Dirijorii Lawrence Foster și Daniele Gatti conduc două orchestre cu programe de excepție
Teatrul de Operetă prezintă premiera Candid în seria Bucureștiul Creativ a Festivalului Enescu
Faimosul dirijor Lawrence Foster, un excelent cunoscător al muzicii enesciene și fost director artistic al Festivalului Enescu între 1998 și 2001, revine astăzi pe scena Festivalului, cu un program dedicat creației lui Alban Berg, respectiv opera Lulu. La Sala Palatului, Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia va prezenta un program de Schubert și Mahler, sub bagheta dirijorului Daniele Gatti.
La Ateneul Român, de la ora 16.30, va avea loc un concert susținut de Orchestra de Cameră a Filarmonicii Transilvania din Cluj Napoca, condusă de dirijorul Lawrence Foster, alături de Nestor Bayona, pianist și dirijor asistent. Programul este dedicat creației lui Alban Berg, iar publicul va putea asculta Opera Lulu. Scrisă în trei acte cu prolog, pe un libret realizat de compozitor, a fost inspirată de piesele lui Frank Wedekind. Aparținând stilului expresionist, conturat la începutul secolului XX, Berg a lucrat la această lucrare între anii 1929 și 1935. A fost finisată de Friedrich Cerha, iar premiera a avut loc în anul 1937, la Opera din Zurich.
La Sala Palatului la ora 19.30 va concerta Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, condusă de dirijorul Daniele Gatti. Prima lucrare a concertului din această seară este Simfonia nr. 3 în Do Major D. 200 de Franz Schubert, o simfonie de tinerețe în stil clasic, finisată în 1815, ce a fost publicată postum.
Seara se încheie cu sonorități romantice ale Simfoniei nr. 4 de Gustav Mahler, o lucrare amplă și complexă. Mahler, primul dirijor din istoria muzicii și inițiatorul acestei funcții, a lucrat la Simfonia a IV-a între anii 1899 și 1900. Simfoniile lui Mahler sunt recunoscute pentru conținutul muzical plin de reflecții și înțelesuri profunde, deseori bazate pe tema vieții și a morții. Lucrarea de față ilustrează viziunea unui copil asupra Raiului și conține un cântec scris de compozitor în 1892, interpretat de soprană în finalul simfoniei. Solista din această seara va fi soprana Rachel Harnisch.
La ora 19.00 Teatrul Național de Operetă Ion Dacian prezintă la sediul său premiera românească a spectacolului Candid, de Leonard Berstein, o reprezentație care a fost interpretată pentru prima oară în lume în 1999. Evenimentul are loc în seria București Creativ a Festivalului Enescu.
SERIA CONCERTE ȘI RECITALURI
ORA ÎNCEPERII: 16.30
ORA SOSIRII PRESEI: 16.00
LOC DE DESFĂȘURARE: ATENEUL ROMÂN
ORCHESTRA DE CAMERĂ A FILARMONICII TRANSILVANIA DIN CLUJ-NAPOCA
LAWRENCE FOSTER dirijor
NÉSTOR BAYONA pianist și dirijor asistent
Program:
Alban Berg Lulu
ANNIKA GERHARDS Lulu (soprană)
ULRIKE HELZEL Contesa Martha Geschwitz (mezzosoprană)
ALEXANDER KAIMBACHER Walter Schwarz, un artist (tenor)
JOCHEN SCHMECKENBECHER Dr. Ludwig Schön (bariton)
CHARLES WORKMAN Alwa (tenor)
ROMAN ASTAKHOV Schigolch (bas)
JOZEF BENCI (laureat al Concursului de Canto George Enescu în 2001) Dr. Goll, Ofițer medical (rol vorbit)
PAUL GAY Un dresor, un atlet (bas)
JOZEF BENCI Directorul teatrului (bas)
ILSEYAR KHAYRULLOVA Un elev / Un garderobier (alto)
Lawrence Foster a sărbătorit împlinirea a șapte ani de când ocupă funcția de Director Muzical la Opera de Marseille în stagiunea 2019/20, și un an de când este Director Artistic și Chief Conductor al National Polish Radio Symphony Orchestra. Cunoscut pentru pentru performanțele sale scenice îmbucurătoare și expresive al unei palete largi de stiluri muzicale, se bucură de o carieră de succes care traversează continente (Statele Unite, Europa și Asia). Un mare expert al muzicii lui Enescu, interpretările sale sunt renumite pentru rigurozitatea respectării textului extrem de pretențios: ,,Lawrence Foster pare că a fost adus pe lume pentru a dirija muzica lui Enescu. Este clar că este un adevărat discipol și adevărat înțelegător al muzicii enesciene, cu toate nuanțele tehnice și toate traseele expresive” – The Telegraph.
