Pasajul de la Cernica, cel mai întârziat şantier din zona Capitalei

Contractul pentru construirea pasajului de la Cernica este cel mai întârziat șantier din zona Capitalei, iar la un an și jumătate de la primele lucrări încă nu se vede o mobilizare a constructorului – este concluzia oficială a Companiei de drumuri, care a anunțat că va lua măsuri pentru ca lucrarea să meargă mai bine. Concret, lucrările pentru lărgirea centurii București pe 10 km, între Afumați și Autostrada Soarelui, și construirea pasajului suprateran de la Cernica au început în mai 2020 și aveau termen de finalizare luna aceasta, însă antreprenorul din Italia nu a reușit să ajungă nici măcar la 10% stadiul fizic de execuție. Termenul de finalizare a fost astfel prelungit până în decembrie 2022 – notează reporterul RRA Alex Lancuzov. /cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 octombrie