Miercuri, 15 septembrie, se împlinesc 500 de ani de la moartea lui Neagoe Basarab, domn al Ţării Româneşti (1512 – 1521). Domnia sa a fost una de durată medie, dar cu efecte spectaculoase. A construit mai multe biserici, dar cea mai importantă rămâne cea de la Curtea de Argeş, o capodoperă, pe seama căreia s-a născut celebra baladă a meşterului Manole.
Celebrul domnitor ne-a lăsat şi „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrise în limba slavonă, limba liturgică a epocii şi, totodată, limba de cancelarie, a actelor oficiale, un martor important al unui timp şi al unui mod de a înţelege lumea la nivelul celui chemat să conducă locuitorii unui teritoriu.
* * * * *
Neagoe Basarab s-a născut în anul 1482, fiind , conform unor surse, fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu, și al soției acestuia, Neaga, după alții, al lui Basarab al IV-lea cel Tânăr.
Neagoe a crescut în casa lui Pârvu Craiovescu, unde a primit, după moda vremii, o educație temeinică, lecţii de greacă, latină și slavonă.
Călăuzit de credința mamei sale, el a deprins din fragedă vârstă învățăturile mântuitoare si virtuțile creștine, iar Mănăstirea Bistrița din Oltenia, ctitorie a străbunicilor săi, va deveni școală duhovnicească pentru evlaviosul Neagoe.
În acele vremuri la Mănăstirea Bistrița a fost retras marele între patriarhi, Nifon al Constantinopolului, chemat în Țara Românească prin anul 1502, de voievodul Radu cel Mare pentru a reorganiza și întări viața bisericească.
De la Sfântul Ierarh Nifon, Neagoe a deprins taina rugăciunii isihaste, evlavia și trezvia sufletului, învățătura și înțelepciunea lui Hristos, dobândind înalt spor duhovnicesc. Înzestrat cu daruri intelectuale deosebite, el a asimilat mai toată știința și cultura teologică a vremii sale.
A călătorit, pentru o vreme, prin câteva țări din Europa centrală și prin Imperiul Otoman.
La încheierea acestor călătorii, de foarte tânăr, preia diverse funcții în structurile statale ale Țării Românești. Este numit succesiv în dregătoriile de postelnic la 28 ianuarie 1501, mare postelnic (decembrie 1501 – 19 iunie 1509) și mare comis (24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511).
În timpul domniei lui Mihnea Vodă (cel Rău) conduce corpul de armată al celor răzvrătiţi care îl îndepărtează pe acesta de pe tron (1510). Urmaşul la tron, Vlad cel Tânăr sau Vlăduţ (1510-1512), este şi el învins de trupele lui Neagoe şi decapitat (1512).
Din acel moment, 23 ianuarie 1512, tronul ţării, pentru următorii zece ani, este ocupat de Neagoe, care, spre a se legitima, îşi ia numele de Basarab, nume la care ar fi avut dreptul prin naştere.
Domnia lui Neagoe Basarab (1512-1521) a fost una de durată medie, dar cu efecte spectaculoase. A construit mai multe biserici, dar cea mai importantă rămâne cea de la Curtea de Argeş. Este o capodoperă, pe seama căreia s-a născut celebra baladă a meşterului Manole, în care Neagoe devine Negru Vodă, ctitorul nemulţumit de întârzierea lucrării. Se pare că voievodul era mândru de ctitoria sa, pentru că a ţinut să fie înmormântat acolo.
Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerțului și meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria. A practicat o politică de echilibru, căutând să contrabalanseze suzeranitatea turcească prin legături diplomatice cu puterile creștine.
A încercat de pildă să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma, și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici. Continuă viziunea și obiectivele politice inițiate de Ștefan cel Mare și încearcă să devină parte a unei coaliții a statelor răsăritene împotriva Imperiului Otoman.
În anul 1519 Neagoe Basarab împreună cu Ștefan al IV-lea trimit un singur ambasador la Vatican prin intermediul căruia „Basarab și aleșii săi fii Theodosie și Petru și urmașii săi și Ștefan și fiii săi” promiteau că vor participa alături de ceilalți principi creștini și de papă la „sfânta expediție împotriva lui Selim I, tiranul turcilor”. Țara va rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului Otoman.
Neagoe Basarab a făcut donații generoase mănăstirilor ortodoxe (în Țara Românească, în țările din Balcani, Patriarhiei Ecumenice, lăcașelor de cult din Ierusalim și de la Muntele Sinai).