A colaborat cu numeroase orchestre, printre care Konzerthausorchester Berlin, Orchestra Philarmonique de Radio France, Copenhagen Phil, Helsinki Philarmonic Orchestra și Filarmonica Toscanini of Parma, pe lângă multe altele. Născut în Los Angeles din părinți români, Foster a fost ca Director Artistic al Festivalului George Enescu din anul 1998 până în 2001. În anul 2003 a fost decorat de Președintele României pentru serviciile aduse pentru muzica românească.
SERIA MARI ORCHESTRE ALE LUMII
ORA ÎNCEPERII: 19.30
ORA SOSIRII PRESEI: 19.00
LOC DE DESFĂȘURARE: SALA PALATULUI
ORCHESTRA ACADEMIEI NAȚIONALE SANTA CECILIA DIN ROMA
DANIELE GATTI dirijor
Program:
Schubert Simfonia nr. 3 în re major D. 200
Mahler Simfonia nr. 4
RACHEL HARNISCH soprană
Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma a fost prima orchestră din Italia care s-a dedicat exclusiv repertoriului simfonic, oferind premiere ale principalelor capodopere ale anilor 1900, precum Fântânile Romei și Pinii Romei de Respighi. Fondată în 1908, Orchestra a fost dirijată de unele dintre cele mai importante figuri muzicale ale secolului XX: de la Mahler, Debussy, Saint-Saëns, Strauss, Stravinsky, Sibelius, Hindemith, Toscanini, Furtwängler, De Sabata, Karajan și Abbado până la cei mai impresionanți interpreți ai zilelor noastre, inclusiv Gergiev, Thielemann, Dudamel, Temirkanov, în timp ce Bernardino Molinari, Franco Ferrara, Fernando Previtali, Igor Markevitch, Thomas Schippers, Giuseppe Sinopoli, Daniele Gatti și Myung-Whun Chung au fost directorii muzicali. Leonard Bernstein a fost președinte de onoare între 1983 și 1990.
Daniele Gatti a absolvit ca dirijor de orchestră și compozitor la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano. Este Director Muzical al Teatrului dell’Opera din Roma și ocupă aceeași funcție la Orchestra Mozart. De asemenea, este consilier artistic al Orchestrei de Cameră Mahler (MCO). A fost dirijor principal al Orchestrei Regale Concertgebouw (RCO) din Amsterdam și a ocupat anterior roluri prestigioase în cadrul unor instituții muzicale importante precum Academia Națională din Santa Cecilia, Orchestra Filarmonică Regală, Orchestra Națională a Franței, Opera Regală din Londra, Teatrul Comunal din Bologna și Opera din Zurich. Filarmonica din Berlin, Filarmonica din Viena, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze și Filarmonica Teatrului Scala sunt doar câteva dintre renumitele instituții simfonice cu care lucrează.
