Previziunile săptămânii 4 – 10 octombrie 2021

Luni, 4 octombrie

* Preşedintele Klaus Iohannis participă la ceremonia de deschidere a noului an universitar al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” – ora 10:00, în incinta Palatului Facultății de Medicină. Evenimentul va fi transmis presei prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale: https://bit.ly/LIVEPR

– Senat

* ora 12:00 – Ședinţa biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 13:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 15:00 – Lucrări în plenul Senatului (la sediul Senatului și online)

  • ora 16:00 – Vot final

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 10:30 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044 şi online

– Camera Deputaților

* ora 13:30 (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)

  • ora 16:00 – Ora Guvernului – Dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar al PSD cu tema „Respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19” – ministrul invitat – Lucian Bode, ministrul afacerilor interne

* Ședința Comisiei de anchetă privind preţul energiei – ora 13:15, la Camera Deputaţilor, Sala „Constantin Stere”

* Programul premierului Florin Cîțu:

  • ora 13:00 – Participare la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social – la Palatul Victoria. Intervenția premierului Florin Cîțu va fi transmisă live pe conturile de Facebook și Youtube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria
  • ora 16:00 – Ședință de Guvern – la Palatul Victoria

* Este programată festivitatea pentru noua generaţie de studenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, care începe cu alocuţiunea ministrului culturii, Bogdan Gheorghiu – ora 11:00, la Teatrul Naţional Bucureşti

* Ministerul Educaţiei demarează o serie de acţiuni de control în şcoli privind respectarea tuturor regulilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID-19

* Ministerul Finanţelor emite trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 3,50%, 4,00% şi 4,40%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată. În perioada 4-27 octombrie 2021, titlurile de stat pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei Statului. De asemenea, între 4 și 26 octombrie, acestea pot fi achiziţionate pentru mediul urban, iar între 4 și 25 octombrie pentru mediul rural, prin Compania Naţională Poşta Română

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţii pentru două emisiuni de obligaţiuni în sumă de 900 milioane lei

* Peste 4.800 de studenţi, dintre care 1.190 în anul I, vor începe cursurile la programele de studii universitare în cele şase instituţii de învăţământ superior militar aparţinând Ministerului Apărării Naţionale. Deschiderea cursurilor vor avea loc astfel:

  • Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” din Bucureşti, începând cu ora 9:00
  • Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din Bucureşti, începând cu ora 9:00
  • Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, începând cu ora 9:00
  • Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov, începând cu ora 9:00
  • Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, începând cu ora 10:00
  • Institutul Medico-Militar din Bucureşti, începând cu ora 9:00

* Şedinţa Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal – ora 11:00, la sala grupului parlamentar al PNL, Camera Deputaţilor, etaj 2

* Şedinţa Biroului Permanent Naţional al Partidului Social Democrat – ora 11:00, la sediul central al PSD, Şos. Kiseleff nr. 10

* Sibiu: Conferința de presă susținută de deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu – ora 9:30, la sediul PSD Sibiu, Str. Brukenthal nr. 4. Temele conferinței: Moțiunea de cenzură depusă de Partidul Social Democrat, Demararea campaniei de strângere de semnături pentru susținerea proiectului de Lege pentru plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale, inițiat de PSD şi Certificatul Verde

* Alba Iulia: În prima zi a noului an universitar, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, va avea loc lansarea cărții „Conferințe”, semnată de părintele profesor George Remete și prezentată de părintele conf. univ. dr. Lucian Dumitru Colda – ora 18:00, în Aula Mare „Dumitru Stăniloae”. Evenimentul va fi moderat de decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, părintele prof. univ. dr. habil. Mihai Himcinschi

* Şedinţa Consiliului Local al Sectorului 1 – ora 12:00, online

* Cluj – Napoca: Ședință ordinară a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca – ora 14:00

* Iași: Ședinţă publică ordinară a Consiliului Local al municipiului Iaşi – ora 10:00, Sala „Vasile Pogor” din cadrul Primăriei Municipiului Iași

* Timişoara: Ședinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Timiş – ora 10:00, online, în sistem videoconferință

* Dezbaterea cu tema „Timpul de muncă în timpurile noastre” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Invitați: av. Mihaela Bondoc, Partner Bondoc & Asociații, conf. univ. dr. Septimiu Panainte, Director al Departamentului de Drept Privat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Drept, av. Şerban Pâslaru, Partner Țuca Zbârcea & Asociații, av. prof. univ. dr. Magda Volonciu, Managing Partner Magda Volonciu și Asociații. Moderator: prof. univ. dr. Raluca Dimitriu, Academia de Studii Economice

* Federaţia Sanitas urmează să picheteze Guvernul României – ora 11:00

* Conferinţă de presă organizată de Bursa de Valori Bucureşti – ora 10:00, la sediul BVB

* Institutul Național de Statistică prezintă indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) în luna august 2021

* Oficiul Național al Registrului Comerțului publică numărul firmelor suspendate în luna august

* Jud. Constanța: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că lucrările la calea de rulare la Podul de la Cernavodă vor fi reluate în data de 4 octombrie, astfel că vor fi instituite restricţii de circulaţie, prin închiderea căii 2 de rulare, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti

* O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 303.030 doze, soseşte în ţară. Vaccinurile vor sosi pe cale aeriană, pe aeroportul din Otopeni. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional

