Duminică, 10 octombrie, se împlinesc 175 de ani de la naşterea lui Dimitrie Brândză, medic, naturalist şi botanist, cel care un mare merit în înfiinţarea şi dezvoltarea Grădinii Botanice din Bucureşti, pe amplasamentul actual al acesteia.
Dimitrie Brândză s-a născut la 10/22 octombrie 1846, în localitatea Bivolu (azi Viişoara), în judeţul Botoşani.
Între anii 1857-1864, parcurge studiile liceale la Iaşi.
Între anii 1864-1866, studiază în Franţa, urmând cursuri de ştiinţe naturale la Universitatea Sorbona, iar între anii 1864-1869, a frecventat studii medicale, obţinând în 1869, la Paris, titlul de doctor în medicină.
După revenirea în ţară, a fost medic şi profesor de igienă la Seminarul „Socola” şi profesor de ştiinţe naturale la Liceul „Naţional” din Iaşi.
Între anii 1867-1874, a fost profesor de botanică şi zoologie la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, în anul 1969, a fost medic la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, iar între anii 1874-1895, a fost profesor la Catedra de Botanică şi Zoologie a Universităţii din Bucureşti.
Din această poziţie, profesorul Dimitrie Brândză a înfiinţat o catedră independentă de botanică şi a conceput trei manuale de ştiinţe naturale pentru învăţământul secundar: „Geologia” (1872), „Zoologia” (1872) şi „Botanica” (1873).
În acest răstimp, profesorul Brândză şi-a pus întreaga energie pentru explorarea ştiinţifică a florei din întreaga Românie, ca şi pentru întemeierea primelor aşezăminte botanice din ţară.
În anul 1874, Grădina Botanică a fost mutată de pe vechiul amplasament în centrul oraşului, pe terenurile palatului Vasile Suţu situate în faţa Universităţii. În acelaşi an, instituţia a trecut în componenţa Universităţii din Bucureşti, funcţionând pe lângă Facultatea de Ştiinţe şi avându-l la conducere pe remarcabilul profesor dr. Dimitrie Brândză, care va depune aici o activitate deosebită.
Trebuie spus că Grădina Botanică din Bucureşti a fost înfiinţată ca instituţie în anul 1860, pe lângă Facultatea de Medicină şi Farmacie, de către doctorul Carol Davila. Decretul de înființare a fost semnat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza la data de 5 noiembrie. La acea dată, Grădina Botanica ocupa o suprafaţă relativ mică (7 ha) și era localizată în partea stângă a Şoselei Cotroceni. Amenajarea adecvată a acestui spaţiu, ca bază didactică şi de cercetare, a fost realizată sub conducerea priceputului botanist Ulrich Hoffmann, ca prim director al acestei instituţii.
Apoi, începând cu anul 1866 conducerea Grădinii Botanice a fost preluată de către profesorul dr. Dimitrie Grecescu, personalitate marcantă a botanicii Româneşti, care a contribuit substanţial la dezvoltarea ei ulterioară, atât prin îmbogăţirea colecţiilor şi stimularea relaţiilor de schimb cu grădinile botanice din alte ţări Europene, cât şi prin publicarea primului catalog de plante existente în sectoarele în aer liber şi în serele grădinii.
Revenind la activitatea profesorului Brândză, la 30 iunie 1879, pentru meritele sale în cadrul învăţământului universitar, al cercetării florei României şi al activităţii ştiinţifice medicale, a fost ales membru titular al Academiei Române.
Discursul de recepţie, intitulat „Despre vegetaţiunea României şi exploratorii ei”, a fost rostit în sesiunea generală a Acedmiei Române din data de 11 aprilie 1880. În anul 1883, este publicată principala sa operă, lucrarea „Prodromul florei române” sau „Enumeraţiunea plantelor până astăzi cunoscute în Moldova şi Valahia”, care cuprinde nomenclatura ştiinţifică şi populară a peste 2.100 de specii din Moldova şi Muntenia, dintre care 1.875 recoltate personal sau verificate în ierbarele consultate, o lucrare care va pune bazele cercetării floristice din România.
În anul 1884, profesorul a publicat, în Analele Academiei, lucrarea „Vegetaţia Dobrogei”.
