Din cauza grevei din transportul aerian din Italia, zborurile spre şi din România ar putea înregistra mici întârzieri

În Italia, sindicatele au declanşat astăzi grevă în transportul aerian. Autorităţile italiene le recomandă pasagerilor să consulte site-urile Autorităţii Aeronautice Civile din Italia, dar şi paginile de internet oficiale ale aeroporturilor şi companiilor aeriene.

Potrivit corespondentei RRA la Roma, Elena Postelnicu, zborurile spre şi din România nu sunt anulate, ci ar putea înregistra numai mici întârzieri.

Reporter: Compania Alitalia este constrânsă să anuleze 60% din zboruri programate. Din cauza acestui protesc vor fi perturbate toate zborurile naționale și internaționale din peninsulă. Pandemia a redua considerabil numărul curselor aeriene și al călătorilor, ceea ce a provocat o creștere a disponibilizărilor din acest sector.

Această criză va continua cu atât mai mult cu cât pentru lunile octombrie și noiembrie toate companiile aeriene, inclusiv cele românești au vândut foarte puține bilete, unele zborul fiind deja anulate. Pentru a călători la nivel național și în afara Italiei, un pasager trebuie să prezinte doar certificatul digital COVID, iar la întoarcere în peninsulă să completeze un formular digital de localizare a pasagerului./geftene/lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 septembrie