Calendarul evenimentelor, 8 octombrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat
* Președintele Senatului, Anca Dana Dragu, are o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Populare Bangladesh, A.K. Abdul Momen – ora 14:00, la Cabinet

– Camera Deputaților
* Roma: Deputații Elena-Cristina Dinu (PSD), Mircea Fechet (PNL) și Silviu Macovei (PSD), membri ai Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI), vor participa, în perioada 8 – 9 octombrie, la Reuniunea parlamentară în pregătirea Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26), organizată de Uniunea Interparlamentară (UIP), în colaborare cu Senatul și Camera Deputaților din Italia. Pe ordinea de zi a reuniunii figurează dezbateri pe marginea următoarelor teme: Abordări ecologice ale redresării post-COVID-19; Stadiul negocierilor COP26; Finanțarea politicilor globale pentru climă; și Contribuția parlamentelor la realizarea obiectivelor COP26. Totodată, participanții vor dezbate și vor avea un schimb de opinii cu oficiali ai ONU cu privire la modalitățile prin care se poate intensifica acțiunea parlamentară, la nivel național, regional și internațional, pentru atingerea țintelor Acordului de la Paris

– Ministere
* Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va avea consultări politice cu ministrul afacerilor externe al Republicii Populare Bangladesh, A. K. Abdul Momen, care se va afla într-o vizită oficială în România, la invitația ministrului român de externe. În cadrul consultărilor, cei doi miniștri de externe vor discuta despre modalitățile de dezvoltare a relației bilaterale, inclusiv în ceea ce privește întărirea cooperării economice și a cooperării sectoriale în domenii de interes comun. De asemenea, vor fi analizate perspectivele extinderii cadrului juridic bilateral și ale impulsionării contactelor interumane. Nu în ultimul rând, șefii diplomațiilor română și bangladeshiană vor aborda importanța cooperării pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și colaborarea celor două state în cadru multilateral. Totodată, cei doi înalți oficiali vor avea un schimb de vederi cu privire la evoluțiile regionale de interes. La încheierea consultărilor bilaterale, cei doi miniștri vor susține declarații comune de presă, la sediul MAE, care vor putea fi urmărite live, pe contul oficial de Facebook al MAE român, începând cu ora 11:30, și vor semna, în prezența presei acreditate, Memorandumul de Înțelegere dintre Ministerul Afacerilor Externe al României și Ministerul Afacerilor Externe al R.P. Bangladesh pentru stabilirea unui mecanism de consultări și cooperare. Declarațiile de presă pot fi urmărite live pe paginile de Facebook (https://www.facebook.com/mae.romania) și Youtube (https://www.youtube.com/user/MAERomania) ale Ministerului Afacerilor Externe
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 750 milioane lei
* Jud. Ilfov: Conferinţa de presă săptămânală susţinută de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, dr. Adriana Pistol – ora 15:00, la sediul CNCCI de la Ciolpani. Conferința va fi transmisă integral pe paginile de Facebook ale Guvernului, Departamentului pentru Situații de Urgență, Ministerului Sănătății și ale altor instituții guvernamentale

– Apărare, Interne
* Sesiune de donare de sânge organizată de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, în colaborare cu Patriarhia Română şi Centrul de Transfuzie Sanguină din cadrul Spitalului Militar Central; participă inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel Alin Mastan – ora 9:30, la sediul IGJR, Str. Jandarmeriei nr. 9-11
* Inspectoratul General al Jandarmeriei Române celebrează 20 de ani de la înfiinţarea structurilor montane ale Jandarmeriei Române – ora 11:00, la sediul IGJR, Str. Jandarmeriei nr. 9-11

– Partide
* Iași: Conferinţă de presă organizată de PSD Iaşi – ora 12:00
* Ploiești: Conferinţă de presă organizată de PSD Ploieşti – ora 11:00

– Culte, Biserică
* Iaşi: Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cursul acestei dimineţi, pentru închinare, alături de racla cu moaştele Sfântului Gheorghe – ora 7:00. Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi depusă pe baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană. Accesul la sfintele moaşte se va face în aer liber, pe un culoar unic pe care poate pătrunde doar o singură persoană, atât pelerinii cât şi localnicii fiind obligați să poarte mască sanitară, chiar dacă se vor afla în aer liber
* Iași: Conferinţă de presă organizată de Episcopia Romano-Catolică de Iaşi dedicată finalizării proiectului cu titlul „Restaurare, consolidare şi integrare turistică – Catedrala veche Romano-Catolică Adormirea Maicii Domnului – Iaşi”, cod Smis 116759 – ora 10:00

– Minorități
* Sighișoara: Conferinţa ProEtnica cu tema „Minorităţile naţionale din România în situaţie de criză”, organizată de Asociaţia Divers cu sprijinul Asociaţiei Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret, la Sighişoara (6-8 oct.) – ora 10:00, la Primăria Sighişoara, Sala mare de şedinţă
• Academia Interculturală ProEtnica (7-10 oct.) – ora 10:00, la Primăria Sighişoara, Sala Barocă

– Administrație
* Purtarea măştii de protecţie sanitară devine obligatorie, de astăzi, în toate spaţiile publice din Capitală, cu unele excepţii, potrivit unei hotărâri adoptate de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU). În spaţiile publice închise sunt exceptate de la această prevedere persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situaţii: angajatul care este singur în birou; persoana care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii; cea care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante; prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 m între persoane; copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. În spaţiile publice deschise sunt exceptate persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situaţii: desfăşoară activităţi, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc; suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii/medicul curant; desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante; copiii cu nevoi speciale, în urma evaluării riscului de către medicul curant; copiii cu vârsta mai mică de 5 ani
* Jud. Ilfov: Purtarea măştii de protecţie sanitară este obligatorie, începând de astăzi, în toate spaţiile publice din Ilfov, cu unele excepţii, potrivit unei hotărâri adoptate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. În spaţiile publice închise sunt exceptate de la această prevedere persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situaţii: angajatul care este singur în birou; persoanele aflate în locurile de muncă situate în spaţii închise, cu condiţia prezenţei unui număr de maxim 10 persoane pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi cu asigurarea unei distanţe de un metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau al altor lucrători (excepţia nu se aplică în cazul spaţiilor închise comune); persoana care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii; cea care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante; prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 m între persoane; copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. În spaţiile publice deschise sunt exceptate persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situaţii: desfăşoară activităţi, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc; suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii/medicul curant; desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante; copiii cu nevoi speciale, în urma evaluării riscului de către medicul curant; copiii cu vârsta mai mică de 5 ani

