Declarația președintelui Serbiei după summit-ul UE-Balcanii de Vest

La încheierea summit-ului Uniunea Europeană – Balcanii de Vest din Slovenia, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că există perspectiva extinderii, dar nu toate statele membre „au același apetit pentru extindere”. „Pentru Serbia a fost interesant și important să vadă care state doresc extinderea și care sunt sceptice” – a declarat Vučić, adăugând că este mulțumit de faptul că președinții și premierii statelor UE au discutat patru ore despre viitorul Balcanilor de Vest. De asemenea, a declarat că în numele Serbiei a mulțumit pentru sprijinul și ajutorul acordat prin investițiile europene, bani pe care contribuabilii din UE îi investesc în Serbia. „Există perspectivă europeană, dar nu toate statele UE au același apetit pentru extindere. Totuși, toți au ascultat cu atenție și au înțeles că există interese strategice ale UE în regiunea Balcanilor de Vest” – a declarat Vučić, adăugând că în perioada următoare printr-o politică serioasă și responsabilă Serbia își va îmbunătăți imaginea în UE. Președintele Serbiei a declarat că a discutat cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, care a reiterat că Atena va continua să sprijine integritatea teritorială și procesul de integrare europeană a Serbiei. Vučić a transmis că a discutat și cu premierii Spaniei și Slovaciei, cu președintele României, reprezentanți ai statelor UE, care nu au recunoscut independența Kosovo. Președintele Serbiei a declarat că summit-ul din Slovenia s-a desfășurat într-o atmosferă pozitivă, iar gazda reuniunii, premierul Sloveniei, Janez Janša, a luptat pentru promovarea clară a perspectivei europene a Balcanilor de Vest. Vučić a declarat că a avut o discuție lungă cu președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Angela Merkel și premierul Kosovo, Alibin Kurti. „Am discutat despre diplome, dar nu intru în detalii, știți diferențele dintre pozițiile noastre. Procesul de echivalare a diplomelor va continua” – a declarat Vučić, adăugând că a avut discuții cu premierii Ungariei, Cehiei și Croației și alți lideri europeni, precum și cu premierii Macedoniei de Nord și Albaniei. Președintele Serbiei a declarat că Belgradul este pregătit să aplice tot ceea ce este prevăzut în Acordul de la Washington, însă Pristina consideră că documentul nu mai are valabilitate. „Pristina a declarat decesul acestui document. În ce mă privește, suntem pregătiți să-l transpunem în practică” – a declarat Vučić, adăugând că dialogul Belgrad-Pristina va continua, dar prima temă de discuție trebuie să fie formarea Uniunii Comunităților Sârbești din Kosovo. Președintele Serbiei a declarat că problemele tehnice dintre Belgrad și Pristina se vor rezolva curând. Referindu-se la situația economiei Serbiei, Vučić a reiterat că Serbia este pe drumul cel bun și anul acesta se așteaptă la o creștere economică de 7% – 7,5%. „Serbia este pe drumul cel bun. Trebuie privite rezultatele din ultimii doi ani. Așteptăm o creștere de 7,5%, deoarece deja s-a confirmat că anul acesta creșterea economică nu va fi mai mică de 7%” – a declarat Vučić./rmihaj/ilapadat

(www.rts.rs – 7 octombrie)