Summit dedicat pandemiei de coronavirus, găzduit de preşedintele Joe Biden

În marja Adunării Generale a Națiunilor Unite, președintele american Joe Biden va găzdui miercuri un summit virtual dedicat pandemiei de coronavirus. Liderii mondiali ar urma să ajungă la un consens în privința unei abordări comune privind combaterea virusului. Prefațează evenimentul corespondenta noastră la Washington, Doina Saiciuc.
Reporter: Statele Unite vor cere participanților la summit să-și accelerez eforturile de vaccinare împotriva virusului pentru a crește astfel rata vaccinării globale. Summitul are loc în maja Adunării Generale a Națiunilor Unite. Marţi, prima zi a sesiunii anuale a Adunării Generale a fost dominată de îngrijorările comunității mondiale cu privire la schimbarea climatică și la pandemia de COVID-19. Se așteaptă ca președintele Biden să anunțe miercuri că Statele Unite vor dona încă 500 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech națiunilor lumii, după ce au donat deja prin platforma COVAX alte 500 de milioane de doze. Vaccinurile donate de Statele Unite au ajuns în 100 de țări, a spus miercuri președintele Biden, care ar urma să facă miercuri presiune asupra liderilor mondiali să sprijine obiectivele sale pentru a pune capăt pandemiei, inclusiv prin a asigura vaccinarea a 70% din populația lumii până în septembrie anul viitor. Președintle american va reafirma probabil miercuri ceea ce a spus marţi la Națiunile Unite.
Joe Biden: Astăzi unele dintre cele mai mari îngrijorări ale noastre nu pot fi rezolvate sau gestionate cu forța armelor. Bombele și gloanțele nu ne pot apăra împotriva COVID-19 sau a viitoarelor sale tulpini.#HUN/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITAŢI (22 septembrie)