Realizator: Mai mult de 100 de şefi de stat şi de guvern participă fizic, prima dată după începerea pandemiei, la reuniunea anuală a Adunării Generale a ONU, care a început cu puţin timp în urmă la New York. Cu detalii , Roman Muşat.
Reporter: Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a deschis astăzi sesiunea anuală a Adunării Generale. Potrivit BBC, el a avertizat în legătură cu două superputeri aflate în dezacord cu tot mai frecventele cazuri de preluare a puterii pe cale violentă în lume și cu situația de criză climatică. În primul său discurs în fața Adunării Generale, președintele Joe Biden a apărat retragerea din Afganistan, afirmând că a fost un pas necesar pentru a îndrepta atenția politicii americane spre provocările globale pe care le reprezintă sistemele antidemocratice, pandemia de Covid-19 și schimbarea climatică. El a mai anunțat că Statele Unite vor dubla finanțarea publică internațională pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să facă față crizei climatice. Şi președintele României, Klaus Iohannis, li se va adresa astăzi șefilor de stat sau de guvern din țările ONU pentru a sublinia importanța unei ordini internaționale bazate pe reguli. În timpul șederii la New York, domnul Iohannis mai are în program participarea la summitul global pe tema coordonării răspunsului internațional la pandemie organizat de președintele american Joe Biden, precum și o întâlnire cu reprezentanții organizațiilor evreiești din Statele Unite.#HUN/ovidiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 septembrie