Norvegia va redeschide sâmbătă societatea, a anunțat vineri Guvernul, punând capăt restricțiilor instituite pentru limitarea răspândirii pandemiei, măsuri ce au limitat interacțiunile sociale și au afectat grav multe companii. „Au trecut 561 de zile de când am instituit cele mai dure măsuri în Norvegia pe timp de pace … A sosit momentul să ne întoarcem la o viață cotidiană normală”, a declarat premierul Erna Solberg, în timpul unei conferințe de presă. Restricțiile se vor încheia sâmbătă la ora 16:00 CET (14:00 GMT), a mai precizat doamna premier./cstoica/sdm2
(REUTERS – 24 septembrie)