Două dintre cele mai apreciate lucrări de George Enescu, astăzi pe scenele Festivalului, cu violonistul Nicolas Dautricourt și Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Ungare
Un violonist francez fascinat de muzica lui George Enescu, Nicolas Dautricourt, Orchestra de Cameră East-West și Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Ungare vor interpreta astăzi două dintre cele mai apreciate lucrări enesciene, la Ateneu și, respectiv, la Sala Palatului.
La Ateneul Român, de la ora 16.30, va concerta Orchestra de Cameră East-West sub bagheta dirijorului Rostislav Krimer. Programul concertului cuprinde lucrări din creația lui Mozart, Enescu, Weinberg și Ceaikovski. Prima lucrare este Simfonia nr. 29 în La Major K 201 de W.A Mozart, o lucrare de tinerețe, compusă la Salzburg. Simfonia nr. 29 face parte din simfoniile timpurii, dar deși a fost scrisă când Mozart avea vârsta de 18 ani, se remarcă stilul bine conturat al compozitorului.
Programul este completat de o capodopera enesciană, Sonata nr. 3 pentru pian și vioară op. 25, „în caracter popular românesc”, în interpretarea violonistului Nicolas Dautricourt. Aranjamentul pentru vioară și orchestră a fost realizat de Frédéric Chaslin. Sonata a III-a , „în caracter popular românesc” a fost compusă în anul 1926 şi dedicată violonistului Franz Kneisel. Este o lucrare emblematică din creaţia lui Enescu, în care valorifică elementele caracteristice ale muzicii tradiţionale româneşti. Deşi Enescu nu a folosit citate folclorice în creaţiile sale, a redat cu măiestrie stilul muzicii lăutăreşti. În sonata a III-a vom putea distinge elemente lăutăreşti precum apogiaturi, triluri, cromatisme şi glissando în discursul viorii, dar şi rolul de ţambal pe care Enescu îl atribuie pianului. Atmosfera lucării este melancolică, cu un special sentiment de dor.
Concertul se închide cu suflul romantismului rusesc, Serenada pentru orchestra de coarde op. 48 în Do major de Piotr Ilici Ceaikovski. Scrisă în anul 1880 și dedicată violoncelistului Karl Albrecht, Serenada pentru orchestra de coarde a fost inspirată din creația lui Mozart. Este o lucrare plină de energie, romantism, duioșie și patos, și cu o mare diversitate de caractere.
La Sala Palatului la ora 19.30 va urca pe scenă Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Ungare, condusă de dirijorul Christian Badea, alături de Corul Filarmonicii George Enescu, coordonat de dirijorul Iosif Ion Prunner. Programul cuprinde lucrări de Enescu, Schumann, Bartok şi Wagner, soliştii serii fiind violoncelistul Kian Soltani şi tenorul Cosmin Ifrim.
Concertul se deschide cu Vox Maris de George Enescu, un poem simfonic pentru tenor, cor şi orchestră, compus între anii 1929 şi 1951. Premiera a avut loc în 1964. Subiectul cuprinde elemente descriptiv–narative, fiind inspirat din viaţa compozitorului. Enescu a notat despre Vox Maris în Amintirile sale: „Dar, fiindcă am introdus pe amabilii mei cititori în atelierul meu de lucru, vreau (…) să le încredințez ultimul meu proiect; când spun ultimul, trebuie să se înțeleagă că lucrez la el de mai bine de cincisprezece ani. Este vorba de un poem simfonic care se va chema Vox Maris: Glasul mării. De data aceasta, eu însumi mi-am făcut scenariul, mai bine zis l-am trăit. Da, am văzut tot ceea ce voi descrie”.
În continuarea programului vom asculta Concertul în la minor op. 129 pentru violoncel şi orchestră de Robert Schumann (solist Kian Soltani). Schumann a finisat concertul în 1850, într –un timp record de două săptămâni, dar nu l-a ascultat pe scenă niciodată, fiind interpretat prima oară în 1960, la patru ani după moartea sa. Este o lucrare de un romantism exuberant și liric, are un caracter cantabil, povestit, fiind un model de eleganță.
Programul este completat de Baletul Pantomimă Mandarinul Miraculos de Bartok, o lucrare a modernismului, scrisă între anii 1918 și 1924, bazată pe povestea lui Melchior Lengyel. Elemente precum motricitatea, dinamismul, energia, disonanțele și combinațiile ritmice surprinzătoare fiind ceea ce fac muzica lui Bartok atât de frumoasă și specială.
Seara se încheie cu sonorități fermecătoare ale romantismului. Uvertura operei Tannhauser de Wagner, scrisă în 1845 prezintă evenimente istorice îmbinate cu legende. Este inspirată din două legende medievale care ilustrează conflictul dintre două forțe. Introducerea, cu un aer solemn, este o rugăciune pentru salvare, iar a doua temă principală, luminoasă, jucăușă și dinamică, ilustrează tărâmul feeric al personajelor din basme. Wagner, creatorul melodiei infinite, este cunoscut pentru vasta creație în genul de operă, pe care îl consideră singurul gen care reflectă cu autenticitate existența umană.