* Festivități de deschidere a Anului universitar 2021 – 2022, organizate de unele dintre cele mai importante universități din București și din țară:

‣ Universitatea din București organizează festivitatea de deschidere a anului universitar 2021-2022, care va avea loc în Grădina Italiană, din cadrul Grădinii Botanice. Deschiderea va avea loc după următorul program:

  • ora 10:00 – Deschiderea pentru specializările Administrație Publică și Marketing
  • ora 11:00 – Deschiderea pentru specializările Administrarea Afacerilor, Business Administration și Cibernetică Economică

‣ Festivitatea de deschidere a anului universitar 2021 – 2022 al Universității Politehnica din București va avea loc cu începere de la ora 10:00, în Aula Magna. La eveniment vor fi prezenţi, alături de studenţii universităţii, Rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, Președintele Senatului UPB, prof. dr. ing. Tudor Prisecaru, ambasadori și reprezentanți ai ambasadelor, cadre didactice, cercetători, precum şi multe alte personalităţi din mediul public și privat. Festivitatea de deschidere a noului an universitar se va desfășura în condițiile stricte impuse de pandemia SARS CoV-2, fiind aplicate toate măsurile de protecție, impuse de autorități, împotriva răspândirii noului coronavirus. Deoarece numărul de participanți in sala este strict restricționat, festivitatea va fi transmisă live pe website-ul și pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/UPB1818) ale universității

‣ De la ora 10:00, în incinta Palatului Facultății de Medicină din Capitală, are loc deschiderea oficială a noul an universitar 2021 – 2022, eveniment emblematic care va reuni la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti peste 13.000 de studenți. Dintre aceștia, 2.271 vor trece pentru prima oară pragul celei mai vechi și mai titrate instituții de învățământ superior medical românesc. Evenimentul va fi transmis online pe pagina oficiala de Facebook (https://www.facebook.com/UMFCD/). Noua generație de studenți mediciniști a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti va purta simbolic, pe tot parcursul anilor de studii de licență, numele ilustrului medic virusolog „Academician Nicolae Cajal”, personalitate marcantă a medicinei românești și internaționale. Astfel, tânăra generație „Academician Nicolae Cajal”, prin cei 2.271 de boboci mediciniști ai săi, împreună cu alţi 9.216 de studenţi din anii superiori, aproximativ 1.900 de masteranzi și doctoranzi ai Universităţii, precum şi cadrele didactice ale acesteia, vor face să răsune încă odată imnul academic Gaudeamus Igitur

‣ Universitatea „Spiru Haret” organizează festivitatea de deschidere a Anului universitar 2021-2022 – ora 10:00, online prin intermediul aplicaţiei Google Meet

‣ Universitatea Hyperion din București organizează festivitatea de deschidere a anului universitar 2021 – 2022 – ora 12:00, Zoom Meeting

‣ Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” organizează deschiderea oficială a anului universitar 2021 – 2022 – ora 12:00, online

‣ Alba Iulia: Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează Festivitatea de Deschidere a Anului Universitar 2021 – 2022 – ora 12:00, în Piața Cetății din fața Universității. La Festivitate este obligatorie purtarea măștii și pot participa doar „persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2” (conform Hotărârii CNSU nr. 76 din 30.09.2021, Art.4 (1), pct. e)

‣ Bacău: Cele două universități băcăuane își vor „deschide” porțile în condiții speciale. Ambele instituții de învățământ superior au luat unele decizii cu privire la condițiile create de situația pandemică și vor organiza festivitățile de deschidere în consecință. Din program:

  • La Universitatea „Vasile Alecsandri” deschiderea anului universitar 2021-2022 va avea loc online, studenții urmând să primească un mesaj din partea conducerii universității și al decanilor celor cinci facultăți. Materialele vor fi postate pe site-ul Universității, pe pagina de Facebook și pe panourile de publicitate cu tehnologie LED din cadrul Universității. La nivelul facultăților vor fi organizate întâlniri online, cu studenții din anul I, pentru a fi informați cu privire la: utilizarea platformei Microsoft Teams, structura Universității și a facultății, regulamentele și măsurile specifice SARS-COV-2 adoptate de către Universitate și oricare alte informații solicitate de studenții boboci
  • Deschiderea anului universitar 2021-2022 la Universitatea „George Bacovia”, va avea loc în condiţii de siguranţă epidemiologică, cu respectarea tuturor măsurilor în vederea prevenirii îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV2, de la ora 10:00

‣ Cluj-Napoca: Anul universitar 2021-2022 la USAMV Cluj-Napoca va fi deschis cu o ceremonie în aer liber, programată în campus, de la ora 9:00, pe platoul din fața Aulei Magna „Mihai Șerban”. Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii (FZB) va marca deschiderea anului universitar și printr-un eveniment care va celebra Ziua internațională a animalelor – World Animal Day 2021. Din program:

  • ora 10:00 – Deschidere oficială a anului universitar la FZB
  • ora 11:00 – Activități outdoor cu echipe formate din oameni și animale din diverse servicii și profesii – cai și câini din poliție, câini în programe de antrenament (agilitate, activități asistate de animale)
  • ora 11:00 – Standuri informaționale – ONG-uri din domenii orientate spre interacțiunea optimă cu animalele
  • ora 13:00 – Serie de prelegeri interactive (onsite și online) despre aspecte legate de bunăstarea animalelor în diverse contexte ale interacțiunilor om-animal (Amfiteatrul Roșu)

