Contractul pentru execuția drumului expres Oradea-Arad ar urma să fie semnat în 2023

Realizator: Cătălin Gomboş – Contractul pentru execuția drumului expres Oradea-Arad ar urma să fie semnat în 2023, iar primele tronsoane date în circulație în 2025 – a anunțat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, cu ocazia prezentării traseului șoselei de mare viteză. Pentru drumul expres Oradea – Arad, luna aceasta vor începe în teren măsurătorile topografice și geologice în cadrul contractului pentru studiul de fezabilitate. Sunt lucrări cu restricții pe DN1 Valea Prahovei și pe Autostrada Soarelui. Alex Lancuzov are detalii, acum în direct. Bună dimineața!
Reporter: Bună dimineața! Sunt două tronsoane cu lucrări și circulație deviată pe Autostrada Soarelui între București și Constanța. Prima, la Fundulea se repară ultimii 3 km cu plăci de beton și a fost închis sensul dinspre mare spre capitală pe aproximativ 4 km, iar la Fetești, ieri, au început reparațiile podului peste brațul Borcea, s-a închis sensul spre litoral, devierea este pe calea 2 Constanța – București, tot cu o singură bandă pentru fiecare direcție și limitări progresive de viteză. Două zone cu lucrări pe DN1 Valea Prahovei, reparații la podurile Azuga și Predeal. Pentru podul de la Predeal se circulă greu cu semafor. Ultima informație vine de la CFR Infrastructură. Sunt probleme la Ilia, pe DN7 pe Valea Mureșului, în județul Hunedoara. La Ilia pe magistrala feroviară 200 între Brașov și Arad este o avarie la rețeaua electrică. Trenurile circulă cu tracțiune diesel și au întârzieri./rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 octombrie)