Apropierea Armatei Roșii de Moldova, refuzul anglo-americanilor de a negocia cu România un armistițiu și condiția categorică cerută de URSS – capitularea necondiținată – i-a determinat pe unii membrii ai complotului de la 23 August 1944 să caute un înlocuitor al mareșalului Ion Anonescu printre politicienii de dreapta. S-a vehiculat numele lui Ion Gigurtu ca posibil prim ministru. Ion Gigurtu era un politician antisemit, filo-german, care fusese prim-ministru între 4 iulie – 4 septembrie 1940, când a acceptat cedarea Transilvaniei de Nord (Ungariei) și a Cadrilaterului (Bulgariei). Varianta Gigurtu a fost respinsă de majoritatea celor care doreau înlăturarea mareșalului Ion Antonescu de la conducerea țării. Printre cei care au respins această variantă a fost și generalul Constantin Vasiliu Rășcanu – comandantul Corpului 5 Teritorial.
„La începutul lui august 1944, am fost sunat de maiorul Anton Dumitrescu de la [Palatul Regal] Sinaia care-mi spune: „Unde ai fost? Aici s-a schimbat situaţia. A dat domnul general Mihail un memoriu regelui, care aproape schimbă totul. La telefon nu pot să-ţi spun mai mult şi eu nu pot părăsi Palatul Regal”. Îi spun că peste o oră voi fi la Sinaia şi să mă aştepte în faţa Mănăstirii Sinaia. Am plecat imediat şi, în jurul orei 20:00, am fost la Mănăstirea Sinaia, unde îl întâlnesc pe maiorul Dumitrescu. Mergând pe aleea către Peleş, el îmi spune: “Regele s-a întors joi, 3 august, de la Săvârşin. La plecarea de la Săvârşin, generalul Mihail i-a dat regelui un memoriu, în care documenta ca să demită pe mareşalul Antonescu şi să formeze un guvern Gigurtu şi apoi să trateze cu nemţii situaţia noastră, eventual, să cooperăm cu ei mai departe. Vineri, 4 august, generalul Mihail a fost la rege, la Castelul Foişor, şi a discutat cu regele aproape o oră şi jumătate. După amiază, la orele 18:00, a fost Maniu la rege. Nu ştiu nici ce au discutat şi nici când a plecat. Sâmbătă, 5 august, a fost generalul Sănătescu la rege şi nu ştiu nici ce au discutat, nici când a plecat”. Maiorul Dumitrescu a adăugat că generalul Mihail vrea să schimbe tot planul.
Îl rog pe maiorul Dumitrescu ca a doua zi dimineaţă să spună colonelului Ionescu Emilian să mă cheme la telefon cât de dimineaţă, căci voiesc să cer o audienţă la rege. (…) Dimineața, la orele 8, zbârnâit de telefon: „Alo! alo!… Aici colonel Ionescu Emilian. Domnule general, mi-a spus maiorul Dumitrescu că m-aţi căutat aseară şi că voiţi să veniţi în audienţă la M. S. Regele”. Îi spun că da, voiesc să-l rog ca să am neapărat astăzi această audienţă. Îmi spune că, îndată ce regele va coborî din dormitor în cabinet, îi va spune şi-mi va comunica ce a hotărât. La orele 10:00 sună telefonul. La telefon, colonel Ionescu Emilian: „Domnule general, Majestatea Sa Regele vă primeşte în audienţă astăzi la orele 12:00 la Castelul Peleş”. Am plecat la Sinaia. La orele 11:45, suiam scările de la Palatul Peleş pentru a merge în sala de aşteptare pentru audienţă. La uşă mă întâmpină colonelul Ionescu Emilian, care, cu o vădită mulţumire, mă salută şi-mi spune: „Domnule general, salvaţi-l din gheara celor ce vor să-l nenorocească! Atât pe el cât şi ţara-ntreaga! Arătaţi-i şi convingeţi-l de prăpastia în care cădem dacă se va părăsi drumul pe care dumneavoastră l-aţi urmat cu atâta tenacitate până acum”. I-am spus că sper să-l conving şi că nu văd altă ieşire a noastră din situaţia grea în care ne aflăm. La orele 12:00, intru în biroul regelui. Regele în picioare. Spun: „Să trăiţi, Majestate! Majestate, aţi primit un memoriu de la generalul Mihail Gheorghe în care cere să înlocuiţi guvernul mareşalului Antonescu”. Regele: “De unde ştiţi?” Eu îi răspund: „Ştiu bine, Majestate. Ceea ce spune generalul Mihail este o prăpastie (….) Nenorociţi Țara şi pe Majestatea Voastră. Noi ne-am pregătit! Ţara aşteaptă cu nerăbdare ca să dărâmăm dictatura. (….) Nu mai putem continua războiul în situaţia în care ne găsim astăzi, nici moral, nici material. (…) Dacă se ţine a se continua lupta mai departe alături de nemţi, de ce să-l schimbaţi pe mareşalul Antonescu şi să-l înlocuiţi cu Gigurtu? Mareşalul Antonescu este mai agreat de Hitler decât Gigurtu. Nu lăsaţi să se facă pe placul unor ambiţioşi care vor să se răzbune pe Antonescu”. (….)
