Aproape 9 din 10 români consideră că schimbările climatice sunt reale, conform unui nou sondaj sociologic realizat de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare, împreună cu Institutul Român pentru Evaluare și Strategie. Fenomenele naturale extreme cauzate de schimbările climatice se numără printre riscurile de care majoritatea românilor se tem cel mai mult. Îngrijorările din acest an sunt legate în special de furtunile violente, valurile de căldură, topirea ghețarilor, incendiile de vegetație, seceta și inundațiile. Anul trecut, ca urmare a furtunilor, au fost deschise aproape 4500 de dosare de daună, în creștere cu o treime față de anul precedent.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 octombrie)/dstanesc