O nouă alianță anglofonă împotriva Chinei, problemele și perspectivele Uniunii Europene și alegerile din Rusia au reușit astăzi să eclipseze pandemia în paginile presei internaționale.
SUA, Regatul Unit și Australia au anunțat un pact de securitate prin care vor coopera în domeniul tehnologiilor militare pentru a contracara China, informează BBC. Parteneriatul, numit AUKUS, îi va permite Australiei să construiască în premieră submarine cu propulsie nucleară și va acoperi și inteligența artificială, tehnologiile cuantice și securitatea cibernetică. Tot BBC relatează că Beijingul a denunţat noul acord, fiindcă „subminează stabilitatea regională şi intensifică cursa înarmărilor”. El „reflectă o mentalitate depăşită din perioada războiului rece”, conform diplomației chineze. Revista americană Foreign Affairs explică „cum exportă China autoritarism”: chiar dacă Partidul Comunist Chinez „nu își exportă ideologia, e limpede că a pornit o campanie de promovare a stilului său autoritar pe lângă actori iliberali din întreaga lume. Obiectivul lui nu e să răspândească marxismul sau să submineze democrații anume, ci mai degrabă să dobândească preeminența politică și economică, iar acțiunile sale în acest sens – diseminarea propagandei, extinderea operațiunilor de spionaj, consolidarea influenței economice și amestecul în sisteme politice străine – golesc de conținut instituții și norme democratice atât naționale cât și internaționale”. Soluția recomandată de Foreign Affairs Americii și aliaților ei nu e însă o alianță militară, ci „cultivarea democrației în țară și în străinătate”. The Atlantic, o altă revistă americană, apreciază că prin noua alianță SUA vor „să construiască o nouă ordine mondială, totul în efortul de a o conserva pe cea veche”. America „trebuie să se adapteze la noua lume a puterii chineze pentru a proteja vechea lume «liberă și deschisă» a comerțului global, precum și supremația americană, construite de Washington” în epoca postbelică. Noul pact pare însă a fi scandalizat Parisul mai mult decât Beijingul, ziarul francez La Tribune titrând „Joe Biden torpilează «contractul secolului» dintre Franţa și Australia”. Semnat în 2019 și estimat la 56 de miliarde de euro, contractul ar fi dotat Australia cu 12 submarine franceze cu propulsie clasică. Portalul european Politico scrie chiar despre „încredere trădată” și „înjunghiere pe la spate”, preluând reacția ministrului francez de externe. El s-a declarat „extrem de indignat de această rupere a relațiilor”, calificând decizia „brutală, unilaterală și imprevizibilă” – „ceva de neconceput” – și amenințând că „povestea nu s-a terminat”. În ce-l privește, șeful diplomației UE a declarat că „înțelege dezamăgirea guvernului francez”, citează agenția Reuters. În opinia lui, semnificația noului pact este că și „UE trebuie să-și dezvolte propriile strategii de apărare și securitate, în special în regiunea Indo-Pacifică”, referindu-se apoi la „autonomia strategică” a blocului.
De altfel și Parlamentul European cere „o strategie mai fermă a UE faţă de China”, pe care o consideră „un rival pentru modul nostru de viaţă şi pentru ordinea mondială liberală”, transmite La Libre Belgique. PE cere de asemenea „mai multe mijloace pentru a lupta contra dezinformării chineze”. Pe de altă parte, preşedinta Comisiei a pledat deja pentru o strategie (Global Gateway), „care se vrea o replică europeană la strategia chineză a noului drum al mătăsii”. Ursula von der Leyen a mai anunțat și „o inițiativă pentru crearea unui comandament militar european cu capacitate decizională”, întrucât „avem nevoie de Uniunea Europeană a apărării”, conform publicației spaniole ABC. Sub titlul „Propunere lansată Ankarei pentru apărarea Europei”, ziarul turc Milliyet remarcă în schimb că anul acesta Bruxelles-ul va „consolida cooperarea instituţională dintre UE şi NATO” și că, „în acest cadru, [UE] va dezvolta cooperarea cu Turcia” în domeniul militar, ceea ce este o premieră. Pe plan intern însă, Comisia e criticată de PE „din cauza pasivităţii sale privind corupţia din Bulgaria, pe fondul sancţiunilor impuse de SUA unor cetăţeni bulgari”, relatează publicația bulgară Darik. Criticile provin din partea tuturor celor trei mari grupuri – popular, socialist și liberal -, care-i reproșează executivului UE „o discrepanţă inexplicabilă între concluziile rapoartelor Comisiei privind progresele ţării şi decizia SUA”. Și publicația turcă Posta scrie despre neajunsurile unor membri UE: „În Ungaria se înrădăcinează un guvern autoritar. Presa, societatea civilă sunt sub presiune. Justiția e la ordinul puterii. Universitățile sunt reprimate. Un tablou similar e vizibil în Polonia. Politica externă introvertită și xenofobia ajung la putere. Nici în România situația nu e