– Social
* Cluj-Napoca: Târgul de Cariere Cluj în cadrul căruia vor fi prezente cele mai active companii are loc această toamnă la BT Arena, în zilele de 8 și 9 octombrie, între orele 11:00 și 18:00. Accesul va fi permis doar persoanelor vaccinate cu schema completă sau trecute prin boală în perioada cuprinsă între ziua 15 și ziua 180 de la data confirmării acesteia
* Târgu-Mureș: Are loc lansarea aplicației mobile RUA Connect, cea mai mare rețea de socializare a românilor de pretutindeni, întregul proiect fiind inițiat în Târgu-Mureș. Lansarea are loc de la ora 18:00, în locația RUA Social Club (fostul club Zambara)

– Economic
* Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole, finanțate prin submăsura 4.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea se va desfășura în intervalul 8 octombrie 2021, ora 9:00 – 7 ianuarie 2022, ora 16:00. Alocarea financiară pentru această sesiune este de 182.777.722 de euro, fondurile fiind împărțite în două componente, astfel: 143.611.067 de euro pentru investiții de modernizare în procesarea/ marketingul produselor agricole și 39.166.655 de euro pentru investiții noi, extindere și modernizare în procesarea/ marketingul produselor agricole pentru plante proteaginoase. Toți cei interesați să beneficieze de fonduri europene pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia pe www.afir.info la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina submăsurii 4.2. Depunerea cererilor de finanțare se realizează on-line pe site-ul Agenției, până la data limită, 7 ianuarie 2022, ora 16:00
* Eveniment organizat de ING Bank – ora 11:00
* Lektri.co, startup-ul românesc de electromobilitate, lansează un nou model de staţie de încărcare pentru maşinile electrice – ora 11:00, la standul companiei din cadrul Salonului Auto Bucureşti 2021, Pavilionul B2, Romexpo
* Banca Națională a României publică datele privind activele şi pasivele fondurilor de investiţii în luna august
* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind sacrificările de animale şi păsări şi producţia de carne în luna august

– Medicină, Sănătate
* Organizat în premieră în România, RegenDays, eveniment care are loc în perioada 8-9 octombrie (o zi conferință, o zi workshop-uri), este dedicat exclusiv conceptului de regenerare a țesuturilor dure și moi – la Hotel Caro, Bd. Barbu Văcărescu nr. 164 A. Tematica și subiectele abordate (Khoury technique, soft tissue, PRF, sticky bone, large augmentation, sinus lifting), lectorii prezenți la eveniment, împreună, vor contura actualitatea în sfera augmentării în implantologia orală. Lectori internaționali, specialiști de renume cu experiență didactică și practică în domeniul regenerării osoase și a țesuturilor moi, vor prezenta subiecte și cazuistică relevante pentru evidențierea factorilor care generează succesul în procesul chirurgical de augmentare osoasă și a țesuturilor moi Pagina web eveniment: https://www.implantodays.ro/home/180-regendays-150.html. Pagina evenimentului pentru detalii suplimentare și înscriere: https://www.implantodays.ro/home/180-regendays-150.html
* Sibiu: Municipiul Sibiu va găzdui, în premieră, în perioada 8 – 10 octombrie, Congresul Naţional al Fizioterapeuţilor din România, aceasta fiind prima manifestare de acest gen care are loc în ţara noastră în format hibrid în contextul pandemiei de COVID-19 – la Hotel Ramada Sibiu și online. La acest congres s-au înscris peste 2.500 de specialişti din ţară, dar şi din ţări precum Ungaria, Grecia, Belgia şi Germania. Mai multe informații: https://congres.agomedia.ro/
* Târgu-Mureș: Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş organizează, în perioada 8 – 10 octombrie, în intervalul orar 8:00 – 20:00, o nouă campanie de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, adresată personalului didactic, auxiliar, nedidactic şi studenţilor care optează pentru administrarea dozei 3. Vaccinarea se va realiza exclusiv cu vaccinul Pfizer-BioNTech şi doar pentru doza 3, în spaţiul special amenajat la Facultatea de Farmacie din cadrul UMFST. Beneficiarii vor primi adeverinţe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menţionarea celor trei doze efectuate

– Învățământ, Cercetare
* Asociația de Studii Americane din România (Romanian Association for American Studies – RAAS) și Facultatea de Litere organizează Conferința „Eco Consciousness: Imperatives in American Culture”, care se va desfășura online pe platforma Webex, în perioada 8 – 9 octombrie, începând cu ora 9:30. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Comisia Fulbright din Bucureşti şi cu sprijinul Ambasadei SUA. Prelegerile din plenul conferinței vor fi susținute de profesori universitari de prestigiu în domeniul culturii americane: Profesor Emerit Philip John Davies (De Montfort University, Eccles Centre for American Studies, The British Library, și Rothermere American Institute, University of Oxford), Profesor Emerit Adina Ciugureanu (Universitatea „Ovidius” din Constanta, Ambasador Fulbright) şi Prof. univ. dr. Michaela Praisler (Universitatea „Dunarea de Jos” Galați)
* Facultatea de Științe Politice a Universității din București organizează, de la ora 11:30, prelegerea cu titlul „Școlile rezidențiale aborigene și Comisia pentru Adevăr a Canadei” susținută de Prof. Univ. Dr. Lavinia Stan. Prelegerea, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, se va desfășura în limba română și va avea loc la sediul Facultății de Științe Politice din Calea Plevnei 59, Sala P3. Vor avea acces exclusiv studenții vaccinați
* Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează conferința online, cu titlul „Solidarity with Afghan women: the Time and Place for Feminist Responsibility”. La conferință vor participa: Prof. univ. dr. Iulia Motoc, judecătoare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și cadru didactic la Universitatea din București și Cynthia Enloe, profesoară la Clark University, Statele Unite ale Americii. Dezbaterea va fi moderată de prof. univ. dr. Liliana Popescu, prorector pentru Relații Internaționale al SNSPA. Evenimentul este organizat de echipa Eastern and South-Eastern Europe Fanel Network (ESEE-Fanel) și reprezintă primul webinar din cadrul proiectului „Developing the Wider Black Sea and ESE Europe Fanel Network of Women Experts in International Relations”, derulat de SNSPA și Black Sea Trust for Regional Cooperation. Evenimentul va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook a ESEE Fanel, începând cu ora 14:00