‣ Craiova: Universitatea din Craiova organizează deschiderea anului universitar 2021/2022 – ora 13:00, online, pe platforma Zoom

* Cluj-Napoca: Facultatea de Agricultură din cadrul USAMV Cluj-Napoca, împreună cu Austrian Agricultural Cluster (AAC) și Platforma AGRIM, organizează workshopul cu tema „Modele agricole sustenabile (bune practici pentru produse regionale și organice)”. Evenimentul va avea loc la Centrul de Cercetare pentru Biodiversitate din cadrul USAMV Cluj-Napoca, între orele 15:00 – 19:00. Workshopul va include prezentări ale specialiștilor în domeniu din România și Austria, precum și discuții pe teme privind creșterea animalelor și din domeniul culturilor de câmp

* Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București organizează conferința „INNOMINCU: Zilele sustenabilității și ale cercetării în UAUIM”, online, pe platforma Zoom, în perioada 4 – 8 octombrie – orele 16:00 – 20:00. Conferința este organizată în cadrul proiectului INNOMINCU, finanțat CNFIS-FDI-2021-0508 și are drept scop stimularea performanțelor în activitățile de cercetare, dezvoltare și inovare, precum și îmbunătățirea abilităților de cercetare ale principalilor actori ai mediului universitar: cadre didactice, cercetători, doctoranzi și studenți. La eveniment vor conferenția membri ai comunității academice UAUIM, invitați de la universități din Olanda, Portugalia, Spania și Austria și parteneri ai universității. Conferința se adresează cadrelor didactice, cercetătorilor, doctoranzilor, studenților și profesioniștilor din domeniile arhitecturii, urbanismului, peisagisticii, arhitecturii de interior, construcțiilor, precum și tuturor celor interesați de tematicile conferinței: Tranziția verde. Studii de caz; Orașele în contextul schimbărilor climatice; Arhitectură sustenabilă; Materiale inovatoare pentru interioare; Eficiența energetică a clădirilor

* Iași: La aproape un veac de la trecerea la cele veșnice a lui Teodor T. Burada, Ateneul Național din Iași va organiza o serie de evenimente dedicate comemorării acestei mari personalități culturale. Astfel, de la ora 16:00, în Cimitirul „Eternitatea”, va avea loc ceremonia de resfințire a mormântului-monument istoric, locul de odihnă al familiei etnografului și muzicologului Teodor T. Burada, descoperitorul Culturii Cucuteni. La ceremonie vor fi prezente personalități din mediul academic ieșean, reprezentanți ai instituțiilor de cultură și ai administrației locale. Mormântul a fost restaurat, la inițiativa Ateneului Național din Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și al Direcției Județene pentru Cultură Iași (DJC). În aceeași zi, de la ora 17:00, la Ateneu va avea loc vernisajul expoziției de obiecte, manuscrise, hărți și cărți ale familiei Burada, organizată cu sprijinul profesoarei Maria Ropotă

* Mogoşoaia: Vernisajul expoziţiei „Beyond Experimental” al artistului vizual Antik Sándor, realizată de Asociaţia ARTEWISER în cadrul unui parteneriat cu Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Galeria Sector 1 şi instituţia gazdă – ora 16:30, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti. Expoziția, care va fi vernisată de către Ana Negoiță, curator, în prezența artistului, este deschisă în perioada 4 septembrie – 31 octombrie

* Ploiești: „Erotopoetica – de la Eminescu la Baudelaire cu Toma Enache, de la Maria Tănase la Edith Piaf cu Jezebel” – spectacol de teatru, muzică, poezie și imagine – ora 19:00, în sala „Ion Baciu” a Filarmonicii „Paul Constantinescu”. Din distribuție fac parte: Izabela Barbu (solist vocal), Lucian Maxim (percuție), Puiu Pascu (pian) și Oana Dragnea (actriță). Spectacolul este regizat de Toma Enache care este regizor, actor, scenarist și producător de film, autorul lungmetrajului „Între chin și amin”

* Râmnicu Vâlcea: Filarmonica „Ion Dumitrescu” prezintă „Verdi & Puccini Night” – un concert realizat cu sprijinul Institutului Italian de Cultură București – ora 19:00, în Sala „Lahovari”

* Jibou, jud. Sălaj: Spectacol muzical desfășurat sub genericul „In memoriam Florian Pittiș. Artă pentru Artă”, dedicat celor 78 de ani de la nașterea lui Florian Pittiș. Vor urca pe scenă: Sergiu Corbu Boldor la vioară electrică, voce, act scenic și sintetizator, Sebastian Arvai (tobe, backing vocals), Alexandru Sabou (chitară electrică, chitară clasică, backing vocals, sintetizator) și Răzvan Meseșan (saxofon, backing vocals, sintetizator) – ora 18:30, în Pivnița culturală Wesselényi din Grădina Botanică „Vasile Fati”

* Sebeş: Are loc proiecţia documentarului „România Sălbatică”, care a primit Premiul Publicului la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) – ora 19:00, în Parcul Tineretului

* Se dispută un meci în etapa a 11-a a Ligii I de fotbal: FC Academica Clinceni – FC Botoşani – ora 20:30, pe Stadionul Dinamo Bucureşti

*****

– Strasbourg: Sesiunea plenară a Parlamentului European (4 – 7 oct.)

