Înfrângerile suferite pe front în anii 1943 – 1944 au demoralizat corpul ofițeresc. Au început să apară voci care spuneau că războiul dus alături de Germania va duce România la catastrofă. O serie de peronalități politice (Iuliu Maniau, Gheorghe Brătianu) au început să caute o ieșire onorabilă din război. Au fost trimiși emisari la Cairo, Stockholm și Lisabona pentru a deschide canale de comunicare cu aliații. Având în subordine instituţiile de ordine şi informaţii (SSI – Servicul Special de Informaţii, Poliţia de Siguranţă, Jandarmeria), mareşalul Ion Antonescu a cunoscut acțiunile opoziţiei şi ale Casei Regale vizând retragerea României din Axă. Fiind creat și condus două decenii de asul spionajului român, Mihai Moruzov, SSI-ul a fost un serviciu de informații eficient. Mareșalul Antonescu a avut încredere în acest serviciu, mai ales că la conducere numise oameni apropiați lui (Eugen Cristescu – director, iar locotenent colonel Traian Borcescu – șeful Secției II Contrainformații). Cu toate acestea, mareșalul Antonescu nu a fost informat de participarea militarilor la complotul care urmărea răsturnarea sa. De ce nu a fost informat? Amintirile unor participanți la complot ne oferă răspunsul.
General Pantelimon Comișel: “Cu maiorul Anton Dumitrescu din Batalionul de Gardă al Palatului Regal ne vedeam săptămânal, la mine, la Marele Stat Major. Pentru că aveam funcţia de prim sub-şef al Secţiei 1 Organizare-Mobilizare [și gradul de locotenent colonel] lucram singur în birou, aşa că puteam discuta şi alte probleme, în afară de problemele noastre de toate zilele. Discutam cum să scăpăm, cum să ieşim din acest război nenorocit! Din acest complot a făcut parte și generalul Constantin Vasiliu Rășcanu, Comandantul Corpului 5 Teritorial. Ne era teamă că Serviciul de Informaţii German, în legătură cu Serviciul Special de Informaţii Român (SSI), ne va descoperi. Atunci eu, din proprie iniţiativă, i-am spus generalului Răşcanu: “Domnule general, eu am nişte foarte buni prieteni în SSI – Serviciul Special de Informaţii -, care ne-ar putea ajuta în această direcţiune“. El a rămas foarte mirat, ca nu cumva, la un moment dat, acest serviciu să ne trădeze. Eu am spus: “Eu îmi iau categoric răspunderea că persoana la care voi apela nu ne va trăda, chiar dacă nu va fi de acord cu propunerea mea. Ne va lăsa să lucrăm mai departe!” Acestă persoană era locotenentul colonel Traian Borcescu, şeful Secției a II-a Contrainformații din cadrul SSI. Era un bun prieten, am locuit în acelaşi apartament pe timpul cât am făcut Școala de Război. Deci legăturile noastre erau foarte strânse. El nu-l cunoştea pe generalul Răşcanu personal, nici generalul pe el. După ce generalul Rășcanu a fost de accord, am hotărât să-l chem la mine. Oricum, noi ne întâlneam regulat în fiecare săptămână la mine. Săptămâna viitoare a venit Borcescu, a venit şi generalul Răşcanu, în biroul meu de la Statul Major din Ştirbei Vodă. Asta era prin februarie 1944. Am stabilit acolo cum ar putea să ne ajute în această problemă, cum să oprească toate informaţiile ce le-ar primi de jos în sus. Cu câteva zile mai înainte, cu actul de la 23 August, colonelul Borcescu a venit la mine într-un suflet şi mi-a spus: “Nu ştiu de unde, Eugen Cristescu – care era şeful Serviciului Special de Informații – a aflat de intenţiile unor generali de a organiza un complot şi Antonescu a dat ordin să cerceteze cazul cât mai urgent şi în 48 de ore să-i raporteze care e situaţia“. Borcescu m-a anunţat. Eu l-am anunţat pe generalul Răşcanu și pe colonelul Zamfirescu, care avea legături mai strânse cu generalul Sănătescu. Așa s-a hotărât ca acțiunea să aibă loc la 23 august și nu la 26 august. (…)“
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1998]
Generalul Constantin Vasiliu Rășcanu: “Ajuns la Marele Stat Major, am făcut o vizită locotenent colonelului [Pantelimon] Comişel la biroul său. Acesta, cum m-a văzut, mi-a spus că are să-mi comunice ceva din partea locotenent colonelului [Traian] Borcescu [șeful Secției a II-a Contrainformații din cadrul S.S.I.]. În surdină, Comișel mi-a spus că locotenent colonelul Borcescu a fost pe la el şi i-a comunicat că atât eu, cât şi generalul Sănătescu, suntem urmăriţi de Gestapo, care ştie că eu şi generalul Sănătescu ne întâlnim adesea la Breaza, la casa generalului Mihail, precum şi la Bucureşti. Că Killinger, ministrul lui Hitler la Bucureşti, a comunicat mareşalului, la 25 iulie, că atât eu, cât şi generalul Sănătescu urmărim înlăturarea guvernului şi scoaterea României din război. De aceea, Killinger a cerut scoaterea noastră din cadrele active al armatei şi internarea noastră într-un lagăr. Locotenent colonelul Borcescu ar fi informat pe mareşalul Antonescu că toate sunt lucruri neadevărate, inventate. Așa am reuşit să fim scoşi din cauză în faţa mareşalului. De asemeni, locotenent colonelul Borcescu mi-a transmis să fiu foarte atent, deoarece deplasările şi întâlnirile mele sunt spionate atât de hitlerişti, cât şi de organele S.S.I-ului condus de Eugen Cristescu. (…) Câteva zile mai târziu, în dimineaţa zilei de 16 iulie, orele 10.30, m-am dus la colonelul Dămăceanu, care era în biroul său de la Comandamentul Capitalei. (…) După câteva cuvinte schimbate, m-am retras. (….) În drum spre casă, intrând în magazinul alimentar Dragomir din Calea Victoriei, mi-a ieșit în faţă inspectorul de siguranţă Trăiniceanu Dumitru, care, cum m-a văzut, m-a dus într-un colţ al prăvăliei şi mi-a spus la ureche: „Fii atent! Nene Costică, eşti urmărit de agenţii lui Cristescu, care vrea să te prindă în flagrant delict. Schimbă numărul maşinii şi chiar maşina când vii în Bucureşti. Schimbă locul unde tragi maşina la Șosea şi pe bulevard, căci sunt pe urmele dumitale!”
[Interviu realizat de Eleonora Cofas, Muzeul de Istorie București, 1975]11