– Arhitectură
* Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) sărbătoreşte 20 de ani de la înfiinţare prin deschiderea unei promenade pietonale noi între două spaţii publice din centrul capitalei: Piaţa Amzei şi Parcul IC Brătianu. Cu această ocazie, Filiala Bucureşti organizează o acţiune în cadrul Anualei de Arhitectură Bucureşti 2021 – ediţia a XIX-a, începând cu ora 16:00, prin care vor fi onorate atât profesia de arhitect, echipele care au participat la coordonarea organizaţiei profesionale, cât şi capitala, Bucureşti, prin iniţierea unui ax de promenadă între două spaţii urbane valoroase pentru centrul capitalei: Piaţa Amzei şi Parcul IC Brătianu, prin intermediul casei IC Brătianu. În cadrul acţiunii, va fi vernisată expoziţia outdoor de fotografie INSTA’Bucureşti şi Anuala de Arhitectură Bucureşti 2020. De asemenea, împreună cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, ca proiect-pilot al Anualei de Arhitectură Bucureşti, va fi lansat, tot pe data de 8 octombrie, un program comun de educaţie pentru sprijinirea studenţilor şi tinerilor arhitecţi pentru implicarea în administraţie: „Atelierul de Arhitect-Şef”. Toate acţiunile vor respecta condiţiile şi regulile pandemice implementate în această perioadă în Bucureşti, participanţii trebuind să prezinte dovadă vaccinării

– Istorie
* Jud. Argeș: În perioada 8 – 10 octombrie, în incinta castrului roman Jidova, cel mai important punct de apărare de pe frontiera romană transalutană, se va desfășura festivalul de reconstituire antică „Transalvtavnvs Fest. La porțile Imperiului”. Timp de două zile, vor fi readuse la viață, în incinta fostului castru, vremurile în care revoltele barbare zguduiau frontierele provinciei romane nord-dunărene. Din program:
• ora 18:00: Conferință online – „Festivalul antic Transalutanus. La porțile Imperiului”. Promovarea unui loc încărcat de istorie. Invitați: Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș, Adrian Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș, Alexandru Oprea, manager Muzeul Municipal Campulung, Florian Matei Popescu, dr. In istorie și arheologie, Andrei Pogăciaș, dr. în istorie, Cătălin Drăghici, președinte asociația Historia Renascita, Răzvan Vîlcu, membru Historia Renascita, coordonator Legio Qvarta Flavia Felix