– Helsinki: Premierul finlandez Sanna Marin se întâlneşte cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

– Luxemburg: Reuniunea prin videoconferință a miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup), în cadrul căreia vor discuta despre planurile de redresare ale UE, întâlnirile G20 și FMI, uniunea bancară, politica fiscală

– Luxemburg: Curtea de Conturi Europeană organizează o conferință de presă virtuală cu privire la raportul special pe care urmează să îl publice pe tema strategiei UE privind pădurile pentru perioada 2014 – 2020 și a principalelor politici ale UE în materie. Scopul conferinței de presă este să vă ofere ocazia de a obține o imagine de ansamblu detaliată asupra auditului și de a plasa în context concluziile și recomandările formulate în urma acestuia şi de asemenea, ocazia de a discuta raportul cu Samo Jereb, membru al Curții de Conturi Europene

  • publicarea raportului este anunţată pentru ora 18:00 (ora României)

– Kranj, Slovenia: Reuniune informală a miniștrilor sănătății din cadrul UE (4 – 5 oct.)

– Geneva: Reprezentantul special pentru Migraţie şi Refugiaţi al Consiliului Europei, Drahoslav Štefánek, se adresează celei de-a 72-a sesiuni a Comitetului Executiv al Comitetului ONU pentru Drepturile Omului (4 – 8 oct.)

– Polonia: Preşedintele austriac Alexander van der Bellen urmează să viziteze lagărul de concentrare nazist german Auschwitz-Birkenau, precum şi Varşovia, în timpul vizitei în Polonia

– Tokyo, Japonia: Alegerea noului prim-ministru de către Parlament

– Werlte, Germania: Inaugurarea unei unităţi de producere a kerosenului sintetic obţinut din hidrogen, cu un mesaj video din partea cancelarului Angela Merkel

– Quito, Ecuador: Reuniunea Guvernului cu reprezentanţii populaţiilor indigene care solicită suspendarea creşterilor de preţuri pentru carburanţi

– Paris: Vizita secretarului de stat american Antony Blinken (4 – 6 oct.)

– Moscova: Ministrul rus de externe Serghei Lavrov se întâlneşte cu omologul său egiptean Samih Shukri

– Manchester: Ministrul britanic de finanţe Rishi Sunak susţine un discurs în cadrul Conferinţei anuale a Partidului Conservator

– Taşkent, Uzbekistan: Vizita secretarului de stat adjunct american Wendy Sherman

– Zaragoza, Spania: Audierea fostului ministru Arancha González Laya asupra pătrunderii în Spania a şefului Frontului Polisario, Brahim Gali, liderul mişcării secesioniste din Sahara de Vest

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Conferința „Credință și știință”, în pregătirea COP26 (4 oct. – 1 nov.)

– Addis Abeba, Etiopia: Ceremonia de depunere a jurământului de către noul Guvern

– Paris: Reuniunea Consiliului OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) la nivel ministerial (4 – 6 oct.)

– Viena: A 21-a reuniune ministerială a Organizației țărilor exportatoare de petrol și a aliaților săi (OPEC+)

– Budapesta: Al doilea tur al alegerilor primare din cadrul Opoziţiei pentru desemnarea unui adversar pentru premierul Viktor Orban pentru alegerile din vara anului 2022 (4 – 12 oct.)

– Geneva: Organizaţia Mondială a Comerţului publică cifrele revizuite ale comerţului mondial

– Geneva: Publicarea primului raport al misiunii independente pe tema Drepturilor Omului în Libia

– Amsterdam: Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) urmează să ia o decizie în privinţa unei eventuale autorizări a dozei de supra-rapel a vaccinului anti-COVID-19 produs de compania Pfizer, însă este puţin probabil ca instituţia europeană să publice un ghid precis de recomandări despre persoanele care ar trebui să primească această doză suplimentară

– Croaţia: Croaţia va impune începând din această săptămână tuturor angajaţilor din sănătate şi din sectorul asistenţei sociale să se vaccineze împotriva noului coronavirus sau să prezinte rezultate negative la teste COVID-19. De asemenea, certificatele COVID-19 vor fi solicitate începând de astăzi, 4 octombrie şi pentru pacienţii care nu necesită tratamente de urgenţă

– Calais, Franța: Punerea în funcțiune a noului port

– Buenos Aires, Argentina: Deschiderea exporturilor de carne către China

– Regatul Unit: Testul Covid obligatoriu va fi eliminat pentru călătorii vaccinați din țările care nu se află pe lista roșie

– Sassari, Italia: Un tribunal local judecă cererea de extrădare în Spania a liderului separatist catalan Carles Puigdemont

– Leidschendam, Ţările de Jos: Debutul audierilor în dosarul atentatului din anul 2005 din Liban împotriva fostului prim-ministru al acestei ţări Rafik Hariri (4 – 8 oct.)

– Londra: Începutul examinării de către justiția britanică a circumstanțelor scufundării traulerului francez Bugaled Breizh în 2004 (4 – 22 oct.)

– Port-Au-Prince: Sunt marcați 5 ani de când uraganului Matthew a lovit Haiti, cauzând moartea a peste 500 de persoane

– Los Angeles: Audiere asupra dosarului deschis pe numele actorului Zachary Horwitz, în cazul unor fraude financiare de 690 de milioane de dolari

– Tripoli, Libia: Târgul de construcții „Libia Build” (4 – 7 oct.)

