Un puseu de boala autoimună te poate omorî la fel ca infecţia cu SARS-COV2, atrag atenţia pacienţii cu astfel de afecţiuni. Ei afirmă că recenta decizie a autorităţilor privind concentrarea – în următoarele 30 de zile – a activităţii spitalelor şi a cadrelor medicale pe cazurile de COVID-19 duc la amânarea programărilor la medic, deşi în cazul bolilor autoimune este nevoie de monitorizare medicală periodică. Consecinţele sunt suportate de pacienţi şi de familiile lor, pentru că efectele pot fi agravarea stării de sănătate – în multe cazuri ireversibilă – dizabiltăţi permanete şi chiar decesul, precizează preşedinta Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune, Rozalina Lăpădatu. Autorităţilor li se solicită să analizeze cu responsabilitate aceste măsuri şi să identifice soluţii care să permită în continuare accesul la serviciile medicale de care este atât de multă nevoie, transmite reporterul Adriana Turea. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 06 septembrie)/mcimpoaca/ovidiu