Preşedintele american, Joe Biden, a anulat vizita pe care urma să o efectueze la Chicago, pentru a încerca să îşi salveze agenda economică internă. Biden îşi propune să unească membri moderaţi şi progresişti ai Partidului Democrat, pentru a adopta planul său de infrastructură pe termen lung, căruia republicanii i se opun. Democraţii susţin că acest plan va duce la o creştere a plafonului datoriilor, necesară pentru a plăti datoriile cauzate de republicani. Guvernul Statelor Unite va intra în incapacitate de plată a datoriilor, în aproximativ trei săptămâni, dacă până atunci plafonul datoriilor nu va fi suspendat sau ridicat până atunci./mbrotacel/cpodea
BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 septembrie