Zece migranţi din Afganistan au fost prinși când încercau să treacă ilegal granița în Ungaria

Zece migranţi din Afganistan au fost prinși când încercau să treacă ilegal granița în Ungaria, ascunși într-un tir care a fost verificat în punctul de trecere a frontierei Nădlac 2. Tirul era condus de un român şi era înmatriculat în România, iar potrivit documentelor transporta anvelope în Germania, a precizat Poliția de Frontieră Arad. Cei 10 afgani au vârste cuprinse între 14 și 41 de ani, iar cei mai mulți dintre ei sunt solicitanți de azil în țara noastră. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili dacă aceștia au fost ajutați sau nu în tentativa de trecere ilegală a frontierei./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 septembrie)