După alegerile parlamentare de duminică cancelarul german Angela Merkel va rămâne în funcţie doar pentru câteva săptămâni sau luni, până la formarea noului guvern. Ea este un politician carismatic şi influent al secolului XXI. În urmă cu 16 ani, a reprezentat o surpriză faptul că pentru prima dată în istoria ţării o femeie a fost aleasă în funcția de cancelar. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât Merkel a trăit jumătate din viaţa ei în fosta RDG, într-o ţară comunistă. Adversarii săi considerau că va eşua rapid în politică, însă s-a dovedit a fi – alături de Helmuth Kohl – cel mai longeviv politician în funcţia de cancelar.
Angela Merkel avea vârsta de 35 de ani atunci când a căzut zidul Berlinului. Este fiica unui preot protestant, a absolvit facultatea de fizică din cadrul Universităţii „Karl Marx” din Leipzig. La fel ca cei 80% din tinerii est-germani a fost membru în organizaţia de tineret comunist (corespondentul UTC-ului de la noi), unde a fost responsabilă cu activitatea culturală. A lucrat în Institutul de Cercetări al Academiei de Ştiinţe din Berlinul de Est. Nu a intrat în Partidul Socialist al Unităţii din RDG (fostul partid-stat), dar a fost membră de sindicat, pentru că – declara mai târziu într-un interviu – astfel beneficia de bilete de concediu gratuite.
În anul 1977 s-a căsătorit cu Ulrich Merkel şi a luat numele acestuia (numele ei de fată era Angela Dorothea Kasner). Căsătoria însă nu a durat mult, în 1981 cuplul a divorţat. Primul ei soţ a spus mai târziu că de la început s-a văzut că Angela este o femeie foarte deşteaptă şi doreşte mai mult decât să se ocupe toată viaţa cu fizica teoretică. În anul 1998 Merkel s-a căsătorit cu Joachim Samuel, profesorul Universităţii Humbold. Nu au copii.
Este interesant că în anul 1989, după căderea Zidului Berlinului Angela Merkel a dorit să intre în Partidul Social Democrat (SPD), dar o precondiţie a primirii ei în partid a fost să fi activat într-o organizaţie din fosta RDG. Astfel a ajuns în organizaţia opoziţiei de stânga Trezirea Democratică (Demokratischer Aufbruch) unde a fost purtător de cuvânt. Înainte de unificarea Germaniei s-a ales un guvern democratic de tranziţie, în care Angela Merkel a fost numită adjunct al purtătorului de cuvânt al executivului. După acest moment Trezirea Democratică a fuzionat cu Uniunea Creştin Democrată (CDU). La alegerile din anul 1990 a intrat în parlamentul federal în calitate de deputat al CDU. Spre surpriza multora, cancelarul de atunci Helmuth Kohl a numit-o pe Merkel ministru al tineretului şi al problemelor femeilor.
Mult timp relaţia sa cu cancelarul Kohl a fost bună, însă atunci când în presa germană au apărut dezvăluiri despre faptul că fostul cancelar a fost implicat în anumite acte de corupţie (diferiţi oameni de arfaceri au pompat în secret bani în visteria CDU pentru a beneficia mai târziu de contracte avantajoase), atunci Merkel a devenit foarte critică la adresa lui Kohl. La congresul partidului din anul 2000, CDU a dorit să scape de eticheta de partid corupt şi a ales-o pe Merkel preşedinte, tocmai pentru că a fost cea mai intransigentă în privința ilegalităţilor.
În anul 2005, coaliţia CDU-CSU (Uniunea Creştin Socială) a câştigat alegerile parlamentare şi Merkel a devenit cancelar. De dragul ei în limba germană s-a creat un cuvânt nou, pentru că funcţia de cancelar nu avea decât o denumire de gen masculin. Ea însă a fost apelată cu „Frau Bundeskanzlerin” (Doamna cancelară). Constituţia însă nu a fost schimbată, acolo denumirea oficială a funcţiei este doar de gen masculin. De la început Merkel nu a acceptat eticheta de „feministă”, însă totdeauna le-a încurajat pe femei să intre în politică, dar nu a fost adepta cotelor obligatorii în acordarea funcţiilor pentru sexul slab.
Activitatea acesteia ca şef al guvernului se poate caracteriza prin disciplină, meticulozitate şi exactitate. Succesele sale în politică multe ori s-au datorat faptului că stăpânea foarte bine subiectele discuţiilor. Criticii ei au i-au reproşat că nu a avut o viziune strategică, că s-a pierdut în amănunte fără să creeze o direcţie activităţii guvernului. Cert este că s-a remarcat printr-o politică flexibilă, care totdeauna a pornit de la posibilităţile date. A evaluat corect şansele şi a căutat soluţiile cele mai bune. Aceste calităţi o ajutau să treacă relativ bine peste mai multe crize, ca şi cea financiară din 2008, a monedei euro din 2010 (din cauza situaţiei din Grecia), cea a refugiaţilor în 2015 şi permanentele certuri din coaliţie.
Prioritatea lui Merkel nu a fost una ideologică, ci economică. A făcut tot posibilul ca să protejeze industria germană şi exportul. Din acest motiv s-a dovedit tolerantă cu regimurile nedemocratice. A sprijinit construcţia gazoductului Nord Stream – 2 şi a protejat mult timp pe premierul maghiar Orbán Viktor ca să nu afecteze investiţiile din Ungaria a producătorilor de maşini germane.
Moştenirea lui Merkel este un amestec al modernismului şi tradiţionalismului, a scris Rüdiger Schmitt-Beck, profesorul Universităţii din Mannheim citat de BBC. Sub mandatul ei Germania a progresat în ceea ce priveşte căsătoria cuplurilor de acelaş sex şi în dezactivarea centralelor nucleare, lucruri pe care nu le-am putea aştepta din partea unui cancelar creştin democrat. Ţara însă a rămas în urmă în domeniul digitalizării, a politicii faţă de schimbările climatice şi în ceea ce priveşte răspunsurile date la scăderea demografică. Asta înseamnă că procesul de luare a deciziilor este lent – concluziona profesorul.
Pe de altă parte, sondajele de opinie arată că tocmai această lentoare a deciziilor a făcut ca politica Angelei Merkel să fie previzibilă, ceea ce pentru mulţi germani a însemnat stabilitatea. Economia germană, precum şi sistemul social este stabil, ceea ce i-a permis lui Merkel să domine politica europeană. Este greu de apreciat ce va urma după epoca sa, având în vedere peisajul fragmentat al politicii germane.
Székely Ervin, RADOR