– Cultură
* Începând cu data de 8 octombrie până la 30 ianuarie 2022, la parterul Galeriei Naționale de la Muzeul Național de Artă al României, va putea fi vizitată expoziția „Perspective” de Mircia Dumitrescu, ce prezintă lucrări de desen, gravură, pictură, sculptură și tapiserie. Este expoziția personală ce încheie seria lansată în anul 2021, începând cu cea organizată la Muzeul Național Controceni intitulată Spațiu românesc cu oameni și sfinți (10 iun. – 4 iul.), la Biblioteca Academiei Române, Sala Theodor Pallady, intitulată Călătoria (29 iun. – 1 aug.), la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, intitulată Dialogul tehnicilor (9 iul. – 1 aug.). Program de vizitare: miercuri – duminică, 10:00 – 18:00
* Muzeul Ororilor Comunismului în România prezintă, de la ora 18:00, la Sala Coloanelor, din cadrul ARCUB Gabroveni, Str. Lipscani 84-90, vernisajul expoziţiei „Fracturi ideologice. Fotografii Andrei Pandele”. Expoziţia va putea fi vizitată la ARCUB Gabroveni, până la 27 octombrie, între orele 12:00-20:00. Expoziţia se va încheia cu un finisaj, în data de 27 octombrie, ora 18:00
* Prietenia, grija față de natură și poveștile copilăriei sunt celebrate în sălile de cinema și online, în secțiunea Minimest din cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. În perioada 8 – 17 octombrie, titlurile din secțiunea competițională Minimest se întorc pe marile ecrane din București, spre încântarea copiilor care se vor bucura, la această ediție, și de o amplă selecție de lungmetraje dedicate lor. Deschiderea are loc cu pelicula „Belle” – ora 18:30, la Cinema Elvira Popescu. Filmele din competiție vor putea fi vizionate atât la cinema, cât și online, pe platforma festivalului, de pe orice dispozitiv, de oriunde din România. Proiecțiile dedicate celor mai tineri fani ai animației vor fi însoțite de un program antrenant de ateliere creative. Abonamentele Animest.16, care asigură accesul nelimitat în cinema la toate proiecțiile Minimest (scurtmetraj și lungmetraj), sunt disponibile pe: https://eventbook.ro/festival/animest. Abonamentele online, în baza cărora vor putea fi urmărite toate scurtmetrajele din competiția Minimest, sunt disponibile pe: https://online.animest.ro/pricing/plans. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Deschiderea stagiunii simfonice 2021-20211 a Filarmonicii „George Enescu”, printr-un concert condus de dirijorul britanic Leo Hussain – ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român. Orchestra şi Corul Filarmonicii interpretează lucrarea Serenity pentru cor a cappella şi vioară solo de compozitorul norvegian Ola Gjeilo şi Simfonia nr. 9 de Ludwig van Beethoven. În piesa contemporană, solist va fi concertmaistrul Filarmonicii, violonistul Rafael Butaru, iar în capodopera vocal-simfonică, vor apărea Diana Ţugui (soprană), Aura Twarowska (mezzosoprană), Daniel Magdal (tenor) şi Ionuţ Pascu (bas). Corul Filarmonicii va fi pregătit de Iosif Ion Prunner. Printre partenerii media: Radio Romania Muzical
* În cea de-a doua seară a Zilelor Jazzului Maghiar la Bucureşti (7 – 9 oct.), evoluează Tálas Áron Trió, una dintre cele mai erudite şi recunoscute formaţii din generaţie nouă – ora 20:00, la Universitatea Națională de Muzică București, sala George Enescu, Str. Știrbei Vodă nr. 33. Membrii trio-ului: Tálas Áron – pian, Ifj. Tóth István – contrabas, Csízi László – percuţie
* Expoziţia „Diploma”, un proiect iniţiat de The Institute şi prezentat de UniCredit Bank, va avea loc între 8 şi 17 octombrie la Combinatul Fondului Plastic din Bucureşti. 1.500 mp de expoziţie în spaţii atent alese – UNAgaleria, Senat, The Institute, IOMO Gallery, Art Safe – oferă contextul perfect pentru evenimentul aflat la cea de-a VIII-a ediţie. Intrarea la expoziţie este gratuită, cu prezentarea certificatului verde, respectând toate reglementările în vigoare. Universul Diploma cuprinde, în acest an, 92 de lucrări din 16 specializări diferite – de la arhitectură, pictură sau fotografie, la scenografie, modă sau lucrări de metal, sticlă şi ceramică
* „Lecţii de persană”/„Persian Lessons”, regia Vadim Perelman, o poveste despre supravieţuire şi prietenie, intră în cinematografe de astăzi. „Lecţii de persană”/„Persian Lessons” a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin în 2020 şi a atras un număr impresionat de spectatori la TIFF 2021, unde a fost proiectat în premieră naţională, în prezenţa regizorului
* Jud. Bacău: Festivalul Film Bun la Moinești revine la Centrul Cultural Lira, în perioada 8-10 octombrie. Evenimentul aduce împreună invitați din lumea filmului, actori și regizori, alături de criticul de film Irina-Margareta Nistor. În cele trei zile, după proiecțiile de film, spectatorii sunt invitați la discuții cu Ada Galeș, Octavian Strunilă, Magda Catone și Andrei Zincă. Din program:
• ora 19:00 – „Complet necunoscuți”, regia Octavian Strunilă. Invitați: Ada Galeș (actriță), Octavian Strunilă (regizor), Irina-Margareta Nistor (critic de film)
* Bistriţa: Concertul ansamblului „Violoncellissimo”, în cadrul periplului naţional şi internaţional „Violoncellissimo” – ora 19:00, la Palatul Culturii. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional
* Botoșani: Filarmonica Botoșani susține un concert simfonic, de la ora 18:30, la Sala Casei de Cultura a Sindicatelor. Dirijor: Cosmin Morariu. Solist: Sebastian Antoneac, clarinet
* Cluj-Napoca: Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” susține un concert In Memoriam Marius Tabacu, sub bageta dirijorului Cristian Mandeal, solist: Andrei Baranov – vioară – ora 19:00, la Casa Universitarilor, Sala Auditorium Maximum
* Constanța: De la ora 19:00, la Sala Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, are loc un Concert Simfonic. Dirijor: Tiberiu Oprea, Solo vioară: Sebastian Tegzeșiu, Solo violoncel: Costinel Florică, Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. În program, Gounod – Muzica de balet din „Faust”, Massenet – Muzica de balet din „Cidul”, Ceaikovski – Suita din baletul „Lacul lebedelor”
* Craiova: De la ora 19:00, Filarmonica „Oltenia” Craiova invită publicul meloman la un concert dedicat creaţiei muzicale semnate de Gheorghe Stănescu, artist care, de-a lungul anilor, a desfășurat o bogată activitate ca profesor, dirijor și compozitor. În program, vor fi lucrări orchestrale şi corale, sub bagheta dirijorilor Alexandru Iosub şi Pavel Şopov. Printre partenerii media: Radio România Oltenia-Craiova, Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Ploiești: Conferinţă de presă organizată de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti, dedicată prezentării principalelor evenimente pe care urmează să le organizeze pe parcursul acestei luni în cadrul Ploieşti Jazz Festival 2021 – ora 11:00, la Sala „Ion Baciu” a filarmonicii, Str. Anton Pann nr. 5
* Ploiești: În zilele de 8 și 9 octombrie, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Concurs Național de Interpretare a Muzicii Folk „Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre”. Vor susține recitaluri Victor Socaciu, Alexandra Ușurelu, Mircea Vintilă, Andrei Păunescu. Evenimentul se va desfășura la Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, cu începere de la ora 16:00
* Sibiu: Ediţia din 2021 a festivalului internaţional de literatură tânără al Sibiului, Z9Festival, va avea loc la Fabrica de Cultură de pe Str. Triajului nr. 1-3, începând cu ora 17:00. La Sibiu vor citi şi în acest an scriitori tineri din 9 ţări, noutatea celei de-a şasea ediţii fiind formatul hibrid. Astfel, lecturile şi performance-urile invitaţilor din afara României vor fi proiectate pe ecrane verticale, iar autorii români vor citi şi performa fizic poezie, pe parcursul câtorva ore. Pe întreaga durată a evenimentului se va respecta distanţarea fizică şi se va purta masca de protecţie chirurgicală. Evenimentul este organizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în parteneriat cu Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi face parte din proiectul „Sibiu – Capitală Universitară Europeană, ediţia a VI-a”, co-finanţat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2021
* Jud. Suceava: La Gura Humorului va avea loc, în zilele de 8 și 9 octombrie, Târgul Național de Muzică Folk „Vasile Mardare”. Pe 8 octombrie, de la ora 17:00, în Parcul de agrement Ariniș (pe terenul de sport), vor concerta „Fără zahăr” (Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu), Cosmin Vaman, Ștefania Iacob, Ionel Eremia; pe 9 octombrie, de la ora 17:00, Parcul Ariniș (terenul de sport), vor susține concerte Radu Pietreanu, Adrian Beznă, Ocru (Adrian Mărgineanu și Dorin Pitariu) și Marius Matache. Pot intra persoanele vaccinate, cele care au trecut prin boală (Covid-19) și persoanele care își fac un test rapid înainte de intrarea la concert și rezultatul este negativ
* Timișoara: Bienala Art Encounters din Timişoara anunţă începutul colaborării cu platforma de video streaming TIFF Unlimited. Ca parte a programului de screening prezentat de curatorul Mihnea Mircan sub numele „Peisaj în oglindă convexă”, în fiecare weekend pe durata Bienalei Art Encounters, până pe 7 noiembrie, publicul va putea urmări online şi gratuit o serie de video-uri şi filme de artă ale artiştilor invitaţi. Primul film difuzat în perioada 8 – 10 octombrie, gratuit, pe platforma unlimited.tiff.ro va fi „Elefantul care era un rinocer”, de Erik Bunger
* Timișoara: Filarmonica „Banatul” Timișoara prezintă un concert simfonic în cadrul Festivalului Internațional Timișoara Muzicală (1 oct. – 7 nov.), aflat la a 45-a ediție – ora 19:00, la Sala Capitol. Dirijor: Stefan Geiger (Germania). Solist: Valentin Șerban – vioară
* Timișoara: Evenimentele culturale ale săptămânii în organizarea instituțiilor CJ Timiș (5 – 10 oct.):
‣ Centrul Multifuncțional Bastion
• Expoziția de fotografie „The Romanian Files” – Carlos Permuy
‣ Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
• Expoziția temporară de pictură: Poveștile timpului – Elena Ursei, (Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, Corp A)
• Expoziția temporară cu lucrările realizate în perioada septembrie – noiembrie 2020 de către elevi ai școlilor din Timișoara, prezentate și premiate la concursul de afișe organizat în cadrul proiectului ,,SEVA – Stop! Eliminăm violența și agresivitatea (Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, Corp A)
• Expoziția temporară de lucrări realizate cu tehnica quilling – Clubul Pensionarilor din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, (Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, Corp A)
‣ Muzeul Național al Banatului
• Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s, (Bastionul Maria Theresia)
• Exponatul lunii octombrie: Placă unifacies – dedicată diplomatului Caius Brediceanu (Bastionul Maria Theresia, hol)
• Expoziția temporară Lumina Îngerilor. Dar divin, (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2)
• Expoziția temporară Tarantule Vii, (Bastionul Maria Theresia, hol)
‣ Muzeul Național de Artă Timișoara
• Expoziția temporară de pictură Symbiosis – Dan Voinea Meeting the Masters
• Expoziția temporară Aripa secretă organizată în cadrul celei de-a patra ediții a Bienalei Art Encountes – OUR OTHER US
• Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA
• Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă
• Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene
• Expoziția permanentă Corneliu Baba
• Expoziția permanentă Artă românească
• Expoziția permanentă Artă europeană
‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara
• Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului
• Expoziția foto „Muzeul Satului Bănățean Timișoara la ceas aniversar” în holul bibliotecii
• Circuit de vizitare în aer liber
* Roma: În cadrul seriei de manifestări culturale „Dante în România și în lume” organizate de Accademia di Romania in Roma cu prilejul celui de-al VII-lea Centenar de la moartea poetului Dante Alighieri, în perioada 8 – 15 octombrie, reprezentanța ICR din Roma și Galeria Basil din București, cu patronajul Comitetului Dante 700, prezintă expoziția de artă „Dante ilustrat de copii”. Expoziția reunește o selecție a lucrărilor de grafică și pictură semnate de copii și adolescenți cu vârste între 12-19 ani, la care se adaugă și lucrările celor trei artiști-pedagogi sub îndrumarea cărora au lucrat la cursul intensiv de pictură organizat de Galeria Basil în perioada octombrie 2020-mai 2021, pe tema Dante și Divina Comedie. Expoziția de artă a fost inspirată din „Divina Comedie povestită pentru copii” de Corina Anton și reprezintă viziunea tinerilor artiști în formare asupra unor pasaje și momente semnificative din Infern. Inaugurarea expoziției va avea loc de la ora 18:00, în curtea interioară a Accademia di Romania in Roma. Accesul publicului, conform reglementărilor în vigoare, va fi limitat și se va efectua doar pe bază de rezervare la adresa de email accadromania@accadromania.it. Accesul la expoziție, atât la vernisaj, cât și pe toată durata desfășurării acesteia, respectiv 8 – 15 octombrie, se va face pe baza prezentării Certificatului Digital European COVID (Green Pass), în format digital sau tipărit, ori prezentând rezultatul negativ al unui test antigen sau molecular efectuat cu maximum 48 ore înainte, precum și a unui document de identitate valabil
* Stockholm: În perioada 8 – 10 octombrie, ICR Stockholm, alături de alte 15 institute culturale şi ambasade membre ale clusterului EUNIC Stockholm, în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene la Stockholm, organizează prima ediţie a festivalului de film european – European Film Festival. Filmele vor fi proiectate la cinematograful Zita, situat în centrul orașului Stockholm