În anul 1512 ieromonahul Macarie tipărește un Tetraevanghel slavon la Târgoviște cuprinzând cele patru evanghelii așezate în ordinea canonică: Matei, Marcu, Luca și Ioan. Această lucrare conține un cuvânt înainte aparținând lui Neagoe Basarab, din care spicuim: ‟Pentru că Dumnezeu, Cel căruia întru Treime ne închinăm, a binevoit să umple Biserica Sa cu cărți sfinte pentru folosul cititorilor, drept aceea și eu, întru Hristos Dumnezeu binecredinciosul și de Dumnezeu păzitul și domn însuși stăpânitor Io Basarab /…/ am râvnit pentru această de suflet mântuitoare carte Tetraevanghel, cu ajutorul Sfântului Duh și cu dragostea către sfintele Biserici /…/. Rog deci pe cei tineri, pe cei vârstnici și pe cei bătrâni, care veți citi sau veți scrie, pentru dragostea lui Hristos, să îndreptați iar pe noi care cu osârdie ne-am trudit la această lucrare, să ne binecuvântați, pentru ca împreună slăvind pe Tatăl, din care sunt toate, pe Fiul, prin care sunt toate, și pe Duhul Sfânt, întru care sunt toate, să aflăm aici pace și milă, iar dincolo să ne bucurăm de lumină și fericire.”
Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi sud-est europene, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă în slavonă, dar tradusă în română cândva pe la jumătatea veacului al XVII-lea (o copie atestată în limba română datează din anul 1654).
În „învățăturile” sale către fiul său Teodosie, create între anii 1519-1521, Neagoe prezenta nu doar principii de guvernare politică a statului, principii morale de educare a tineretului, ci și principii de îmbunătățire spirituală, care oferă celor ce le vor urma moștenirea adevăratelor valori, cele duhovnicești.
Aşa cum aminteam, după trei ani de la urcarea pe tron, în anul 1515, Neagoe Basarab decide începerea lucrărilor la Mănăstirea Curtea de Argeş. Despre acest moment, Nicolae Iorga arăta, în „Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a Românilor” apărută la Tipografia „Neamul Românesc”, la Vălenii de Munte, în 1908, că „Toate silinţele şi toată bogăţia însă şi le cheltui Neagoe pentru a da Argeşului, de unde plecase Mitropolitul pentru a se aşeza la Târgovişte lângă Domn (care totuşi stătea uneori şi la Argeş, aproape de sprijinitorii săi ardeleni), cea mai frumoasă din mănăstirile aflătoare pe pământul românesc”.
Biserica mănăstirii a fost edificată chiar pe locul vechii mitropolii ridicată aici în anul 1359, iar lucrările au fost încheiate în anul 1517.
Din această perioadă datează şi legenda Meşterului Manole şi fântâna rămasă în amintirea sa, nu departe de mănăstire. Constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, este eroul mai multor balade populare, dar cea mai cunoscută este „Monastirea Argeşului”, în care se spune că Meşterul Manole şi-a zidit în pereţii acestei magnifice mănăstiri soţia, Ana, deoarece în mod inexplicabil tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea, iar edificiul nu putea să fie ridicat fără un sacrificiu suprem.
Legenda arată că după ce domnitorul a văzut această măreață construcție i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o mănăstire şi mai frumoasă decât aceasta, iar după răspunsul afirmativ al acestora, Neagoe Basarab a poruncit ca schelele pe care erau urcați meșterii să fie dărâmate, pentru a împiedica această posibilitate. În acest mod, „zece meşteri mari, calfe și zidari” au rămas blocați pe acoperiș, și-au făcut aripi din şindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămați, însă toți au murit. Pe locul în care s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvor – fântâna meșterului Manole – rămasă astăzi ca mărturie a acestui sacrificiu.
Sfinţirea acestui impresionant lăcaş a avut loc la 15 august 1517, chiar de Adormirea Maicii Domnului, care a dat hramul sfântului edificiu.
La slujbă au fost prezenţi domnul Neagoe Basarab, familia sa, curtenii şi boierii ţării, precum şi Teolipt – Patriarhul Constantinopolului – însoţit de un sobor alcătuit din toţi arhimandriţii şi egumenii mănăstirilor din Muntele Athos şi tot „clerosul” din Ţara Românească, în frunte cu Mitropolitul Macarie. Mărturiile vremii arată că participarea Patriarhului de Constantinopol, alături de mitropolitul ţării, la sfinţirea Mănăstirii Curtea de Argeş, a fost un prilej şi un mod de afirmare a unităţii Ortodoxiei, cum nu se mai văzuse până atunci.
A doua zi după sfinţire, domnul Neagoe Basarab însuşi a aşezat la locurile lor icoanele scumpe pe care le-a dăruit bisericii, apoi Patriarhul a oficiat slujba cea mare a liturghiei de după târnosire.
