Declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial a determinat adoptarea unor măsuri menite să îmbunătățească culegerea de informații, atât din exteriorul, cât și din interiorul țării. Această misiune a revenit Serviciului Special de Informații (SSI), care, de la 9 octombrie 1939, a trecut în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Un an mai târziu, imediat după ce a fost numit președinte al Consiliului de Miniștri, generalul Ion Antonescu a semnat un decret prin care Serviciul Special de Informații a fost trecut în „subordinea directă a Conducerii Statului Român” – adică a lui. În fruntea SSI –ului, Antonescu a numit doi oameni de încredere: Eugen Cristescu, director general, și pe locotenent-colonelul Traian Borcescu șef al Sectiei II Contrainforamații. Numai că Traian Borcescu a trecut de partea conjuraților, ascunzându-i mareșalului Antonescu puținele informații pe care agenții SSI au reușit să le afle. Informațiile au fost firave, în ciuda numărului destul de mare de agenți care acționau în cadrul Serviciului Special de Informații. Pe lângă rețeaua de informatori pe care SSI-ul deja o avea, în timpul războiului a fost înființată o agentură de teren pentru supraveghere, filaj și verificarea informațiilor provenite din toate mediile, inclusiv din cercurile apropiate regelui Mihai. Informați că și la Palatul Regal exista o rețea care culegea informații pentru Ion Antonescu, complotiștii aflați în preajma tânărului rege au fost atenți, ferindu-se de cei știuți ca informatori și discreți cu ofițerii nou veniți. Maiorul Anton Dumitrescu din Batalionul de Gardă Regală a știut din 1940 cine oferea informații lui Ion Antonesu. De aceea, a acționat cu discreție reușind să păstreze secrete pregătirile pentru lovitura de la 23 August 1944. Cum s-a reușit păstrarea secretului? Răspunsul îl găsim într-o înregistrare audio realizată în 1974 cu maiorul Anton Dumitrescu:
“Venirea [colonelului Emilian Ionescu] la Palat a fost în aprilie ’44. Eu nu ştiu cine l-a pus la curent. Eu în nici un caz! Cu mine nu a avut nici o discuţie decât după 23 august. Ori a avut cu Dămăceanu, ori a avut cu regele, nu ştiu! Suficient că, ulterior, mi-a spus: “Mi-a spus mie Titi [Dămăceanu] că în tine pot să am toată încrederea, că tu ştii de la început.” Nu l-am întrebat nici pe Titi, nici pe altcineva, am luat-o ca pe un fapt divers. Emilian a venit când dispozitivul era studiat de un an, când fiecare îşi ştia misiunea lui, când nu puteam vorbi à haute voix nici cu ofiţerii, nici cu subofiţerii din batalion. Că trebuie să subliniez: nu toţi gândeau la fel. La Palatul Regal se găseau mulți informatori ai Serviciului de Informații. Astfel, în sediul Batalionului [de Gardă Regală] se afla un ofiţer al cărui frate era medicul personal al lui Antonescu. Tot în sediul batalionului se afla un ofiţer care era văr bun cu generalul Chirnoagă și câțiva subofiţeri ale căror soţii erau în Serviciul de Informaţii şi Contrainformaţii al Ministerului de Interne. Mai mult, din personalul Palatului, aproape jumătate era în Serviciul de Contrainformaţii al Preşedinţiei. Deci, nu se putea vorbi cu voce tare, nu se puteau ţine şedinţe nici la Sinaia, nici la Bucureşti. Dar, acești oameni au fost supravegheați încă din 1938 – 1939 de către Eugen Bianu [fost director general al Poliției de Siguranță]. Pentru că fiecare ofiţer avea fişa lui. În 1940, Bianu mi-a dat: “Uite fişa ofiţerilor tăi! Uite cum trebuie să procedezi: Nu trebuie să-i înlăturăm, dar nici nu trebuie să-i scărmănăm!” De aceea nu am spus niciunui ofiţer ceva despre pregătirile pentru 23 August. Cei care afirmă că au făcut pregătire în batalion cu ofiţerii şi cu subofiţerii, să renunţe! Fiindcă nu s-a putut face. Era imposibil! Iar eu, ceea ce am făcut, am făcut de la om la om! Nu în birou. Pe câmp la o instrucţie, la o deplasare le spuneam: “Trebuie să înţelegi că situaţia de acuma nu va dura!” (…) La 15 iunie 1944, la comanda Batalionului [de Gardă Regală] a fost numit colonelul Șerban Niculescu. (…) Regele Mihai mi-a ordonat :“N-ai să-i confiezi nimic!” “Bine, dar dispozitivul..?!” Regele a spus: “N-ai să-i confiezi nimic! Unde poţi, îl înfunzi. Cu băutură, cu orice. Îi pui o maşină la dispoziţie să-l scoţi [din Palatul Regal] ca să nu priceapă ce este aici!” Și, într-adevăr, pe acest colonel Niculescu l-am ţinut departe de acțiunea noastră, de la 15 iunie până la 23 august 1944. Mai mult, nici colonelul Bose Robert, aghiotantul lui, habar n-avut! Lucrările de pregătire s-au intensificat în lunile iunie şi iulie. Pe la 10-15 august, Regina [Elena] cu doamnele de onoare și cu bibliotecarele au plecat la Sinaia! Aghiotanţii au fost timiși și ei la Sinaia! În ziua de 23 august, la Palatul Regal nu se afla decât Regele Mihai, plutonierul Bâlă, Ana, femeia de serviciu din casă, un om de serviciu căruia i-am uitat numele şi şefa lenjeriei. Încolo nimeni! La garaj au fost doar şeful garajului şi ajutorul lui. Încolo nimeni! Aceste măsuri le-am luat ca nu cumva să transpire ceva, să se afle ceva. Și ne-am gândit ca, în caz de luptă, să nu avem surprize în interiorul Palatului. Deci Palatul a fost complet gol. Era numai trupă. (…) Totul era pregătit pentru acțiunea de la 23 August 1944”.
[Interviu realizat de Eleonora Cofas, Muzeul de Istorie București, 1974]