– Stockholm, Suedia: Anunțarea Premiului Nobel pentru medicină

– Bayeux, Franța: Premiul Bayeux Calvados-Normandia pentru corespondenții de război, al cărui juriu este prezidat de fotograful franco-iranian, Manoocher Deghati (4 – 10 oct.)

– Beijing, China: Conferință de presă a Comitetului organizator al Olimpiadei de iarnă de la Beijing 2022

Marți, 5 octombrie

– Parlament

* ora 12:00 – Şedinţa comună  a Camerei Deputaţilor și Senatului – Dezbaterea și votul asupra Moțiunii de cenzură inițiate de 157 deputați

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 9:30 – Comisia pentru românii de pretutindeni – etaj 7, camera 7037/3 și online
  • ora 9:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, camera 3047 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru administraţie publică – etaj 7, sala 7029 și online
  • ora 10:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044 și online
  • ora 10:30 – Comisia pentru mediu – etaj 2, Corp E3, etaj 2, camera 323
  • ora 11:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – online
  • ora 11:00 – Comisia pentru sănătate – etaj 5, cam. 5043 și online

– Camera Deputaților

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)

  • ora 8:30 – Declaraţii politice
  • ora 10:00 – Dezbateri asupra iniţiativelor legislative pentru care Comisiile permanente au propus respingerea
  • ora 11:30 – Vot final

* La încheierea votului final (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Activități în Comisiile parlamentare:

  • ora 9:30 – Comisia pentru învăţământ – sala 3150 și online

* Cu ocazia marcării la data de 3 octombrie, a aniversării a 31 de ani de la reunificarea Germaniei, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Primăria Municipiului București, în colaborare cu Forumul Democrat al Germanilor – Regiunea Extracarpatică, organizează evenimentul „Ziua Unității Germane” – ora 17:00, la sediul Casei Schiller din Str. Batiștei nr. 15. Prezintă: dr. Klaus Fabritius, Președintele Forumului Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică și Christiane Gertrud Cosmatu, Președinte F.D.G.R

* Are loc întâlnirea lunară a membrilor Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK), în cadrul acestei ediții urmând să fie inițiată o discuție online pe tema „Relații economice româno-germane în context european” – ora 18:30, pe platforma Zoom Meetings. Invitați: dr. Peer Gebauer, Ambasadorul Republicii Federale Germane în România, Adriana-Loreta Stănescu, Ambasadorul României în Republica Federală Germania și Andreas Lier, Președinte, AHK România. Moderator: Sebastian Metz, Director General și Membru în Consiliul Director, AHK Romania

* Evenimentul E.ON „Energy Innovation Days” se va desfășura în perioada 5 – 7 octombrie și va reuni online mai mult de 70 de experți internaționali de renume pentru a discuta despre modul în care inovația conduce spre tranziția energetică – ora 10:00, pe platforma interactivă „Republic of Innovators”

* Prima întâlnire din seria de dezbateri „Rolul educaţiei şi al cercetării în dezvoltarea europeană a României”, lansată de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, cu prilejul Zilei Mondiale a Educaţiei (5 oct.) – ora 10:00, la Palatul Parlamentului

* Elite Art Gallery deschide o expoziție de pictură semnată de patru artiști reprezentativi ai scenei plasticii românești contemporane: Constantin Flondor, Dan Mohanu, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu – ora 11:00, la Elite Art Gallery, Piața Națiunile Unite nr. 3-5. Evenimentul se desfășoară sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO (5 oct. –  5 nov.)

* Vernisajul expoziţiei „Vaclav Havel: întâlnire cu lumea”, expoziţie cu fotografiile lui Jiří Jírů, fotograful personal al lui Havel între anii 1993 – 2000 – ora 18:00, la Sala Noua Galerie a Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Evenimentul este organizat de Ambasada Republicii Cehe, Centrul Ceh şi Bucharest Photofest şi face parte din programul Festivalului internaţional de fotografie „Bucharest Photofest”, ce se desfăşoară între 1 – 10 octombrie la Bucureşti şi are ca temă centrală „Rezistenţa”

* Prima conferinţă de presă a Asociaţiei Prietenii Pinacotecii Bucureşti – la Palatul Pinacotecii, Str. Lipscani nr. 18-20

* Concert în cadrul turneului naţional „Oglinzi” (1 – 5 oct.), organizat de Asociaţia Culturală Kitharalogos, ai cărui protagonişti sunt chitaristul Costin Soare, şi violonistul Valentin Şerban, concertmaistru al Orchestrei Române de Tineret. Cei doi muzicieni vor cânta, atât „în oglindă”, o serie de lucrări pentru vioară şi chitară de Bartok, Maxwell Davies şi Piazzolla (de la a cărui naştere se împlinesc 100 de ani), cât şi lucrări solo de Bach, Tarrega, Barrios, Villa-Lobos şi Mălăncioiu. Printre partenerii media: România, Radio România Muzical, Radio România Cultural – ora 19:00, la Palatul „Tinerimea Română” (transmis şi live streaming)

* Ploiești: Concert în cadrul Turneului Duelul Viorilor – ora 19:00, la Sala Filarmonicii. Pe scenă urcă Liviu Prunaru – concertmaestrul orchestrei Concertgebouw Amsterdam, care cântă pe vioara Stradivarius Pachoud și Gabriel Croitoru – solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, Filarmonicilor din Cluj-Napoca și Ploiești, care cântă pe vioara Guarneri del Gesu Catedrala (pusă la dispoziție de Muzeul Național „George Enescu”, în al cărui patrimoniu se află), acompaniați de pianistul Horia Mihail. Producător: Pro Contemporania. Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi

