România pentru a noua oară la EXPO REAL München

Începând de astăzi, pentru următoarele trei zile punctul central de întâlnire pentru industria imobiliara din întreaga lume va fi târgul EXPO REAL. Pentru a noua oară consecutiv AHK România organizează standul comun al României la acest important târg.

Târgul Expo Real, aflat anul acesta la a 23-a ediţie, reprezintă pentru co-expozanţii români o oportunitate excelentă de a întâlni şi interacţiona cu participanți din peste 70 de ţări, fiind un pandant al networking-ului internaţional, al proiectelor de anvergură, al investiţiilor şi finanţărilor transfrontaliere. Aici se reunesc toate verigile lanţului valoric din domeniu – de la dezvoltatori de proiecte, investitori şi finanțatori, la regiuni economice şi oraşe – transformând expoziţia într-un eveniment unic pe piaţa internaţională.

 

Din standul României, cu coordonatele A1.224, fac parte reprezentanți ai autorităților locale care sunt în căutare de investitori interesaţi de amplasamente la noi în ţară precum și cei ai mediului economic privat, având ca activități de bază dezvoltarea de parcuri industriale, servicii logistice integrate, servicii de proiectare și arhitectură, construcții civile și industriale:

– AFI Europe

– Alma Consulting SRL

– orașul Buzău

– Ceetrus

– orașul Iași

– Parcul industrial și tehnologic Siret

– Olimpian Parks

– orașul Reșița

– Rec Partners

– Sagului Logistic Center

– Speedwell

– WDP Development Romania SRL.

De asemenea prezente sunt cele doua asociații de profil, Asociația Română a Investitorilor în Real Estate și Bucharest Real Estate Club. România mai este prezentă la expoziția de la München cu standul Transilvania Evolution, stand ce reprezintă autoritatea locală precum și antreprenorii din regiunea Clujului.

 

Târgul este însoțit de un program extrem de bogat în conferințe de specialitate. Temele cheie ale programului din acest an sunt: consecințele pandemiei pentru economiile naționale, pentru industria imobiliară precum și responsabilitatea industriei în vremuri de schimbări climatice.

Pentru cei din branșă, împiedicați să participe fizic, EXPO REAL se desfășoară și online. Mai multe detalii https://exporeal.net/en/visitors/expo-real-online.

Despre AHK Romania

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. Mai multe informații găsiți în pagina de internet: www.ahkrumaenien.ro.