Reședința Franței în România își deschide porțile, în mod excepțional, sâmbătă, 18 septembrie, în cadrul unor vizite programate și ghidate, cu ocazia celei de-a 38-a ediții a Zilelor Europene ale Patrimoniului, care se desfășoară sub sloganul „Patrimoniul pentru toți, împreună, să dăm viață patrimoniului”.
Ambasadoarea Franței în România, doamna Laurence Auer, va fi ghidul unui tur special pentru reprezentanții presei, sâmbătă, de la ora 11.30.
Reședința Franței, care sărbătorește 129 de ani de existență, adăpostește numeroase obiecte de artă franceză, dar și românească, evidențiind trecutul și oferind o proiecție deosebită a viitorului prieteniei franco-române.
Vizitatorii care vor trece pragul Reședinței Franței vor avea oportunitatea de a vedea şi o excepțională expoziție exclusivă de fotografii de arhivă ale Agenției Naționale de Presă Agerpres, care își propune să evoce istoria Reședinței prin intermediul istoriei României și a diplomației franco-române. Această expoziție este organizată cu susținerea tehnică a Agerpres, care a pus la dispoziția Ambasadei Franței în România o serie de fotografii ce punctează, într-un mod unic, relația specială dintre Franța și România.
Jurnaliștii care doresc să participe la acest eveniment sunt rugați să se acrediteze pe această adresă: gabriela.dita@diplomatie.gouv.fr până vineri, 17 septembrie, la ora 15.00.