Compania de Drumuri anunţă că pe DN 7 – Valea Oltului au fost demontate temporar semafoarele de la Câineni, judeţul Vâlcea, iar circulaţia se desfăşoară liber în acest weekend, pe ambele sensuri. Din cauza unei surpări, în urmă cu aproape două săptămâni, drumarii au montat semafoare pentru reparaţii în regim de urgenţă. Duminica trecută, cozile erau uriaşe, de peste 5 kilometri. Cel mai probabil, semafoarele vor fi remontate de luni – transmite reporterul RRA Alex Lancuzov. În schimb, traficul este deja foarte aglomerat pe DN 1 – Valea Prahovei, în special din cauza semafoarelor montate la intrarea în Predeal dinspre Azuga, unde se repară pasajul peste linia de cale ferata Bucureşti-Braşov. S-au format coloane şi pe Autostrada Soarelui, la Fundulea, unde se repară ultimii 3 kilometri cu plăci din beton. Calea 2, adică sensul Constanţa – Bucureşti, este închisă pe aproximativ 5 kilometri, cu devierea circulaţiei pe sensul spre litoral şi o singură bandă pentru fiecare direcţie.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 septembrie)/dstanesc