Congresul UDMR

UDMR va organiza mâine la Sângeorgiu de Mureș congresul formațiunii, la care se va stabili direcția pentru următorii doi ani în ceea ce privește activitatea din guvern, parlamentar și administrații locale.

Astăzi au avut loc dezbateri pe teme precum administrația locală în slujba familiilor, dezvoltarea locală și comunitară cu sprijin guvernamental. Cu detalii, corespondenta noastră Marcela German.

Reporter: UDMR și-a propus să adopte la congres o serie de documente strategice privind politicile de susținere a familiilor și implicit a natalității, un program pe care dorește să îl implementeze în prezentul ciclu parlamentar, a explicat președintele Kelemen Hunor, care a participat la dezbaterile care au avut loc în prezența organizațiilor de femei, de tineret și a aleșilor locali.

Kelemen Hunor: Noi am propus să căutăm o altă abordare, fiindcă sistemul actual nu a dat roade și am pregătit câteva elemente. Vom păstra sigur sprijinul actual, dar vrem să adăugăm și mai ales pentru cei care cresc mai mulți copii.

Prima formă ar fi legat de venituri și a deduce din impozit și a doua formă ar fi un sprijin din partea guvernului, așa cum se întâmplă peste tot, pe o perioadă de 10 ani, în scopul de a cumpăra o locuință. Să sprijinim dobânzile și o parte din împrumut la familiile care au trei-patru copii. Sunt și alte forme, vom intra în detalii pe parcursul zilei de mâine.

Realizator: Pe lângă politica sprijinirii familiilor și rolul administrațiilor locale în slujba familiilor, s-au abordat teme privind dezvoltarea locală și comunitară, cu ajutorul guvernamental, dezvoltarea Transilvaniei și recensământul populației, prezentarea programului Academia Administrațiilor Locale ”Bernády György”.

Documentele vor fi prezentate și dezbătute mâine, în plenul celui de-al 15-lea Congres UDMR, iar lista invitaților cuprinde nume importante: premierul României, Florin Cîțu, vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, membri ai Guvernului maghiar, lideri politici ai PNL și PSD, precum și reprezentanți ai partidelor maghiare din Bazinul Carpatic./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 septembrie