– Sport
* Blaj: Este programat un meci în prima etapă a Diviziei A1 la volei feminin: CSM Volei Alba Blaj – CSM Lugoj – ora 17:00
* Gheorgheni: Are loc un meci în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: ACSH Gheorgheni – CSA Steaua Bucureşti – ora 18:30
* Jud. Ilfov: Se dispută primele meciuri din Turneul celor 4 Naţiuni la fotbal Under-18 – la Centrul Naţional de Fotbal Buftea:
• Turcia – Spania – ora 15:00
• România – Portugalia – ora 17:00
* Slimnic, jud. Sibiu: În zilele de 8 și 9 octombrie, începând cu ora 9:00, la Slimnic se va da startul primei ediţii a acţiunii „Festivalul sportului rural”. În cadrul proiectului vor fi organizate competiţii de: fotbal, cros, tenis de masa şi şah; competiţii unde aşteptam să participe un număr cât mai mare de copii şi tineri din patru localităţi Slimnic, Ocna Sibiului, Şeica Mare şi Şura Mare. Startul competiţiilor sportive se va da de la ora 9:00 când se vor desfăşura competiţiile de fotbal, tenis de masa şi şah. Crosul se desfăşoară pe categorii de vârstă primar, gimnaziu şi open, la terenul de fotbal din Slimnic
* Hamburg, Germania: Naţionala României va susține un meci cu selecționata Germaniei în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2022, Grupa J – ora 21:45, pe „Volksparkstadion”
* Italia: Sportivi români la Campionatele Mondiale de judo pentru juniori de la Olbia (6 – 10 oct.)
* SUA: În turul secund la simplu, din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Indian Wells (California), Simona Halep o va înfrunta pe ucraineanca Marta Kostiuk, Sorana Cîrstea va primi replica japonezei Misaki Doi, iar Irina Begu o va întâlni pe elveţianca Jil Teichmann

– Diverse
* Asociația Urban Events organizează Târgul lui Brumărel, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, din 8 până în 10 octombrie. Programul este între orele 10:00 şi 18:00, iar intrarea este liberă
* Bacău: Primăria Bacău va organiza „Oktoberfest Moldovenesc” în perioada 8 – 10 octombrie, la care vor putea participa maxim 1000 de persoane, cu certificat verde – în Parcul Cancicov. Evenimentul își propune să aducă o altă imagine sărbătorii, deja tradiționale a Zilelor municipiului Bacău. Conceput ca un eveniment cadru, în jurul tematicii Oktoberfest, cunoscută pe plan internațional, cele 3 zile ale evenimentului vor cuprinde elemente distincte precum: Ziua Municipiului (împlinirea a 613 ani de la prima atestare oficială), concerte cu muzică live, promovarea antreprenorilor locali, zonă de street food unde puteți savura preparate excepționale într-o gamă cât mai variată

