La sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria din Gyula, s-a desfăşurat în data de 25 septembrie 2021, a XII-a ediţie a Concursului Internaţional de şah „Alexandru Hoţopan”. La competiţie au participat 37 de concurenţi, din Ungaria, România şi Serbia la diverse categorii de vârstă.
Consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, a participat la manifestare, salutând în cuvântul său organizatorii şi participanţii. Consulatul general al României la Gyula a sprijinit organizarea acestei competiţii, care a devenit o manifestare tradiţională în calendarul comunităţii româneşti din Ungaria.
Promotorul acestei manifestări este Ioan Cozma, român originar din Gyula, profesor, şahist, membru al coralei „Pro Musica” şi preşedinte al “Asociaţiei Şahiştilor Români din Ungaria”. Concursul a beneficiat de sprijin prin intermediul proiectului RoAct, proiect finanţat de către Secretariatul General al Guvernului României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP).* La manifestare au participat reprezentanţii entităţilor care derulează în parteneriat acest proiect: Veronica Demenescu, preşedintele Asociaţiei “Societatea Internationala de Studii Muzicale”; Alina Pădurean, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale a Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad (UAV) şi Ioan Cozma preşedintele “Asociaţiei Şahiştilor Români din Ungaria”;
La eveniment au participat Vasile Sucigan, președintele Autoguvernării Româneşti din Gyula, Eva Iova Şimon, directorul publicaţiei “Foaia Românească” şi mebru al Prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), alţi lideri ai comunităţii româneşti, părinţi, profesori, etc. Concursul, care este deja o manifestare sportivă de tradiţie, poartă numele regretatului Alexandru Hoţopan, fost jurnalist, redactor-şef al revistei „Foaia românească” între anii 1970 – 1990, mare iubitor al şahului, care vreme de mai mulţi ani a organizat numeroase competiţii de şah pentru românii din Ungaria.
Cei 37 de concurenţi au fost răsplătiţi cu diplome şi medalii, iar învingătorii categoriilor aflate în concurs au primit trofee, cadouri şi premii. Cel mai vârstnic participant a fost Gheorghe Cozma, etnic român din Bekescsaba. La competiţie au participat şi sportivi din Serbia, membri ai comunităţii istorice româneşti din această ţară. Consulul general Florin Vasiloni i-a primit la reşedinţa sa, pe participanţi.
* Conform celor transmise de către liderul proiectului, Proiectul RoAct, care de derulează în această perioadă, se adresează entităţilor din comunitatea românești din Ungaria, asociații, grădinițe și școli. Activităţile propuse includ: ateliere tematice de lectură, muzică, dans, activități interactive, workshop-uri pentru elevi și cadre didactice, un simpozion pe teme de cultură și tradiție românească și evenimente artistice.
Obiectivul general al proiectului urmărește dezvoltarea și educarea unei noi generații de tineri informați și pregătiți pentru promovarea valorilor culturale autentice românești în afara granițelor României, printr-un set de activități specifice din care va rezulta o mai bună formare a acestora în spiritul valorilor tradiționale.
Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc colaborarea interinstituțională prin activitățile comune și activitățile transdisciplinare din cadrul proiectului RoAct; formarea unui mediu social coeziv în cercetare și creație prin transdisciplinaritate; îmbunatatirea caracterului de comuniune în formare, concretizat prin implementarea activitățor proiectului; îmbunătățirea capacității de promovare a identității culturale a românilor din diaspora prin formarea acestora în cadrul atelierelor realizate în proiect; oferirea de exemple de bune practici; dezvoltarea capacității de generare a unor soluții inteligente pentru promovarea pe termen lung a culturii și tradiției românești, prin educarea în spiritul național a tinerei generații.