mai încurajatoare. Corupția, acuzațiile de mită ajung la vârf”. De altfel agenția ungară MTI preia acuzațiile vicepreședintei PE Katarina Barley, conform căreia „în Ungaria nu mai există democraţie” și „mulţi nici nu ştiu cât de dramatică este situaţia, în special în Ungaria, dar şi în Polonia”. Replica Budapestei nu s-a lăsat așteptată, redată tot de MTI: „Vor să ne sancţioneze deoarece nu permitem ca lobby-ul LGBTQ să intre în şcolile şi grădiniţele ungare”, a subliniat Judit Varga, ministrul ungar al justiției. „Legea se referă exclusiv la educarea copiilor familiilor ungare şi la protejarea minorilor, legea nu se amestecă în nici un fel în viaţa adulţilor, nu lezează nicicum drepturile minorităţilor sexuale”, a precizat ea. Britanicul The Guardian vede însă și partea plină a paharului: nu numai populismul o duce bine în Europa, ci și democrația pornită de la firul ierbii. „Protestele, adunările cetățenești, referendumurile locale și organizațiile de ajutor reciproc răspund la atacurile contra societății civile.” În ultimul deceniu cetățenii s-au mobilizat tot mai des împotriva corupției și în favoarea democrației, inclusiv în Bulgaria, România, Slovacia, Polonia, Italia, Cehia și Malta, un exemplu fiind grupul „Corupția Ucide” din România. Țara noastră e menționată din nou la capitolul noi partide reformatoare, unde exemplul este USR. Și iarăși în privința influenței benefice a UE, care „a încurajat ameliorarea statului de drept în România și Malta”. The Guardian crede că aceste „forme diverse de reînnoire democratică trebuie să coopereze”, fiindcă „doar atunci vor avea o șansă de a contracara forțele iliberale și guvernele acaparatoare de putere”.
Polarizarea politică europeană e alimentată și de Rusia, reiese dintr-un mesaj al ministerului rus de externe citat de agenția TASS: „Teritoriul Europei este un fel de rețea de focare de refugiați, potențial periculoase din punct de vedere al amenințării teroriste”. Aceeași sursă lansează săgeți și spre SUA: „Rusia a transmis Americii informaţii concrete, inclusiv date și adrese IP, cu privire la interferenţa americană în alegerile pentru Duma de Stat”. Portalul european EUObserver atrage însă atenția că nu SUA sunt cel mai mare dușman al Rusiei, ci propria economie, caracterizată de președintele Biden drept una „care are arme nucleare și puțuri de petrol și nimic altceva”. Conducătorii ruși sunt conștienți de două decenii de acest lucru, întrucât Vladimir Putin vorbea în 2000 în primul său discurs despre starea națiunii despre „dependența excesivă de exportul de energie” și despre „lipsa inovației tehnologice”. Și următorul președinte, Dmitri Medvedev, deplângea „economia primitivă bazată pe materii prime și corupție endemică” a țării sale. Săptămânalul britanic The Economist consideră că Aleksei Navalnîi încă îi creează mari probleme lui Putin din celula sa. Strategia „votului inteligent” propusă de opoziția rusă și validată deja la alegerile locale va acționa la cele generale de mâine precum un nou partid de facto: „nu numele sau înregistrarea definesc un partid, ci abilitatea lui de a consolida electoratul și a influența rezultatul alegerilor”. Alegătorii sunt îndemnați să voteze tactic, cu absolut oricine are șanse să învingă un candidat al Rusiei Unite, partidul lui Putin, cotat în sondaje cu mai puțin de 30%. Iar canalul de YouTube al lui Navalnîi a ajuns să aibă aceeași audiență cu emisiunea de știri a televiziunii de stat. În SUA The Washington Post scrie: „Opțiunea fără competiție, cum am văzut aici, nu e o opțiune reală. Când cadrul legal restricționează numeroase libertăți fundamentale și rezultatul nu este în dubiu, alegerile aproape că își pierd rostul”. Nu e aprecierea ziarului, ci verdictul observatorilor OSCE despre alegerile prezidențiale din Rusia din 2018. Dar anul acesta, din cauza restricțiilor impuse de statul rus, nu va mai exista o misiune OSCE. Revista americană Foreign Policy titrează: „Alegerile orchestrate ale Rusiei sunt esențiale pentru o democrație de fațadă”. Acea fațadă a fost acum spulberată de tertipurile electorale ale Kremlinului, îngrijorat de protestele din ultimii ani din Rusia și Belarus. El vede scrutinul ca pe un test al „democrației Potemkin pe care a construit-o și apărat-o în ultimele două decenii”. Cotidianul britanic The Financial Times comentează din același unghi, intitulându-și editorialul „Fațada falsei democrații a lui Vladimir Putin se prăbușește”. „Tacticile electorale de mână forte expun găunoșenia regimului Rusiei. Nevoia [conducerii] de a se agăța de funcție e motivată de amăgirea mesianică că numai Putin se află între Rusia și haos. E o nenorocire, mai presus de toate, pentru poporul rus. Dar e și un pericol pentru securitatea globală.”
Andrei Suba, RADOR