– S-a întâmplat într-o zi de 8 octombrie
* Cu 587 de ani în urmă (1434), într-un privilegiu comercial datând din vremea lui Alexandru cel Bun, era menţionată cea mai veche atestare scrisă a Curții Domnești din Iași. Totuşi, deoarece existau clădiri mai vechi (de exemplu presupusa Biserică armeană construită în 1395), se crede că oraşul este mult mai vechi, cel puţin cu câteva decenii înainte de această dată. Curtea Domnească a funcţionat o perioadă îndelungată de timp, din prima jumătate a secolului al XV-lea până la sfârşitul secolului al XIX-lea, perioadă în care însemnătatea administrativă şi politică a fortificaţiilor a fost completată de cea culturală, la Iaşi tipărindu-se cărţi şi documente de referinţă în istoria românilor. Curtea ocupă spaţiul pe care se află astăzi Palatul Culturii şi s-a extins în timpul lui Ştefan cel Mare
* În urmă cu 164 de ani (1857) Constantin A. Kretzulescu prezenta în Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti (constituită ca şi în Moldova, pentru a consulta populaţia asupra necesităţii unirii Principatelor), proiectul de rezoluţie care cuprindea cereri asemănătoare rezoluţiei moldovene prezentate de Mihail Kogălniceanu la 7/19.X.1857 (8/20)
* Acum 161 de ani (1860) împăratul Austriei, Franz Joseph, promulga actul organic cunoscut sub numele de „Diploma din octombrie”, care punea capăt sistemului absolutist şi deschidea o eră de guvernare constituţională („regimul liberal”, 1860-1867). Potrivit prevederilor acestui act, Transilvania redevenea principat autonom, cu Guvern şi Dietă proprii, în cadrul Imperiului Habsburgic (8/20)
* Armata română, victorioasă în Războiul de Independenţă (1877-1878), îşi făcea, acum 143 de ani (1878), intrarea triumfală în Bucureşti pe Podul Mogoşoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei (8/20)
* Cu 143 de ani în urmă, Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor au intrat oficial în componenţa României (în urma războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878). România obţinea la Congresul internaţional de la Berlin (1/13 iunie – 1/13 iulie 1878) recunoaşterea independenţei de stat şi revenirea la ţară a Dobrogei cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor (8/20)
* Acum 124 de ani (1897) era înfiinţată Şcoala Militară de Maiştri de Marină, prin Înaltul Decret nr. 3110, în care regele Carol I a aprobat „Regulamentul de funcţionare al Şcolii de sub-mecanici şi sub-maeştri de marină”. În prezent, Şcoala Militară de Maiştri de Marină „Amiral Ion Murgescu” este o instituţie de învăţământ de nivel postliceal, cu misiunea de a pregăti personalul necesar Forţelor Navale
* Cu 84 de ani în urmă (1937) era înființată, printr-un Decret-lege, organizația paramilitară pentru tineret „Străjerii țării” din România, organizaţie sportivă şi paramilitară pentru tineret şi continuatoare a tradiţiei corpului de „Cercetaşi” care-şi desfăşurase activitatea între anii 1913 şi 1937. „Straja ţării” a fost desfiinţată în septembrie 1940
* Acum 82 de ani (1939) era inaugurat oficial postul „Radio Basarabia” de la Chişinău (azi în R. Moldova) prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Chişinău. Radio Basarabia a fost primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune. A emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică. Societatea Română de Radiodifuziune a relansat oficial Radio Chişinău în Republica Moldova pe 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României. SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova
* În urmă cu 76 de ani, între 8.X.1944 şi 19.I.1945, armata română participa la operaţiunile militare de pe teritoriul Ungariei (în a doua conflagraţie mondială)
* Acum 28 de ani (1992) a fost inaugurat, la Budapesta, Centrul Cultural Român (după deschiderea, cu o săptămână în urmă – 1 octombrie, la Bucureşti, a Centrului Cultural Ungar)

Aniversări – Comemorări

– 1856: S-a născut Dimitrie Dan, preot, istoric (studii de istorie bisericească) şi folclorist (studii asupra folclorului minorităţilor din Bucovina); membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1927) – 165 de ani

– 1856: S-a născut Petru Missir, jurist, critic literar şi publicist; membru al „Junimii”; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1929) – 165 de ani

– 1860: S-a născut juristul Oscar Niculescu, specialist în drept internaţional; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1939)

– 1889: S-a născut Tamara Nina Arbore, pictoriță, graficiană (m. 1942)

– 1890: S-a născut Alfred Moşoiu, poet, prozator şi dramaturg (m. 1932)

– 1897: S-a născut Ştefan I. Neniţescu, critic de artă, critic literar, publicist, poet, estetician şi diplomat (m. 1979)

– 1900: S-a născut Zeno Octavian Vancea, compozitor, muzicolog, critic muzical, dirijor de cor, pianist și profesor (m. 1990)

– 1908: S-a născut Max Eisikovits, compozitor, muzicolog, profesor, culegător şi exeget de folclor idiş (m. 1983)

– 1914: A murit Dimitrie A. Sturdza-Miclăuşanu, istoric şi om politic liberal; fondator (1875) şi unul dintre fruntaşii Partidului Naţional Liberal; ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte (1879-1882) şi preşedinte (1882-1884) al acestui for (n. 1833)

– 1915, 8/21: A murit Virgil Oniţiu, prozator, publicist şi traducător; îi revine meritul de a fi înfiinţat Fondul „Coresi”, destinat să ajute profesorii în editarea manualelor; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (n. 1864)

– 1916: S-a născut compozitorul Gheorghe Bazavan (m. 1990) – 105 ani

– 1919: S-a născut Ionel Budişteanu, violonist şi dirijor, interpret de muzică populară românească (m. 1991)

– 1923: S-a născut violonistul Ion Voicu; solist al formaţiilor Radio (1940-1948), apoi al Filarmonicii „George Enescu”, al cărei director a fost în perioada 1972-1982 (m. 1997)

– 1927: S-a născut regizorul şi scenaristul Harry Eliad, fost director al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti (m. 2012)

– 1929: S-a născut Alexandru Andriţoiu, poet, traducător, publicist şi scenarist (m. 1996)

– 1933: S-a născut sculptorul şi profesorul Vasile Gorduz (m. 2008)

– 1933: S-a născut Lidia Ionescu Stăniloae, scriitoare, traducătoare, fiziciană; fiica părintelui profesor Dumitru Stăniloae (m. 2017)

