București, 11 octombrie
Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC) anunță încheierea Rezidenței FemArt – Ediția 2021 și acordarea celor trei premii oferite în cadrul programului. Juriul format din cineaștii Alina Grigore, Dana Bunescu și Paul Negoescu a desemnat următoarele câștigătoare:
- Brigitta Kanyaro – Premiul FemArt în valoare de 8.750 lei pentru dezvoltarea proiectului „Catharsis”;
- Corina Andrian – O bursă tip consultanță pentru dezvoltare scenariu cu Geoffroy Grison, pentru proiectul „Scaunul”;
- Anelise Sălan – O bursă de participare la o platformă internațională de pitching pentru proiectul „Interzis”.
„Sunt foarte fericită că am avut această oportunitate de a vedea ce tipuri de proiecte propun tinerele regizoare din România. Am descoperit creatoare și proiecte foarte diverse și foarte interesante și, deși cele mai multe sunt la început, consider că au foarte multe de spus în viitor. Am avut acum ocazia să văd că există cu adevărat în România o tânără generație de femei cineaste în ascensiune. A fost foarte captivant să îmi împărtășesc experiența cu ele și sper că am putut să le aduc ceva în plus în dezvoltarea proiectelor lor” – Lucile Hadžihalilović, regizoare, consultantă regie & scenariu și coordonatoare masterclass-uri, FemArt 2021
Cinci cineaste aflate la început de carieră au participat în perioada 3 – 8 octombrie la Rezidența FemArt 2021, o săptămână intensivă de training și mentorat cu specialiști în domeniu. Tinerele Carina-Gabriela Dașoveanu, Corina Andrian, Brijitta Kanyaro, Monica Elena Pascu și Anelise Sălan au beneficiat de 12 sesiuni aplicate și interactive de lucru, coordonate de nume consacrate din cinematografia internațională și românească, pentru a-și dezvolta scenariile primelor lor filme de lung metraj, în cadrul unor întâlniri organizate în București, în format fizic sau online.
„Acum un an am avut ocazia să particip ca invitată la sesiunea finală de pitching și mi-a plăcut mult proiectul FemArt, așa că m-am bucurat când Anca Damian mi-a propus să să fiu consultantă în cadrul proiectului. S-a întâmplat să lucrez până acum numai cu regizori bărbați și acum, cunoscându-le pe aceste autoare, am realizat că îmi doresc foarte mult să lucrez cu cineaste femei. Începerea acestor conversații cu tinere regizoare reprezintă un pas important pentru mine” – Oana Iancu, producătoare, consultantă producție & pitching Femart 2021
Rezidența FemArt 2021 a inclus și o serie de evenimente conexe, precum proiecții de film, studii de caz, prezentări și networking și a fost finalizată cu o sesiune de pitching susținută de cele cinci tinere creatoare.
„Rezidentele FemArt 2021 au format un grup divers (au fost regizoare, artiste, monteoze, jurnaliste), dar foarte puternic. Ne-am străduit să le organizăm consultanță specializată atât pe regie, scenariu, producție, pe pitch, masterclass și case study, așa că a fost o săptămână dinamică de lucru, la sfârșitul căreia ele au fost pregătite să își prezine fiecare proiectul în public.
Mulțumim cofinanțatorului AFCN și partenerilor pentru sprijn. Este un proiect pe care îl consider foarte important pentru generația de tinere regizoare din România, pentru că lucrurile trebuie să avanseze în schimbarea raportului femeilor în cinema-ul românesc, atât numeric, cât și calitativ. Este momentul să avem o prezență reală a femeilor în industrie și pentru asta, ele trebuie încurajate. Împreună cu celelalte membre ale board-ului, Anamaria Antoci și Ana Drăghici, ne propunem să dezvoltăm în viitor Rezidența FemArt la nivel european și să demarăm și alte proiecte” – Anca Damian, inițiatoarea proiectului și membru al board-ului ARFC
Rezidența FemArt este un proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)*, realizat cu sprijinul Uniunii Cineaștilor din România și Aparte Film, în parteneriat cu Institutul Francez din România, ARCUB, Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF), Goethe-Institut și Zilele Sofia Nădejde.
SPONSOR: ANSWEAR
Parteneri media: AGERPRES, Bookhub, București FM, CAȚAVENCII, E-Zeppelin, Fashion Premium Magazine, IQAds, Modernism, MovieNews, Observator Cultural, Radio Romania Cultural, Revista Psychologies, Spot Media, Suplimentul de cultură, Ziarul Metropolis, Zile și Nopti
Mai multe informații despre program sunt disponibile pe www.arfc.ro