Paul McCartney a spus că dorea să continue să cânte cu Beatles când trupa s-a despărțit în 1970 și că John Lennon a instigat la despărțire. Speculațiile despre motivele care au dus la dispariția celui mai faimos grup pop din lume au variat, de la diferențe artistice și dispute juridice, până la căsătoria lui John Lennon cu Yoko Ono. Într-un viitor episod din „This Cultural Life” al BBC Radio 4, Paul McCartney, în vârstă de 79 de ani, vorbeşte despre ceea ce el a numit cea mai dificilă perioadă din viața sa. „Nu am instigat la despărţire. Johnny a fost acela”, a spus el. „Aceea era trupa mea, aceea era treaba mea, aceea era viața mea, așa că am vrut să continue”. Când cântărețul-compozitor a fost întrebat despre decizia sa de a cânta singur, Paul McCartney i-a cerut interlocutorului să „se oprească chiar acolo” înainte de a-și expune explicația despre ceea ce s-a întâmplat. „Oh, nu, nu, nu, John a intrat într-o cameră într-o zi și a spus că pleacă din Beatles”, a spus Paul McCartney „Și apoi a spus: ‘Este destul de palpitant, este mai degrabă ca un divorț’. Și apoi am fost lăsați să ridicăm bucățile”. McCartney a spus că trupa ar fi continuat dacă Lennon nu s-ar fi îndepărtat. „Am crezut că facem niște lucruri destul de bune – Abbey Road, Let It Be, nu e rău”, a spus el. Paul McCartney susține că după ce John Lennon a anunțat că vrea să plece, ceilalți membri ai grupului au fost sfătuiți de noul lor manager, Allen Klein, să păstreze secretul dezmembrării lor iminente. „Așa că pentru câteva luni a trebuit să ne prefacem”, a spus Paul McCartney. „A fost ciudat, pentru că știam cu toții că este sfârșitul Beatles, dar nu am putut să ne despărţim pur şi simplu”.(REUTERS – 11 octombrie)/opopescu/dsirbu