Realizator: Ciprian Sasu – Condițiile de călătorie în Marea Britanie se simplifică, începând de astăzi, pentru persoanele care au schema completă de vaccinare și vin din țări aflate pe lista verde. Aura Neag transmite din Londra.
Reporter: Marea Britanie menţine doar lista roşie, restul ţărilor sunt tratate la fel, însă se face o distincţie majoră între persoanele vaccinate complet şi cele imunizate parțial sau deloc. România se află în acest moment în grupa țărilor fără restricții de călătorie. Călătoria în Marea Britanie din perspectiva COVID devine mult mai simplă doar pentru persoanele vaccinate cu ambele doze împotriva coronavirusului. Astfel, ele nu mai trebuie să facă testul înainte de îmbarcare, iar odată ajunse în Marea Britanie trebuie să facă doar un test, în loc de două, câte erau până acum. Mai mult, testul ce trebuie făcut în ziua a doua după sosire nu mai trebuie să fie unul de laborator, mai scump, ci poate fi unul rapid, care este mult mai ieftin. Persoanele care nu sunt însă imunizate complet sau nu sunt vaccinate deloc vor avea de făcut un test înainte de îmbarcare, două teste în Marea Britanie şi vor trebui să intre și în izolare zece zile. Persoanelor care pleacă din țări fără restricții de călătorie, dar tranzitează alte țări aflate pe lista roșie li se vor aplica restricțiile listei roșii. Ele trebuie să facă un test înainte de plecare și să aibă rezervată o carantină de zece zile în hoteluri special selectate de guvern. Noile reguli se aplică în Anglia și Țara Galilor.#HUN/csimion/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 octombrie