* Zalău, jud. Sălaj: Spectacol muzical desfășurat sub genericul „In memoriam Florian Pittiș. Artă pentru Artă”, dedicat celor 78 de ani de la nașterea lui Florian Pittiș. Vor urca pe scenă: Sergiu Corbu Boldor la vioară electrică, voce, act scenic și sintetizator, Sebastian Arvai (tobe, backing vocals), Alexandru Sabou (chitară electrică, chitară clasică, backing vocals, sintetizator) și Răzvan Meseșan (saxofon, backing vocals, sintetizator) – ora 19:30, la Casa Municipală de Cultură Zalău, Sala Transilvania

* Bratislava: Cu ocazia lansării antologiei de poezie românească contemporană „Ultimii pionieri ai Estului”, vor avea loc două evenimente literare românești organizate în cadrul celei de-a VI-a ediții a Festivalului Literar Internațional Novotvar (5 – 9 oct.), în zilele de 5 și 7 octombrie. La evenimente, organizate cu sprijinul Ambasadei României în Republica Slovacă și a Institutului Cultural Român de la Praga, vor fi prezenți autorii Vasile Leac și Andrei Dósa. Din program:

  • ora 18:00 – La Artforum Bratislava va avea loc o prezentare a antologiei de poezie românească contemporană „Ultimii pionieri ai Estului” („Poslední pionieri východu”) în prezența poetului Vasile Leac și a traducătoarei Eva Kenderessy

* Paris: Împlinirea a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO va fi marcată de Delegaţia permanentă a României la UNESCO, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris, prin organizarea unui Concert de gală extraordinar susținut de Ansamblul Violoncellissimo, la care vor participa diplomați acreditaţi la UNESCO, înalte oficialități ale acestei organizații, precum și personalități culturale române și franceze – ora 19:00, la sediul UNESCO

*****

– Tallinn, Estonia: Vizita președintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen

– Luxemburg: Consiliul pentru Afaceri Economice și Financiare al UE

– Kranj, Slovenia: Cină de lucru a șefilor de stat din cadrul UE, pe tema Chinei și a comerțului – la Castelul Brdo

– Strasbourg: Comisia Europeană prezintă un proiect de măsuri pe termen scurt împotriva creșterii tarifelor la energie

– Bruxelles: Parlamentul European organizează dezbateri cu privire la viitoarele relații și rezoluții UE – SUA, care solicită o cooperare transatlantică sporită privind politica externă și de securitate și comerț

– Bruxelles: Prezentarea unei reforme a UE privind regulile de capital bancar

– Kiev: Președintele israelian, Isaac Herzog, va efectua prima vizită oficială în Ucraina (5 – 7 oct.)

– Paris: Reuniunea virtuală a Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) la nivel ministerial, cu tema „Valori comune: Construirea unui viitor verde și incluziv”; reuniunea ministerială va fi prezidată de Secretarul de stat american Antony Blinken, pentru a redacta o nouă declarație de viziune pentru forul politic sub noul său șef, Mathias Cormann (5 – 6 oct.)

– Milano: Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, susține discursul „Ridicarea cortinei”, înaintea reuniunilor de toamnă ale organizației

– Polonia: Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Rik Daems va face o vizită de lucru în cadrul căreia va avea o serie de întâlniri la nivel înalt, în special cu Președintele Sejm (Camera inferioară a Parlamentului polonez), Președintele Senatului, ministrul de externe și viceministrul familiei și politicii sociale (5 – 7 oct.). De asemenea, sunt programate întâlniri cu diferite comisii parlamentare și cu președintele delegației poloneze la APCE. Pe 7 octombrie, Rik Daems se va adresa Senatului în timpul unei ședințe plenare, iar cu o zi înainte, pe 6 octombrie, va susține un discurs la Forumul de securitate de la Varșovia și va participa la grupul de discuții al președinților delegațiilor naționale la APCE privind „Importanța cooperării regionale în contextul amenințării conflictelor hibride”

– Gödöllö, Ungaria: Miniștrii justiției ai Consiliului Europei se vor reuni la o conferință organizată sub președinția maghiară a Comitetului de miniștri cu tema „Tehnologia digitală și inteligența artificială – Noi provocări pentru justiție în Europa”. Conferința va fi deschisă de ministrul maghiar al Justiției Judit Varga și secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić

– Strasbourg: Comisia împotriva rasismului și intoleranței (ECRI) a Consiliului Europei își va publica concluziile privind punerea în aplicare de Letonia și de Federația Rusă a recomandărilor sale prioritare specifice publicate în 2019

– Strasbourg: Grupul de state împotriva corupției (GRECO) al Consiliului Europei va publica un nou raport de conformitate care va evalua punerea în aplicare de către Slovenia a celor 15 recomandări adresate de GRECO autorităților în raportul de evaluare din 2018 privind prevenirea corupției și promovarea integrității în guvernele centrale (funcții executive de vârf) și agenții de aplicare a legii (a cincea rundă de evaluare)

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris cinci hotărâri privind Ungaria și Rusia

– Paris, Franța: Publicarea raportului Comisiei independente privind abuzurile sexuale în biserică, prezidată de Jean-Marc Sauvé

– Stockholm: Anunțarea Premiului Nobel pentru fizică

– Berlin: Conferință de presă pe tema Covid-19 cu miniștrii Sănătății, Internelor și șeful agenției de monitorizare a sănătății RKI

