Președintele rus, Vladimir Putin, a purtat, luni, discuții telefonice cu liderul francez, Emmanuel Macron, și cu cancelarul german, Angela Merkel. În aceeaşi zi, cu puţin timp înainte, Macron și Merkel au discutat la telefon cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Agenţia RBC menţionează că, în timpul conversaţiei cu Macron şi Merkel, Putin a reclamat că Ucraina ar refuza să îndeplinească prevederile acordurilor de la Minsk privind soluționarea conflictului din Donbas, precum și înţelegerile convenite la summitul Formatului Normandia de la Paris. Kremlinul a transmis că Putin, Macron şi Merkel au acceptat să ceară consilierilor lor politici și miniștrilor de externe să intensifice lucrările în Formatul Normandia. „Miniștrii de externe se vor ocupa de organizarea unei reuniuni în acest format (la nivel de miniştri de externe, n.r.). De asemenea, s-a decis continuarea studierii premiselor pentru o posibilă organizare, dacă este cazul, a unui summit în Formatul Normandia” – a mai menţionat serviciul de presă al Kremlinului./sdan/ilapadat
(www.rbc.ua – 12 octombrie)