Până sâmbătă, doar o treime din cele 19 milioane de cetăţeni ai României fuseseră vaccinaţi – fiind a doua cea mai mică rată din Uniunea Europeană – Guvernul intenționează să facă vaccinarea anti-COVID-19 obligatorie pentru lucrătorii din domeniul sănătății
Fluturând steaguri tricolore ale țării, câteva mii de oameni au manifestat sâmbătă în București, răspunzând unui apel din partea extremei drepte împotriva „vaccinării forțate” anti-COVID-19, într-o zi în care România a stabilit un nou record de cazuri SARS-CoV-2 în decurs de 24 ore.
„Libertate” și „opriţi vaccinarea forțată”, au strigat protestatarii, care s-au adunat în fața Parlamentului României, sub privirile unor efective puternice de poliție.
„În curând nu vom mai putea ieşi din casă dacă nu avem permis sanitar, este un atac împotriva drepturilor noastre”, a declarat pentru AFP Marian Enescu, un inginer de 45 de ani, care a venit la manifestaţie fără mască, la fel ca mulţi alți participanți.
„Nu vrem să devenim cobaii companiilor de vaccinare”, era scris pe o pancartă, mulți protestatari spunând că „nu au încredere” în sistemul de sănătate din România.
„Sute de medici luptă pentru a salva vieți chiar acum”, a replicat comitetul însărcinat cu desfășurarea campaniei de imunizare într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.
Până ieri, doar o treime din cei 19 milioane de cetăţeni ai României fuseseră vaccinați – fiind a doua cea mai mică rată din Uniunea Europeană, devansând doar Bulgaria – consecinţa fiind ca țara să fie lovită de un al patrulea val al pandemiei cu noul coronavirus.
Sâmbătă au fost raportate peste 12.000 de cazuri de SARS-CoV-2, un record de la declanşarea pandemiei din România, și 184 de decese cauzate de complicații COVID-19. Până în prezent, țara a înregistrat aproape 37.400 de decese dintr-un total de aproximativ 1,25 milioane de infectări.
În fața acestor date îngrijorătoare, guvernul intenționează să facă vaccinarea anti-COVID-19 obligatorie pentru lucrătorii din domeniul sanitar sau să impună testarea acestora pe propria lor cheltuială, de două ori pe săptămână, lucru care a întâmpinat rezistență din partea sindicatelor lucrătorilor din sector.
PROTO THEMA (Grecia) – 3 octombrie 2021
Traducerea: Carolina Ciulu