– Kiev: Manifestație împotriva refugiaților afgani, la apelul unui partid de extremă dreapta

– Geneva: Conferință de presă pe tema raportului ONU privind rezervele de apă din 2021

– Geneva: Conferință de presă online a OMS pe tema Covid-19, cu participarea secretarului general al ONU, Antonio Guterres

– München: Infineon – Ziua investitorilor la producătorul de cipuri

– Tripoli, Libia: Reuniunea Comitetului militar mixt „5 + 5”

– Amsterdam: Conferința de presă a Agenției Europene pentru Medicamente

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Reluarea procesului unui fost cardinal acuzat în cazul finanțelor Vaticanului

– Palo Alto, San Francisco: Sunt marcați 10 ani de la moartea co-fondatorului Apple, Steve Jobs

– Phuket, Thailanda: Festivalul Vegetarian 2021 (5 – 15 oct.)

– Baïkonur, Kazahstan: Decolarea unei rachete Soyouz către Stația Spațială Internațională, cu o actriță și un regizor de film la bord

Miercuri, 6 octombrie

– Senat

* ora 9:30 – Întrebări, interpelări (se susțin la sediul Senatului)

* ora 10:30 – Declarații politice (se susțin la sediul Senatului)

* ora 12:00 – Lucrări în plenul Senatului (la sediul Senatului și online)

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 13:00 – Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport – etaj 5, sala 5058 și online
  • ora 14:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj 6, sala 6001 și online

– Camera Deputaților

* ora 8:00 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • ora 10:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala Comisiei
  • ora 10:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
  • ora 10:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
  • ora 12:00 – Comisia pentru constituționalitate – cam. 19, etaj 1, Corp B2

* Brașov: Vernisajul expoziției „Povestea Icoanei”, în cadrul căreia își vor expune lucrările: Cornel Sculean – icoana pe sticlă, Carmina Dan – icoana pe lemn și Gabriel Florea – pictură bisericească – ora 12:00, la Centrul Cultural Reduta

* Bruxelles: Cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, a începutului de an universitar european și a aniversării a 100 de ani de existență a Fundației Universitare Bruxelles, ICR Bruxelles găzduieşte concertul de gală „Du baroque au… Rock”, susținut de Ansamblul Violoncellissimo – ora 19:30, la Fundația Universitară Bruxelles, Sala „Félicien Cattier”

*****

– Kiev: Președintele german Frank-Walter Steinmeier va vizita Ucraina, pentru a participa la comemorările Babi Yar

– Ljubljana, Slovenia: Summitul UE-Balcanii de Vest

– Kiev, Ucraina: Artista Marina Abramovic inaugurează memorialul Babi Yar pentru victimele nazismului

– Taiwan: Vizita unei delegații de senatori francezi (6 – 8 oct.)

– New Delhi, India: Vizita asistentului secretar de stat al SUA, Wendy Sherman (6 – 7 oct.)

– Hong Kong, China: Directorul executiv Carrie Lam susține discursul său anual de politică

– Potsdam, Germania: Ceremonia de decernare a M100 opozantului rus, Aleksei Navalnîi în absența sa

– Stockholm: Anunțarea Premiului Nobel pentru chimie

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Verdict în procesul presupuselor violuri în reședința tinerilor de la Vatican

– Ottawa, Canada: Noua audiere a lui Nathaniel Veltman, acuzat că ucis patru membri ai unei familii musulmane la Londra

– Cairo: Manifestări de marcare a 40 de ani de la asasinarea președintelui Anwar el-Sadat

– Regatul Unit: Festivalul de Film de la Londra (6 – 17 oct.)

– Busan, Coreea de Sud: Festivalul Internațional de Film (6 – 15 oct.)

– Milano: Fotbal – UEFA Nations League, semifinală: Italia – Spania

Joi, 7 octombrie

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* ora 8:30 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

* Conferința cu tema „10 ani de la intrarea în vigoare a Codului civil. Învingerea scepticismului” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București se va transmite live online, în platforma video.juridice.ro., de la ora 9:00. Directorul conferinței: prof. univ. dr. emerit Valeriu Stoica, Founding Partner STOICA & Asociații. Moderatori: prof. univ. dr. emerit Valeriu Stoica, prof. univ. dr. Marian Nicolae (7 și 8 oct.)

* CNS Cartel ALFA organizează o acțiune de protest, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii Decente, pentru susținerea revendicărilor pentru justiție socială și muncă decentă – în Piața Victoriei

* Are loc deschiderea stagiunii simfonice 2021 – 2022 a Filarmonicii „George Enescu”, printr-un concert condus de dirijorul britanic Leo Hussain – ora 19:00, în Sala mare a Ateneului Român (7 și 8 oct.)

*****

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne al UE (7 – 8 oct.)

– Bruxelles: Forum organizat de UE privind refugiații afgani, împreună cu UNHCR, Statele Unite, Canada și Regatul Unit

– Sankt-Petersburg, Rusia: Conferință privind gazul, cu șeful Gazprom și oficiali internaționali

– Roma: Papa Francisc participă la o „Întâlnire de rugăciune pentru pace” organizată de comunitatea Sant’Egidio

– Stockholm: Anunțarea Premiului Nobel pentru literatură

– Montpellier, Franța: Summitul Africa-Franța (7 – 9 oct.)

