Membrii Guvernului au programată o şedinţă online, după o reuniune a CNSU privind clarificarea unor restricţii în pandemie

Membrii Guvernului au programată, de la această oră, o şedinţă online, după o reuniune a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, privind clarificarea unor restricţii în pandemie. Una dintre acestea se referă la accesul copiilor mai mici de 12 ani, şi care nu au putut fi vaccinaţi, în spaţiile unde este necesar certificatul verde COVID. O altă măsură ar urma să permită agenţilor economici să funcţioneze şi după ora 18:00, acolo unde rata de infectare este cuprinsă între trei şi şase la mia de locuitori. Premierul Florin Cîţu a mai precizat astăzi că persoanele vaccinate vor avea voie să iasă din casă şi fără declaraţie în localităţile unde s-a impus caratina. Cei care s-au vaccinat nu pot fi restricţionaţi pentru că unele persoane nu s-au vaccinat, a spus prim-ministrul. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 septembrie)/ilixandru/sdm2