În perioada 1 aprilie 1892-29 martie 1895, Dimitrie Brândză este ales vicepreşedinte al Academiei Române.
Aşa cum spuneam, activitatea profesorului în cadrul Grădinii Botanice din Bucureşti, a fost remarcabilă: a obţinut o încăpere în clădirea Universităţii pentru colecţiile botanice şi bibliotecă, unde şi-a mutat biblioteca sa şi ierbarul personal, împreună cu colecţii aduse de la Iaşi, la care se adăugau ierbarul lui Hoffmann şi cel al doctorului Carol Davila, cel care înfiinţase primul Grădina botanică din cadrul Şcolii de medicină şi farmacie.
Totuşi, chiar şi aşa, condiţiile dezvoltării unei grădini botanice erau improprii, astfel că marele botanist a depus numeroase eforturi pentru a obţine un teren adecvat reamenajării acestei instituţii, în conformitate cu misiunea pe care trebuia să şi-o îndeplinească.
În anul 1884 acţiunile sale au fost încununate de succes, alocându-se în baza decretului nr. 659 din 28 februarie terenul şi fondurile necesare. Amenajarea noilor spaţii, care corespund amplasamentului actual al Grădinii Botanice, a presupus construirea şi popularea primelor sere, după modelul serelor Grădinii Botanice din Liege. A luat astfel naştere Institutul Botanic în care au funcţionat, până la bombardamentul din 4 aprilie 1944, disciplinele Biologie vegetală, Herbarul şi Muzeul Botanic, ca şi principalele plantaţii de arbori şi arbuşti.
Dimitrie Brândză a contribuit la crearea terminologiei botanice româneşti şi la descoperirea de noi specii, cum ar fi Silene pontica, Centaurea jankae, Paeonia romanica ş.a.
Dintre lucrările deosebit de valoroase pe care le-a publicat, se disting: „Curs elementar de istorie naturală” (3 volume, 1873), „Fragmente din flora României” (1876), „Numirile vulgare ale plantelor” (1876), „Contribuţiuni nouă la flora României” (1889), „Flora Dobrogei” (în colaborare, apărută postum, în 1898), „Plante nouă din România” (apărută postum, în 1903) etc.
A fost preocupat, de asemenea, de problemele sănătății publice, publicând lucrări despre folosirea unor plante în medicină și despre trichineloză.
Dimitrie Brândză a murit la 3 august 1895, la Slănic Moldova, la doar 48 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Trecerea Grădinii Botanice, în anul 1932, sub administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, a condus la înstrăinarea sa, pentru un timp, de la rosturile şi menirea ei firească. Cel de-al doilea război mondial i-a adus de asemenea pagube substanţiale, afectând puternic clădirile existente, colecţiile de plante, spaţiile exterioare şi implicit desfăşurarea activităţilor didactice şi ştiinţifice.
Situaţia Grădinii Botanice s-a schimbat însă radical începând cu anul 1954, când a trecut din nou sub conducerea Universităţii din Bucureşti, poziţie pe care şi-o menţine şi în prezent. În acest sens, procesul de revigorare a fost marcat de construcţia unui complex de sere de producţie, destinat să asigure materialul vegetal necesar sectoarelor exterioare, de construcţia noului Institut Botanic (1960), în care funcţionează în prezent disciplinele Botanice, Microbiologia şi Genetica, precum şi Herbarul General (secţia de plante superioare), de construcţia complexului de sere de expoziţie (1973-1976) cu o suprafaţă de peste 2500 mp şi de inaugurarea în anul 1978 a noului Muzeu Botanic, amenajat pe baze ecologice.
În perioada 2008-2014 complexul de sere al Grădinii Botanice a beneficiat de unele lucrări de reabilitare realizate atât cu fonduri bugetare, cât și cu sprijinul Biroului pentru Contribuție Elvețiană (Fondul Elvețian de Contrapartidă) și al Alpha Bank.
În anul 1994, în cadrul primei Sesiuni Naţionale de Comunicări Ştiinţifice Botanice, Grădina Botanică a Universității din București primeşte numele profesorului dr. Dimitrie Brândza, cel care s-a străduit atât de mult să o refacă pe amplasamentul său actual.
Fotografii din arhiva personală realizate la Grădina Botanică din Bucureşti, 5 aprilie 2010