– 1938: S-a născut Constantin Abăluţă, poet, prozator, dramaturg, critic literar, antologist, traducător (din poezia americană) şi grafician

– 1939: A murit George Mihail Zamfirescu, prozator şi dramaturg (n. 1898)

– 1947: S-a născut Monica Pillat, prozatoare, poetă, editoare, traducătoare şi profesoară; fiica prozatorului Dinu Pillat

– 1954: S-a născut criticul literar și jurnalistul Costin Tuchilă; realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune

– 1954: A murit matematicianul Dimitrie D. Pompeiu; unul dintre întemeietorii şcolii matematice româneşti; contribuţii deosebite în teoria funcţiilor şi a calculului funcţional; membru titular al Academiei Române din 1934 (n. 1873)

– 1959: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Constantin Baciu (n. 1885)

– 1984: A murit istoricul Hadrian Daicoviciu; studii şi cercetări privind istoria Daciei înainte şi după cucerirea romană; fiul istoricului şi arheologului Constantin Daicoviciu (n. 1932)

– 1998: A murit compozitorul, muzicologul și profesorul Anatol Vieru (n. 1926)

– 2000: A murit Mihai Pop, etnolog şi folclorist; studii teoretice şi cercetări de folclor românesc; membru de onoare al Academiei Române din 2000 (n. 1907)

– 2008: A murit George Emil Palade, medic şi biolog american de origine română; a descoperit (1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele), sediu al sintezei de proteine; cercetări în domeniul organizării structurale şi funcţionale a celulei; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1974, împreună cu belgianul Albert Claude şi cu americanul de origine belgiană Christian René de Duve; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1975) (n. 1912). NOTĂ: În România se organizează în semn de omagiu pentru savantul George Emil Palade, la 19 noiembrie (ziua sa de naştere), „Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România”

– 2013: A murit Ion Panaitescu, grafician, desenator, gravor şi ilustrator de carte (n. 1936)

– 2019: A murit pianistul, profesorul și compozitorul Corneliu Gheorghiu; stabilit în capitala Belgiei din 1978 (n. 1924)

EVENIMENTE EXTERNE

– Luxemburg: Reuniunea miniștrilor europeni de interne, dedicată rutelor de migrație și situației din Afganistan

– Atena: Președintele ucrainean Volodimir Zelenskiy se întâlnește cu președintele Greciei, Katerina Sakellaropoulou și cu premierul Kyriakos Mitsotakis

– Abu Dhabi: Ministrul Afacerilor Externe din Coreea de Sud, Chung Eui-yong, va vizita Emiratele Arabe Unite (8 – 11 oct.)

– Montpellier, Franța: Președintele francez, Emmanuel Macron prezidează summit-ul Africa-Franța, la care sunt invitați mai mulți șefi de state africane

– Madrid: Regele Felipe al VI-lea al Spaniei primește vizita secretarului general NATO, Jens Stoltenberg

– Geneva: Conferința de presă a Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați la încheierea celei de-a 72-a reuniuni anuale a Comitetului executiv

– Ciudad de Mexico: Ministrul mexican de externe, Marcelo Ebrard îl primește pe omologul său american, Antony Blinken

– Madrid, Spania: Ministrul Afacerilor Externe al Spaniei, José Manuel Albares participă la Forum Europa organizat de Economia Forum

– Republica Cehă: Alegeri legislative (8 – 9 oct.)

– Manila, Filipine: Termen limită pentru înregistrarea candidaților la alegerile prezidențiale din data de 9 mai 2022

– Paris: Audiere procedurală privind procesul de defăimare a Marocului împotriva Forbidden Stories și Amnesty International, care au dezvăluit cazul Pegasus

– Oslo, Norvegia: Decernarea Premiului Nobel pentru Pace

– Istanbul: Procesul omului de afaceri și filantropului Osman Kavala

– Spania: Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat că va plăti astăzi dividende interimare în numerar de 0,08 euro pentru rezultatele din 2021 şi va relua politica de dividende ‘predictibilă şi sustenabilă’, echivalentul a 35% – 40% din profitul său, care va fi distribuită în două tranşe anuale

– Barcelona: Deschiderea cluburilor de noapte din Catalonia și Baleare, cu permis de sănătate obligatoriu

– Rabat, Maroc: Discurs al regelui la deschiderea sesiunii parlamentare după formarea noului guvern

– Brasilia: Conferință de presă a fostului președinte Luiz Inácio Lula da Silva

– Tokyo: Lansarea la nivel mondial a noii console Nintendo Switch cu ecran OLED

– Cannes, Franța: Ediția a IV-a Canneseries – Cannes International Series Festival (8 – 13 oct.)

– SUA: Premiera ultimului lungmetraj „No Time To Die” în care actorul Daniel Craig interpretează rolul agentului 007, în America de Nord

– Tunis: Deschiderea unei expoziții a fotografului Jacques Pérez, în vârstă de 90 de ani – la Palais Kheireddine (8 – 30 oct.)

– Los Angeles: Lansarea filmului documentar „The Rescue” privind salvarea tinerilor fotbaliști prinși într-o peșteră thailandeză în 2018

– Beijing: Începe a doua serie de probe pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 2022

– Au loc meciuri în preliminariile europene pentru Cupa Mondială de fotbal din 2022
• Grupa E: Cehia – Ţara Galilor, Estonia – Belarus
• Grupa G: Gibraltar – Muntenegru, Letonia – Olanda, Turcia – Norvegia
• Grupa H: Cipru – Croaţia, Malta – Slovenia, Rusia – Slovacia
• Grupa J: Islanda – Armenia, Liechtenstein – Macedonia de Nord

– Turcia: Sunt programate antrenamente libere pentru Marele Premiu de Formula 1 al Turciei

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Podiatriei”, marcată din 2018, de Federația Internațională a Podiatrilor (din care face parte și Asociația de Podiatrie din România, începând din noiembrie 2019), pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța podiatriei ca profesie asociată actului medical; podiatria este acea profesie a ştiinţelor medicale dedicată cercetării, prevenirii, diagnosticării şi tratamentului deformărilor, patologiei şi leziunilor piciorului şi structurilor aferente – în relaţie cu întregul corp, precum şi cu manifestările bolilor sistemice – cu ajutorul tuturor sistemelor şi tehnologiilor adecvate, folosindu-se de cunoştinţe ştiinţifice şi profesionale specializate

