucea în fața mulțimii spre închinare. Ulterior, Împăratul Constantin cel Mare a construit Biserica Învierii Domnului, care a fost sfințită la 13 septembrie 335. A doua zi, 14 septembrie, a fost așezată în biserică Sfânta Cruce, găsită de împărăteasa Elena. Înălțarea Sfintei Cruci este singura sărbătoare mare din creștinism în care se ține post. Ea aminteşte de sacrificiul lui Iisus Hristos pe cruce pentru mântuirea oamenilor, iar postul este considerat în creștinism gestul de sacrificiu personal al credinciosului ca mulțumire adusă lui Dumnezeu.
Realizator: De sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, Radio România Cutural şi Antena Satelor, transmit în direct Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, începând cu ora 10.00/geftene/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 septembrie