– Los Angeles: Intrarea în vigoare a obligației de vaccinare împotriva Covid-19 pentru clienții de baruri și cluburi de noapte

– Cape Town, Africa de Sud: Lectură anuală pentru pace, de ziua lui Desmond Tutu, arhiepiscop anglican emerit de Cape Town, activist împotriva apartheid-ului

– Neuruppin, Germania: Începutul procesului unui centenar acuzat că a fost gardian al unui lagăr nazist

– Kabul, Afganistan: Manifestări de marcare a 20 de ani de la declanșarea bombardamentelor SUA în Afganistan pentru răsturnarea regimului taliban

– Moscova: Sunt marcați 15 ani de la asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaya

– New York, SUA: Salonul benzii desenate Comic Con – la Javits Center (7 – 10 oct.)

– Seul, Coreea de Sud: Fotbal – Cupa Mondială 2022 – Calificările zonei Asia, runda a 3-a: Grupa A Coreea de Sud – Siria

– Arabia Saudită: Fotbal – Cupa Mondială 2022 – Calificările zonei Asia, runda a 3-a: Grupa B Arabia Saudită – Japonia

– Torino: Fotbal – UEFA Nations League, semifinală: Belgia – Franța

Vineri, 8 octombrie

* Concert susținut de trupa belgiană Hooverphonic – ora 19:00, la Arenele Romane

* Hamburg, Germania: Naţionala României va susține un meci cu selecționata Germaniei în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2022 – ora 21:45, pe „Volksparkstadion”

*****

– Luxemburg: Reuniunea miniștrilor europeni de interne, dedicată rutelor de migrație și situației din Afganistan

– Republica Cehă: Alegeri legislative (8 – 9 oct.)

– Manila, Filipine: Termen limită pentru înregistrarea candidaților la alegerile prezidențiale din data de 9 mai 2022

– Montpellier, Franța: Președintele francez, Emmanuel Macron prezidează summit-ul Africa-Franța

– Madrid, Spania: Ministrul Afacerilor Externe al Spaniei, José Manuel Albares participă la Forum Europa organizat de Economia Forum

– Paris: Audiere procedurală privind procesul de defăimare a Marocului împotriva Forbidden Stories și Amnesty International, care au dezvăluit cazul Pegasus

– Oslo, Norvegia: Decernarea Premiului Nobel pentru Pace

– Istanbul: Procesul omului de afaceri și filantropului Osman Kavala

– Cannes, Franța: Ediția a IV-a Canneseries – Cannes International Series Festival (8 – 13 oct.)

– Asuncion, Paraguay: Fotbal – Cupa Mondială 2022, Calificări Zona America de Sud, prima zi: Paraguay – Peru

Sâmbătă, 9 octombrie

* Concert de orgă susținut de Ulrich Walther – organist concertist din Germania, profesor la Univeristatea de Muzică din Graz, Austria, în cadrul Festivalului Internațional de Orgă FIO România, organizat de Asociația Kultur Banat, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, Filarmonica George Enescu, Biserica Neagră din Brașov și Asociația Enarmonia – ora 19:00, la Ateneul Român

* Asociația Choice în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai organizează cea de-a șasea ediție a conferinței de psihologie „Health Now”, cu tema „Abordări practice în sănătatea mintală” – ora 9:30, online, pe Zoom. (9 – 10 oct.)

* Grecia: În septembrie și octombrie, echipe formate din liceeni cu vârste între 15 și 19 ani își testează aptitudinile de programare și antreprenoriat în cadrul hackathoanelor EU Code Week (Săptămâna UE a programării) în Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, România și Slovenia. Hackathonul din Grecia, cu tema „Sistem de rezervare pentru eliminarea cozilor din fața restaurantelor și magazinelor”, va avea loc online

* Deva: Concert în cadrul Turneului „Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo” (19 aug. – 11 oct.) – ora 19:00, la Sala Pro Arte. Producători: Asociaţiile culturale Pro Contemporania şi Prietenii muzicii – Serafim Antropov. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

*****

– Lisabona, Portugalia: Are loc ediția 2021 a Radiodays Europe, în format hibrid (9 – 11 oct.)

– Grünheide, Germania: Ziua porților deschise „Giga-Fest” pe șantierul fabricii germane Tesla

– Sacramento, SUA: Licitație de obiecte care au aparținut gangsterului Al Capone, inclusiv „preferatul” său: Colt 45

– Most, Republica Cehă: Campionatul Mondial de motociclism anduranță (EWC), Cele 8 ore de la Most

– Italia: Turul ciclist al Lombardiei

Duminică, 10 octombrie

* Brașov: Concert în cadrul Turneului „Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo” (19 aug. – 11 oct.) – ora 19:00, la Sala Patria. Producători: Asociaţiile culturale Pro Contemporania şi Prietenii muzicii – Serafim Antropov. Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

*****

– Irak: Alegeri legislative anticipate

– Fiji: Manifestări de marcare a 51 de ani de independență

– Taipei, Taiwan: Manifestări de Ziua Națională, sub restricții de luptă împotriva Covid-19

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Lansarea unei consultări a credincioșilor Bisericii Catolice din întreaga lume

– Cetatea Vaticanului: Rugăciunea Angelus rostită de Papa Francisc

– Milano: Finala UEFA Nations League la fotbal

– Istanbul: Campionatul Mondial de Formula 1 – GP Turcia, Marele Premiu

* * * * *