BUCUREȘTIUL CREATIV
ORA ÎNCEPERII: 19.00
ORA SOSIRII PRESEI: 18.30
LOC DE DESFĂȘURARE: Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian
ORCHESTRA, CORUL ȘI BALETUL TEATRULUI NAȚIONAL DE OPERETĂ ȘI MUSICAL ION DACIAN
CANDID
Muzica de Leonard Bernstein
Text adaptat după Voltaire de Hugh Wheeler
Într-o nouă versiune de John Caird
Versuri de Richard Wilbur
Versuri suplimentare de Stephen Sondheim, John Latouche, Lillian Hellman, Dorothy Parker și Leonard Bernstein
În românește de Emil Mirasova și Carmen Pațac
Traducerea și adaptarea versurilor: Laura Ciochină-Carasevici și Dragoş Carasevici
ORCHESTRA, CORUL ȘI BALETUL TEATRULUI NAȚIONAL DE OPERETĂ ȘI MUSICAL ION DACIAN
CONSTANTIN GRIGORE / ALEXANDRU ILIE conducerea muzicală
AUREL MURARU dirijorul corului
CĂTĂLIN IONESCU ARBORE decor
UNDA POPP costume
BOGDAN BOANTĂ, ANDRA GHEORGHE coregrafie
SORINA MICȘUNESCU, EUGENIA STOIAN asistenți coregrafie
ANDREI MUNTEANU regia artistică
VOLTAIRE Valentino Tiron
PANGLOSS Marius Mitrofan
CANDID George Vârban / Dumitru Filip
CUNEGONDA Daniela Bucșan / Miruna Dascălu
MAXIMILIAN Teodor Vădana
PAQUETTE Tina Munteanu / Mihaela Alexa
BĂTRÂNA DOAMNĂ Cristina Trandafir / Gladiola Nițulescu Lamatic
CACAMBO Andrei Pleșca
MARTIN Stefan Popov
GUVERNATORUL Florin Budnaru
VANDERDENDUR Mihai Urzicana / Daniel Madia
BARONUL THUNDER-DEN-TRONCK Arnold Mack
BARONEASA THUNDER-DEN-TRONCK Ioana Băiașu / Ileana Lenghel
CAPORALUL Mihăiță Radu
CĂPITANUL Alin Țintea
SERGENTUL Alexandru Vasile
PASTORUL OLANDEZ Alexandru Onea
SOȚIA PASTORULUI Irina Onea
IACOB ANABAPTISTUL Victor Bucur
OFIȚERUL FRANCEZ Marian Chirazi
AMBASADORUL VIENEZ Relu Dobrin
DON ISSACAR Marius Meragiu
MARELE INCHIZITOR Anton Zidaru
MARINARUL PORTUGHEZ Alois Doboș
INCHIZITORII Răzvan Rusu, Mihăiță Radu, Bogdan Ardeleanu
AGENȚII INCHIZIȚIEI Lorendi Rădulescu, Octavian Ștefănescu, Cătălin Cocheș
AGHIOTANT Mircea Crăciun
REGELE DIN ELDORADO Cătălin Petrescu
REGINA DIN ELDORADO Raluca Ciocă
SCLAVUL DIN SURINAM Daniel Găină
REGELE STANISLAUS Marius Mitrofan
ȚARUL IVAN Florin Ganea
CHARLES EDWARD STEWART Andrei Pleșca
MARELE SULTAN AHMET Anton Zidaru
REGELE HERMANN AUGUSTUS Stefan Popov
REGELE THEODOR Mihai Urzicana / Daniel Madia
- Expoziția de fotografie și documente inedite despre George Enescu și Festivalul Enescu „Enescu. Geniul și Festivalul. Chipuri de iubire” are loc între 1-26 septembrie 2021, la Ateneu și la Sala Palatului. Expoziția este un proiect comun al Festivalului Enescu, împreună cu fotografii oficiali ai săi, Andrada Pavel, Cătălina Filip, Andrei Gândac și Alex Damian, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe și Muzeul Enescu.
- Film în 7 episoade dedicat Festivalului Internațional George Enescu 2021, difuzat de TVR.
- Producția Constantin Silvestri – Avant-gardist, master improviser, homme passionné
Program: sâmbătă, 28 august 2021 – duminică, 26 septembrie 2021, realizat în Marea Britanie de Anda Anastasescu și Nicolas Gaster; Episoade: Prelude, Lead Soldiers, The Little Shepherd, Fireworks, Pictures at an Exhibition, Nocturne.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE:
DESPRE PROGRAM, ARTIȘTI ȘI NOUTĂȚI: www.festivalenescu.ro
AGENDA FESTIVALULUI cu interviuri, cronici și informații despre programul zilei:https://bit.ly/3jneKsC
ACCES PRESĂ: Accesul presei acreditate la concerte se face conform acreditării. Pentru alte evenimente, nu e nevoie de acreditare.
IMAGINI VIDEO de la TVR: Televiziunile au dreptul de a preluat imagini de la linkul de mai jos, pentru știrile lor, cu citarea sursei – TVR. Aceste imagini nu pot fi urcate pe Facebook.
ftp://newftp.tvr.ro/; user:enescu.tvr; parola:b@sBx4Ui(pentru acces, folosiți programul FileZilla)
IMAGINI FOTO ȘI VIDEO: Toate tipurile de media pot folosi imaginile foto și video oferite de Festivalul Enescu la linkul următor: https://bit.ly/3DoPoCI. Pentru fotografii, vă rugăm să păstrați creditul.
RADOR – 24 septembrie