Alegeri în Canada

Canadienii se vor prezenta astăzi la urne, a doua oară într-o perioadă foarte scurtă de timp, pentru a alege un nou guvern. Premierul Justin Trudeau a solicitat aceste alegeri în luna august, afirmând că doreşte să afle părerea compatrioţilor săi cu privire la evoluţia ţării după pandemia de coronavirus. Dl Trudeau a spus că a solicitat organizarea de alegeri pentru că „pandemia a schimbat Canada”, iar alegătorii trebuie să aibă un cuvânt cu privire la viitorul ţării. Opoziţia afirmă că acest scrutin nu reprezintă decât un şiretlic politic costisitor al dlui Trudeau, care doreşte să îşi consolideze poziţia şi să câştige o majoritate în parlament. Aceasta este a doua oară când canadienii se prezintă la urne în mai puţin de doi ani. Primele alegeri erau prevăzute de lege, însă sentimentul general de dezamăgire faţă de acest al doilea scrutin este atât de mare, încât dl Trudeau ar putea pierde total puterea./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 septembrie