– „Ziua Mondială a Oului” – se celebrează în cea de-a doua zi de vineri din luna octombrie a fiecărui an. Sărbătoarea a fost instituită în 1996 ( – 25 de ani), la o conferinţă a Comisiei Internaţionale a Ouălor, desfăşurată la Viena. Această zi este marcată diferit în diverse ţări din lume. Din 1985, în oraşul Abbeville din statul Louisiana (SUA), această sărbătoare este marcată în primul weekeend al lunii noiembrie când se pregăteşte în mod tradiţional o omletă uriaşă dedicată prieteniei

– 1469 (8 sau 10.X.): A murit pictorul renascentist italian Fra Filippo Lippi (n. ~1406)

– 1585, 8/18: S-a născut compozitorul Heinrich Schütz, autorul primei opere germane („Daphne”) (m. 1672)

– 1754: A murit scriitorul şi judecătorul englez Henry Fielding; supranumit „părintele romanului englez”; cel mai cunoscut roman al său este „Istoria lui Tom Jones, un copil găsit” (n. 1707)

– 1803: A murit poetul şi dramaturgul italian Vittorio Alfieri, creator al tragediei clasice italiene (n. 1749)

– 1834: A murit compozitorul francez François-Adrien Boïeldieu (n. 1775)

– 1862: S-a născut pianistul, compozitorul şi profesorul german Emil von Sauer (m. 1942)

– 1864, 8/20: S-a născut Branislav Nusić, dramaturg, prozator şi memorialist sârb; cunoscut mai ales prin comediile sale de moravuri; fondator al retoricii moderne sârbe (m. 1938)

– 1868: S-a născut pictorul german Max Slevogt, principalul reprezentant al impresionismului în Germania (m. 1932)

– 1873: S-a născut astronomul danez Ejnar Hertzsprung; a realizat o clasificare a stelelor şi a stabilit relaţia spectru-luminozitate (m. 1967)

– 1876: S-a născut Hans Stille, geolog şi paleontolog german; lucrări privind legătura dintre fenomenele tectonice şi cele magnetice; membru de onoare străin al Academiei Române (1943) (m. 1966) – 145 de ani

– 1883: S-a născut Otto Heinrich Warburg, biochimist, medic şi fiziolog german; în 1926 a descoperit natura şi acţiunea enzimelor respiratorii; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1931; a descoperit că principala și cea mai importantă cauză a cancerului este cantitatea prea mică de oxigen care intră în celulă (m. 1970)

– 1890: S-a născut inginerul german Heinrich Focke, pionier în construcţia de avioane; a întemeiat, în 1923, în colaborare cu Georg Wulf, concernul Focke-Wulf (m. 1979)

– 1897: S-a născut (la Tbilisi, Georgia) regizorul de film american de origine armeană Rouben Mamoulian (m. 1987)

– 1910: S-a născut actorul american de film Kirk Alyn, interpretul rolului „Superman” din serialul tv. omonim difuzat între anii 1948 şi 1950 (m. 1999)

– 1918: S-a născut chimistul danez Jens Christian Skou; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1997, împreună cu Paul D. Boyer şi John E. Walker (m. 2018)

– 1919: S-a născut saxofonistul Hal Singer, cunoscută figură a jazz-ului american; în cei 70 de ani de carieră, muzicianul a înregistrat aproape o sută de discuri, mai întâi peste Atlantic, apoi în Franţa, unde s-a mutat în 1965 (m. 2020)

– 1925: S-a născut Andrei Siniavski, scriitor rus şi activist pentru drepturile omului, stabilit la Paris; când a sosit în Franţa, în anul 1973, era unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi ruşi (m. 1997)

– 1930: S-a născut compozitorul japonez Tōru Takemitsu (m. 1996)

– 1939: S-a născut Aladár Pege, compozitor şi interpret maghiar de jazz (m. 2006)

– 1948: S-a născut chitaristul american Johnny Ramone, o adevărată legendă a muzicii punk (m. 2004)

– 1949: S-a născut actriţa şi producătoarea americană de film Sigourney Weaver (nume real: Susan Alexandra Weaver)

– 1951: S-a născut Maki Kaji, om de afaceri japonez și președintele companiei Nikoli (de fabricare a puzzle-urilor), supranumit „părintele Sudoku”, întrucât l-a popularizat și l-a botezat cu numele japonez sub care este cunoscut şi astăzi (m. 2021) – 70 de ani

– 1953: A murit contraaltista britanică Kathleen Ferrier; a cântat cu precădere muzică vocal-simfonică şi lieduri (n. 1912)

– 1958: S-a născut (în Belgia) Ursula Gertrud von der Leyen, medic, economist și politician creștin-democrat german, președinte al Comisiei Europene de la 1 decembrie 2019, în locul lui Jean-Claude Juncker; este prima femeie care deține acest post. Este singura femeie care s-a aflat în Executivul condus de cancelarul Angela Merkel încă din 2005, unde a deținut portofolile de la Apărare (2013-2019), Muncă și Afaceri Sociale (2009-2013) și Ministerul Afacerilor Familiei, Vârstnicilor, Femeilor și Tineretului (2005-2009)

– 1970: S-a născut Matt (Matthew Paige) Damon, actor de film, producător şi scenarist american

– 1987: A murit Konstantinos Tsatos, jurist, filosof şi om politic grec (preşedinte al Republicii Elene între 1975 şi 1980); membru de onoare străin al Academiei Române din 1980 (n. 1899)

– 2001: A murit Mongo Beti (nume real: Alexandre Biyidi Awala), scriitor camerunez anticolonialist de limbă franceză; considerat unul dintre maeştrii romanului african modern (n. 1932) – 20 de ani

– 2004, 8/9: A murit filosoful francez Jacques Derrida, autorul conceptului de deconstructivism (n. 1930)

– 2010: A murit Albertina Walker, cântăreaţă de muzică gospel, compozitoare și actriță americană (n. 1929)

– 2012: A murit Aureliu Busuioc, poet, romancier, dramaturg, scenarist, eseist, jurnalist şi traducător din Republica Moldova (n. 1928)

– 2019: A murit Ion Moraru, scriitor și activist anticomunist din Republica Moldova, luptător pentru libertatea și demnitatea românilor din Basarabia, martor ocular al atrocităților celui de-Al doilea Război Mondial şi supraviețuitor al lagărelor staliniste din Siberia (n. 1929)

– 2020: A murit cântăreţul, instrumentistul şi compozitorul iranian Mohammad-Reza Shajarian, un reper al muzicii tradiţionale şi clasice iraniene (n. 1940) – 1 an