Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi Partidul Civic Maghiar (PCM) vor continua cooperarea şi vor face apel împotriva deciziei instanţei privind respingerea fuziunii lor – au declarat, vineri, preşedinţii celor două partide, István Csomortányi şi János Mezei. La conferinţa de presă comună a preşedinţilor de partid, organizată la Cluj-Napoca, János Mezei, preşedintele PCM, a declarat: au fost încrezători în înregistrarea Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), deoarece la ultima înfăţişare care a avut loc joi nu a fost formulată nicio obiecţie din partea procurorului sau a judecătorului. În cursul celor trei dezbateri anterioare au fost depuse documentele solicitate de procuror, iar întrebările ridicate au primit răspuns. El a adăugat: de îndată ce vor primi hotărârea motivată, vor face recurs împotriva acesteia. “Decizia nu ne împiedică să continuăm cooperarea, ne menţinem relaţiile bune, ne ajutăm reciproc în desfăşurarea activităţilor în consiliile locale” – a spus János Mezei. El a subliniat de asemenea că, după părerea avocaţilor lor, înscrisul judiciar privind cererea nefondată nu înseamnă că cererea ar fi fără temei, ci că există un anumit impediment legal cu privire la înregistrare.
Preşedintele PPMT, István Csomortányi şi-a exprimat nedumerirea faţă de decizia instanţei şi a clasificat-o drept una din “hotărârile originale” care sunt adoptate de justiţia română în cazurile specifice ale comunităţii maghiare. El a menţionat: comunitatea s-a putut obişnui cu hotărârile ciudate în diferitele cazuri referitoare la restituire, administraţie publică şi altele. El a mai adăugat că cererea de înregistrare a PPMT a fost şi ea respinsă, în urmă cu 10 ani, în primă instanţă, decizia favorabilă fiind luată doar în a doua instanţă. “Această decizie ne întăreşte convingerea că suntem pe drumul cel bun. Unificarea celor două partide este o decizie corectă” – a adăugat preşedintele PPMT. El a menţionat că alianţa politică a celor două partide, înregistrată de instanţă, este încă valabilă, însă cele două partide vor funcţiona şi separat până când fuziunea va avea loc. La o întrebare adresată din partea agenţiei ungare de presă MTI, János Mezei a spus: părţi terţe nu au intervenit în procedura instanţei, doar procurorul a formulat întrebări, care au primit răspunsuri pe rând. Tribunalul Bucureşti a considerat neîntemeiată şi a respins înregistrarea Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), formată prin fuziunea PPMT şi PCM. Minuta deciziei a fost publicată vineri pe portalul instanţelor din România. Hotărârea nu este definitivă, părţile pot face apel în termen de cinci zile de la comunicarea oficială. Fuziunea PPMT şi PCM a fost decisă de adunarea delegaţilor celor două partide la 18 ianuarie 2020, la Miercurea Ciuc. Organele de decizie ale partidelor au decis de asemenea că noul partid va fi numit Alianţa Maghiară din Transilvania. Sub acelaşi nume, partidele au înregistrat în instanţă şi o alianţă politică, pentru a putea candida împreună la alegerile locale din 2020. La alegerile locale din România din septembrie 2020, candidaţii AMT au obţinut postul de primar în 10 localităţi transilvănene, inclusiv două oraşe mici din Ţinutul Secuiesc (Vlăhiţa şi Cristuru Secuiesc). În urma unui acord cu UDMR, alianţa a obţinut două locuri în Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din decembrie trecut, candidaţii fiind înscrişi pe listele UDMR./lendrefy/asalar
MTI – 25 septembrie