Neagoe Basarab a murit la 15 septembrie 1521, la Curtea de Argeș, fiind înmormântat în excepţionala sa ctitorie, Mănăstirea Curtea de Argeș.
În ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la Reședința patriarhală din București, în zilele de 8-9 iulie 2008, s-a hotărât canonizarea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul Țării Românești. Cancelaria Sfântului Sinod a editat Tomosul de proclamare a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, „care a rămas în memoria poporului român și a tradiției ortodoxe prin opera sa intitulată Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, prima creație de valoare universală a literaturii române, un adevărat testament duhovnicesc, pedagogic, filosofic și enciclopedic”. Proclamarea oficială a canonizării a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală din București.
La 500 de ani de la urcarea lui Neagoe Basarab pe scaunul Țării Românești, Banca Națională a României a pus în circulație, la 25 iunie 2012, o emisiune monetară formată dintr-o monedă de aur, având valoarea nominală de 100 de lei, într-un tiraj de 250 de exemplare, de calitate proof, cu diametrul de 21 mm, greutatea de 6,452 grame și cantul zimțat, și dintr-o monedă comemorativă de circulație, de alamă, cu valoarea nominală de 50 de bani, emisă într-un tiraj de 1.000.000 de exemplare. Moneda de circulație este rotundă, cu diametrul de 23,75 mm și greutatea de 6,1 grame.
Romfilatelia a introdus în circulaţie, joi, 5 august 2021, emisiunea de mărci poştale Neagoe Basarab, 500 de ani de la trecerea la cele veşnice.
Emisiunea de mărci poştale este alcătuită dintr-un timbru şi o coliţă dantelată.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei este reprodus portretul lui Neagoe Basarab, aşa cum apare în pictura votivă de la Mănăstirea Curtea de Argeş, executată în secolul al XVI-lea de Dobromir. Cu prilejul restaurării întreprinse în secolul al XIX-lea, pictura a fost desprinsă de pe peretele bisericii şi, după un periplu de mai multe decenii prin diferite instituţii muzeale, a ajuns la Muzeul Naţional de Istorie a României, unde a fost supusă, în anii 2008 şi 2009, unui meticulos proces de restaurare.
Pe timbrul coliţei dantelate, cu valoarea nominală de 31,50 lei, este ilustrată o icoană reprezentându-l pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, canonizat în anul 2009, iar în compoziţia grafică a coliţei emisiunii se regăseşte reproducerea picturii votive din biserica Mănăstirii Curtea de Argeş în care, alături de domnitor, apar Doamna Despina Miliţa şi cei şase copii ai lor (al treilea din stânga este fiul său Teodosie).
Biserica Mănăstirii Curtea de Argeş, pe lângă rolul său de reşedinţă episcopală, a fost, în acelaşi timp, şi necropolă domnească, iar ulterior necropolă regală. În pronaosul bisericii se află mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab (decedat la 1521), piatra de mormânt a monahiei Platonida – Doamna Despina (1554), soţia lui Neagoe Basarab, piatra de mormânt a Doamnei Stana (Sofronia) (1531), fiica lui Neagoe Basarab şi soţia lui Ştefăniţă Vodă al Moldovei.
Tot aici se află şi piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumaţi (1529), soţul Doamnei Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab.
Tot în pronaos se află mormintele regilor României: regele Carol I (1914) şi regina Elisabeta (1916) – care se retrăsese după moartea lui Carol I chiar la Mănăstirea Curtea de Argeş, regele Ferdinand (1927) şi regina Maria (1938) (trupul său fiind înmormântat aici, iar inima i-a fost depusă în capela „Stella Maris” de la Castelul său din Balcic. A trebuit, însă, să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în 1940 și depusă în firida unei stânci de lângă Castelul Bran. În 2015, la inițiativa Regelui Mihai, Casa Regală și Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii Reginei Maria să fie Salonul de Aur din Castelul Pelișor.)
Separat, într-o criptă special amenajată în paraclisul mănăstirii, se găsește sicriul cu rămășițele pământești ale Regelui Carol al II-lea (1930-1940), aduse în 2003 de la Lisabona, Portugalia, unde acesta a fost înhumat în 1953.
În august 2016, Regina Ana a României a trecut în eternitate, fiind însă înmormântată, la 13 august, într-o criptă din Noua Necroplă Regală, aflată în vecinătate, întrucât cea existentă în vechea biserică de la Curtea de Argeș, nu mai are alte spații pentru morminte.
Alături, se odihneşte pentru eternitate Regele Mihai I, care a fost înmormântat în noua catedrală arhiepiscopală și regală din Curtea de Argeș, pe 16 decembrie 2017.
Fotografii din arhiva personală, septembrie 2010, august 2019
