Social-democraţii (SPD) din Germania au câştigat la limită alegerile naţionale de duminică, potrivit proiecţiilor bazate pe rezultatele preliminare şi au revendicat „un mandat clar” de a conduce guvernul, pentru prima dată după 2005 şi de a pune capăt celor 16 ani de conducere conservatoare, sub Angela Merkel.
SPD a obţinut 26% din voturi, mai mult decât blocul conservator CDU-CSU al Angelei Merkel, care a obţinut 24,5% din sufragii, conform proiecţiilor realizate pentru postul de televiziune ZFD, însă ambele formaţiuni consideră că pot conduce următorul guvern. În condiţiile în care niciuna dintre acestea nu deţine o majoritate şi ambele sunt reticente să repete „marea coaliţie” stranie a ultimilor patru ani, cel mai probabil rezultat va fi o alianţă de trei partide, condusă fie de social-democrati, fie de conservatorii lui Merkel.
Convenirea unei noi coaliţii ar putea dura câteva luni, iar aceasta este probabil să includă formaţiunile mai mici ale Verzilor şi a Partidului Liber Democrat (FDP)./mbrotacel/cpodea
REUTERS – 26 septembrie