Turneul DUELUL VIORILOR revine în 2021 cu ediția a zecea prin 6 recitaluri ce vor avea loc la Târgu Jiu, Caracal, București, Deva, Brașov, Ploiești, în perioada 28 septembrie – 5 octombrie.
Pe scenă vor urca Liviu Prunaru – concertmaestrul orchestrei Concertgebouw Amsterdam, care cântă pe vioara Stradivarius Pachoud și Gabriel Croitoru – solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, Filarmonicilor din Cluj-Napoca și Ploiești, care cântă pe vioara Guarneri del Gesu Catedrala (pusă la dispoziție de Muzeul Național „George Enescu”, în al cărui patrimoniu se află), acompaniați de pianistul Horia Mihail.
Longevitatea întâlnirilor duelistice purtând semnătura Liviu Prunaru – vioara Stradivarius, Gabriel Croitoru – vioara Guarneri del Gesu, Horia Mihail – pian, începute în 2011, depăşeşte aşteptările multora. Atunci, cei doi muzicieni au acceptat provocarea de a juca povestea unui conflict imaginar pentru supremație a familiilor celor doi mari lutieri italieni : Stradivarius și Guarneri reîntâlnindu-se an de an, cu excepția anului 2020.
Privind înapoi la cele zece ediţii, ne reamintim că Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru reprezintă o generație de forță a artei violonistice românești aflată acum în deplină maturitate, că sunt doi muzicieni care au demonstrat în acești ani că știu să depășească orgoliile unicității personalității artistice, ducând acest proiect din cele mai mici orașe ale țării în care ne aflăm, până la Carnegie Hall din New York și demonstrând astfel că muzica și arta pot face ca în mod potențial aceste limite să nu mai existe. Viaţa lor concertistică merge mai departe, la fel cea pedagogică, de-a lungul unei stagiuni, zilele în care cele două viori rămân să se odihnească în cutiile lor sunt, practic, inexistente.
Pentru concertele anului 2021, au ales un program extrem de atractiv pentru public, Liviu Prunaru etalând sunetul viorii Stradivarius „Pachoud”, iar Gabriel Croitoru punându-l în valoare pe cel al viorii Guarneri del Gesu “Catedrala”, partea rezervată duelului arbitrat, ca de obicei, de pianistul Horia Mihail cuprinzând unele dintre cele mai populare lucrări abordate în ediţiile anterioare.
Detalii pe www.duelulviorilor.ro
ITINERAR
28 septembrie, ora 18 – Târgu Jiu, Parcul Coloanei fără sfârşit
29 septembrie, ora 19 – Caracal, Teatrul Naţional
30 septembrie, ora 19 – Bucureşti, Sala Radio
2 octombrie, ora 19 – Deva, Sala Pro Arte
3 octombrie, ora 19 – Braşov, Sala Patria
5 octombrie, ora 19 – Ploieşti, Sala Filarmonicii
Producător: Pro Contemporania
Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional
Parteneri principal : BRD Groupe Société Générale, JTI
Cu sprijinul: Muzeul Naţional „George Enescu”, Senia Music
Parteneri culturali şi co-organizatori: Primăria Municipiului Târgu Jiu, Teatrul Național din Caracal, Asociația Fiii și Prietenii Caracalului, Orchestrele și Corurile Radio, Primăria municipiului Deva, Centrul cultural Drăgan Muntean din Deva, Colegiul Național Decebal din Deva, Filarmonica din Brașov, Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Mişcarea de rezistenţă, Viewfinder Solutions, The Culture Club.