La cuvintele mele tăioase am văzut o mişcare pe faţa regelui. (….) Regele, impresionat de ultimele mele cuvinte, îmi spune: “Am să vorbesc cu mama”. Eu îi spun: „Gândiţi-vă, Majestate! Gândiţi-vă bine! E în joc soarta Țării şi a Neamului Românesc şi a Majestăţii Voastre.” (…) Regele, fără a-mi spune un cuvânt, dă din cap şi atunci eu îi spun: “Să trăiţi, Majestate” Am plecat. La ieşire din cabinetul regelui, colonelul Ionescu Emilian mă întreabă ce am făcut şi eu îi răspund: “Nimic!” M-am urcat în maşină şi m-am dus la locuinţa generalului Mihail. M-a primit generalul Mihail care m-a invitat să iau loc pe un scaun în salonaşul de la intrare. Eu, în picioare, îi spun: “Domnule general, aţi dat Majestăţii Sale Regele un memoriu în care cereţi să doborâm pe Antonescu, să formeze un guvern Gigurtu şi să meargă mai departe cu nemţii. De ce nu mi-aţi spus şi mie? De ce aţi făcut aceasta? Nu vă gândiţi la prăpastia în care cădem?” Atunci, generalul Mihail, aprins la faţă, îmi spune: “Aşa vreau eu şi aşa fac!” La aceste vorbe îi spun: “Am onoarea să vă salut!” Îmi iau şapca şi am plecat la Breaza (…) M-am hotărât ca a doua zi să vorbesc cu generalul Sănătescu şi colonelul Damănceanu. A doua zi am plecat la Bucureşti. La orele 9:00, am fost în birou la generalul Sănătescu: “Cum este posibil, domnule general, să schimbăm, să părăsim tot ce-am făcut până acum, să-l doborâm pe Antonescu numai ca să-l punem pe Gigurtu şi să continuăm alături de nemţi? De ce nu a sfătuit pe rege că este o mare greşeală ceea ce propune Mihail?” Atunci el, ridicând mâinile până în dreptul capului, cu palmele faţă-n faţă: „Ce să fac, măi? Au înnebunit, au înnebunit!…” Mi-a spus mai departe că a fost şi el la rege înaintea mea, însă nu a putut să discute nimic cu regele. L-am rugat pe generalul Sănătescu, el având mai multă influenţă faţă de rege, să caute să-l convingă să nu accepte propunerea lui Mihail. La plecare, generalul Sănătescu îmi spune: „Să mai aşteptăm, poate se vor răzgândi!” De la generalul Sănătescu m-am dus la colonelul Dămăceanu, la Comandamentul Militar al Capitalei.
Găsesc pe colonelul Dămăceanu în birou şi cum intru eu încep să spun: „Cum, Titi, de ce nu mi-ai spus şi mie că după demiterea lui Antonescu vor să formeze un guvern Gigurtu cu care să continuăm a fi mai departe cu nemţii? Cum este posibil aşa ceva? Nu vă gândiţi în ce prăpastie cădem? De ce tu, care ai trecere la rege, ai fost directorul şcolii lui, nu i-ai arătat în ce prăpastie cădem?” Dămăceanu foarte calm, puţin lăsat pe spate pe scaunul de la birou, cu mâinile parcă ar fi vrut să se dezvinovăţească spune: „N-avem ce face! Asta este situaţia! N-avem ce face!” (…). Pe la orele 18:30 m-am întors la Breaza. A doua zi, la orele 10:00, primesc un telefon de la Sinaia că la orele 12:30 să mă prezint regelui. Plec grăbit şi ajung la Castelul Foişor de la Sinaia. Colonelul Ionescu Emilian mă introduce în cabinetul regelui. Intru în cabinet şi spun: „Să trăiţi, Majestate!”. Regele, în picioare, uitându-se în ochii mei îmi spune: „Te-am satisfăcut. Mai eşti supărat?” Eu, emoţionat, îi spun: „Majestate, aţi salvat Țara! Veţi fi pus în locul cel mai de frunte în cartea Neamului Românesc!” După care, el îmi spune: „Du-te şi continuaţi!” Plin de bucurie am ieşti din Castelul Foişor şi colonelul Ionescu Emilian care îmi iese înainte, văzându-mă că sunt vesel îmi spune: „Domnule general, aţi reuşit! Vă felicit!” După care-mi spune că a fost şi generalul Sănătescu pe la orele 9:30 la rege. Am plecat la Breza (…) și la orele 17:00 am plecat la Bucureşti. La ora 21:00, mă duc la Palatul Regal. Intru în biroul generalul Sănătescu, pe care-l găsesc stând de vorbă cu generalul [Constantin] Anton, şeful [de Stat Major al] Inspectoratului General de Jandarmi. El îmi prezintă pe generalul Anton şi-mi spune: „Mă, dragule, el este aliatul nostru. Am considerat că este bine să avem şi jandarmi de partea noastră. Sfătuindu-mă cu colonelul Dămăceanu, l-am ales pe el. Are aceleaşi vederi ca şi noi, deşi generalul [Ioan] Topor este mai vechi, cred că este mai bine ca să avem pe generalul Anton lângă noi”.
[Interviu realizat de Eleonora Cofas, Muzeul de istorie București, 1974]
